Trenul vieţii

Autorităţile autohtone au avut nevoie de 60 de ore pentru a reuşi să mişte din nămeţi un tren în care se aflau 400 de oameni. Trenul InterRegio 1574 Galaţi - Bucureşti a fost adus în Gara Făurei, după aproape două zile în care s-au schimbat locomotive, a fost deplasat înainte şi înapoi pe aceeaşi linie şi în care pasagerii nu au fost informaţi de nimeni asupra existenţei unui eventual plan de salvare. Aşa cum a devenit o obişnuinţă, şi în acesta au fost implicaţi cetăţeni obişnuiţi şi cetăţeni mai puţin obişnuiţi. După o aşteptare agonizantă, fotbaliştii echipei campioane, Oţelul Galaţi, cetăţenii care au reuşit să atragă în mod deosebit atenţia, au ajuns la spitalul din Făurei, fapt ce a stârnit mânia celorlalţi pasageri, care au fost obligaţi să rămână pe loc, primind doar alimente şi asistenţă medicală. Povestea este halucinantă, un adevărat imn al neputinţei, cântat la nivel naţional. Una dintre cele două garnituri a plecat din Galaţi luni dimineaţă, iar a doua cu 12 ore mai târziu, în aceasta din urmă aflându-se şi membrii echipei de fotbal Oţelul Galaţi. Luni seară trenul a rămas blocat în nămeţi pe un câmp între Făurei şi Buzău, în apropierea localităţii buzoiene C.A. Rosetti. După aproape 20 de ore de gândire, întrucât nu a mai putut înainta spre Bucureşti, garnitura a fost redirecţionată înapoi către Galaţi. În drum spre Galaţi, după câţiva kilometri trenul s-a blocat din nou. Alte aproape 24 de ore, acesta s-a mişcat înainte şi înapoi, pe un perimetru restrâns, fără să reuşească să înainteze foarte mult. După aproape 3 zile de groază, niciunul din pasageri nu ajunsese la destinaţie, singura soluţie fiind revenirea la punctul de plecare.

Totul pare desprins dintr-un film absurd. Indiferent de intensitatea vis-colului, absenţa unei soluţii pentru punerea la adăpost a sute de oameni aflaţi în apropierea unui oraş, la mai puţin de 200 de kilometri de capitala ţării, reprezintă o mare ruşine sau o mare nesimţire, în funcţie de abordare. În tot acest timp, într-o lume paralelă, s-au putut organiza curse charter pentru deplasarea unor parlamentari, dar şi a altora, din provincie spre Bucureşti, sau au fost deschise temporar şosele pentru deplasarea unor coloane oficiale. Cu astfel de operaţiuni, încrederea populaţiei în autorităţi tinde să ajungă la cota de îngheţ, mai ales că aceste evenimente meteo erau anunţate cu multe zile înainte şi miniştrii, prefecţii şi primarii anunţaseră că au fost luate toate măsurile de prevedere.

Există şi exemple, numeroase, care ne arată că se poate şi altfel, şi nu vorbim de oameni aflaţi pe un câmp înzăpezit la câţiva kilometri de un oraş, ci de situaţii cu adevărat disperate. Autorităţile chiliene au salvat, în 2010, în cadrul unei operaţiuni incredibile, 33 de mineri blocaţi la 622 de metri sub pâmânt, unde au trăit 69 de zile de coşmar. Au fost cheltuite zeci de milioane de dolari, dar a fost nevoie, mai presus de orice, de voinţă şi inteligenţă pentru ca operaţiunea să fie încununată de succes. Cei 33 au fost extraşi din măruntaiele pământului printr-un puţ cu ajutorul unei nacele cu un diametru de doar 53 de centimetri. În urmă cu 7 ani, cu câteva ore înainte ca rezerva de oxigen să li se epuizeze, şapte marinari ruşi captivi într-un batiscaf blocat la 190 de metri adâncime în largul peninsulei Kamceatka au fost salvaţi, graţie echipamentelor de intervenţie aduse de Marina Regală Britanică.

Trebuie făcută precizarea că în niciunul din cele două cazuri, în ţările respective nu se lucra la instalarea unui nou guvern.