Titlurile dezvoltatorului "Impact" au adus cele mai mari randamente, în ultima lună

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 21 iulie 2009

Titlurile dezvoltatorului "Impact" au adus cele mai mari randamente, în ultima lună

Titlurile dezvoltatorului imobiliar "Impact" Bucureşti (simbol IMP) au fost cele mai performante acţiuni de pe bursă în ultima lună, înregistrând, în perioada 17 iunie - 17 iulie, o apreciere de 16,51% (raportat la moneda europeană), până la 0,4 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de vineri.

În câştig au ieşit şi inves­titorii inspiraţi să aleagă drept plasament fondul de investiţii "BT Index". Astfel, investitorii care au achiziţionat titluri la acest fond au raportat, în ultima lună, un profit de 6,75% din suma plasată iniţial.

Pe plus, au ieşit şi investitorii care, în intervalul analizat, au ales drept plasamente indicii bursieri. Astfel, indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a înregistrat o creştere de 4,3% în ultima lună, iar indicele BET-XT, care arată evoluţia celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 3,18%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a cunoscut o evoluţie ascendentă, urcând cu 2,42%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 17 iunie, să constituie depozite în euro la "Romanian International Bank" (RIB) au obţinut, în continuare, randamente uşoare. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament au obţinut, vineri, un câştig de 0,5% din suma depusă.

Investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la băncile comerciale, s-au dovedit şi mai inspiraţi, înregistrând câştiguri mai mari la această categorie de plasament. Cei mai norocoşi au fost cei care s-au orientat spre "Garanti Bank", care a oferit cea mai bună ofertă de pe piaţă, majorând suma din contul deponenţilor cu 0,89%.

Randamente negative au înregistrat, în schimb, cei care au decis să îşi păs­treze banii "la ciorap". Astfel, persoanele care nu au ales niciun alt tip de plasament au înregistrat un randament negativ de 0,28% din suma economisită, în intervalul menţionat, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană.

În aceeaşi situaţie s-au găsit şi cei care au preferat, luna trecută, să achiziţioneze bijuterii şi alte obiecte din aur. Metalul galben a pierdut 1,63% în perioada 17 iunie - 17 iulie, pe fondul scăderii preţului acestuia la nivel internaţional

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb