Traficanţii de viitor

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 14 martie 2012

Cornel Codiţă

Bat alegerile la uşă. Dar, ce zic eu, bat? Au început să dea cu pumnii, iar mîine, poimîine, n-or mai avea nici atîta sfială şi-or căta să rupă uşa, numai să nu fugă careva pe portiţa din dos, într-o lume mai bună, mai cuminte, mai frumoasă. Nu mişcă nimeni! "Rămîneţi pe loc!" În numele Libertăţii, sunteţi condamnaţi să vă cio-pliţi şi să vă purtaţi crucea Istoriei de care sunteţi în stare, la care vă duce capul şi sufletul, pe care o puteţi împlini cu fapta! Alegerile, nemilos aprod al Democraţiei! Despre ce vor fi alegerile acestea? Ce teme le vor străbate? Ce miză şi a cui?

Nu ştiu să răspund la toate aceste întrebări, acum, dar am un sentiment ciudat că nici nu contează prea mult. Important este să vedem ce ne vînd, de fapt, politicienii, împachetat în poleială, în hîrtie cu sclipici, în reclame, în fumul tele-mediatic, tot mai toxic. Iar răspunsul este simplu: Viitorul. Politicienii, nu doar în România, ci mai peste tot, în graniţele democraţiilor schingiuite ale acestui început de secol, s-au transformat în traficanţi de viitor. Un soi de drog, mai scump şi mai puternic decît oricare altul de pe piaţă.

Mai mult ca oricând, aşa cum a întrevăzut Orwell, nu viitorul, ci trecutul a devenit imprevizibil. Nu doar în autocraţii şi dictaturi, ci, iată, şi în democraţii! Trecutul nu este ceea ce aţi crezut, ceea ce v-a fost spus pînă acum, în cărţi, tratate, documente, ori prin simpla comunicare orală. Nu! E cu totul şi cu totul altceva. Cutare nu-i cîtuşi de puţin om de treabă, respectabil, harnic, e doar umbra unui schelet care stătea ascuns bine în dulapul de care fugim cu toţii. Iată scheletul lui! Ce bine lucrează serviciile de informaţii, agenţiile de detectivi, de documentare, firmele de pază etc., ca nişte aparate roentgen, ca nişte uriaşe tomografe computerizate! Nu există secret al trecutului care să nu poată fi scos la lumină, care să nu poată fi expus, care să nu modifice tot ceea ce voiaţi să ştiţi despre trecut, dar nu aţi avut niciodată curajul să întrebaţi, ori să credeţi că ar putea fi adevărat! Ce circ, ce telenovelă, ce mai spectacol mediatic! Trăiască refularea prin politică!

Prezentul? Dar, cui îi mai pasă de prezent?! Cine mai dă vreo para chioară pe chestia asta insignifiantă?! Ce să faci cu prezentul? Nici nu apuci bine să-l pui în palmă, că s-a şi topit; s-a făcut trecut, cît ai clipi din ochi. Ce mare scofală să aştepţi de la el? E fisurat iremediabil, sfîşiat fără putinţă de scăpare între trecutul din ce în ce mai palpitant şi viitorul cu gust acru-amărui de drog ieftin, vîndut în curtea şcolii.

Viitorul, drogul absolut, a devenit materia primă şi însăşi raţiunea de a fi a politicii. Instituţiile, activităţile şi finalităţile politicii sunt trase la indigo după organizarea marilor carteluri de droguri. Undeva, într-o rarişte de junglă, ori pe ogoarele nevăzute de nimeni, cineva pune sămînţa plantei halucinogene. O îngrijeşte, o face mare, după care culege materia primă. Cîştigă o pîine. Armatele gulerelor albastre se ocupă de paza, trasportul şi livrarea lor către marile staţii de prelucrare. Cîştigă toţi, cu mari riscuri şi nu rareori cu preţul vieţii o pîine plus ceva de pus de o parte, măcar pentru cei care vor supravieţui. Vine rîndul gulerelor albe care, pentru o pîine tot atît de albă, distilează în laboratoarele politicii produse după gustul şi punga fiecăruia. Viitorul opiaceu, care se insinuează în sistem, îţi deformează simţurile şi dialogul lor cu mintea, pentru a te face să crezi că fericirea constă în a sta întins pe o saltea, pe un pat simplu, la nevoie chiar pe caldarîm, inhalînd doze din ce în ce mai mari de drog. Starea de inerţie totală a trupului şi aberaţiile minţii îţi dau certitudinea frumuseţii inegalabile, a călătoriei în spaţii şi vremuri populate de fericire, oricum ţi-ai închipui-o, chiar şi în cele mai sălbatice fantasme. Viitorul extasy, viitorul marijuana, viitorul cocaină, viitorul crack, viitorul lsd, viitorul heroină, viitorul praf, viitorul injectabil, viitorul tras pe nări, viitorul cu care ne putem juca pe computer, viitorul sub orice formă, doar să putem visa! Hamlet credea că singurul motiv pentru care oamenii nu dau buzna în lumea eternă, pentru a scăpa de chinurile unei vieţi care mai degrabă-i chinuie decît îi alintă, este doar faptul că nu-şi pot imagina ce fel de vise vor fi acelea; de aceea li se face frică, iar frica-i face laşi! Astăzi, politica a rezolvat definitiv dilema damnatului Prinţ al shakes-pearienei Danemarce. Politicienii au învăţat arta de a produce şi manipula drogul care te ajută să visezi visul care ţine loc de orice vis! Viitorul!

"Mult succes în alegeri, tovarăşi!"

Opinia Cititorului ( 5 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Excelent articol. Felicitari si "succesuri" in perioada "viitoare"

    1. Daca -i luam in ordine printre cei care au pregatit acest viitor se afl dnii Dorel Sandor, cel care l-a format cu grija pe Bombonel recte Adrian Nastase ,pe Troian Maronovici -alias Traian Basescu, si pe altii , Vladimir Pasti-autorul Romania ,cadere in viitor. Cu alte cuvinte culegem ce a semanat GUVR ! Agreat si protejat din umbra de secta lui Stefan Masu. Alias Baronul . Cel cu templul in Cociocul Perisului. In prezent refugiat ,undeva prin Belgia,dupa ce a devoalat unele secrete privind...

      Onorabile, stii putin, ghicesti relativ prost (relativ la media celor care se ocupa cu ghicitul in situatia in care stiu atat de putin ca matale) si vorbesti definitiv prea mult. Editorialul l-ai citit? Despre ve era vorba?

    Ieri, intamplator ma aflam cu un amic la circa fiscala a sect 6 ptr a plati impozitul aferent unei proprietati. Surprinderea a aparut in momentul in care amicului meu i s-au refuzat banii iar oficianta de la ghiseu i-a cerut sa-i aduca din nou o copie a contractului de vanzare cumparare a imobilului (sic 1 ) precum si copie dupa buletin sau CI si copie dupa buletinul sotiei, proprietara 1/2 din imobil, desi actele au fost depuse la vremea lor, undeva in cursul anului 2005. Vi se pare cumva...

    Foarte inspirat articolul. Felciitari!

    Daca trecutul este incert.. atunci politicienii ne dau posibilitatea sa ne amintim despre viitor in cazul in care nu suferim de amnezie. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb