Tribunalul Bucureşti a decis ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica

S.A.
Companii #Energie / 21 iunie 2016

Tribunalul Bucureşti a decis ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica

Actualizare 17:00 Remus Borza: "Am tăiat în carne vie pe toate palierele de costuri, pentru a deveni cea mai profitabilă companie"

Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie din România, după ce, în perioada insolvenţei, au fost tăiate costuri pe toate palierele, a declarat, marţi, Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, într-o conferinţă de presă prilejuită de ieşirea societăţii din insolvenţă.

"Insolvenţa Hidroelectrica a arătat că şi companiile statului pot genera încredere şi profit, dacă sunt administrate corect. Această transformare din 'Cenuşăreasa sistemului energetic românesc' în 'perla coroanei' sau 'regina balului' a însemnat multă muncă şi asumare din partea echipei manageriale", a spus Borza, potrivit unor surse din presă.

El a amintit că marţi se împlinesc patru ani de când a preluat mandatul de administrator al Hidroelectrica.

"În 2012, Hidroelectrica era cea mai îndatorată companie. În tabelul creanţelor au fost recunoscute datorii de 4,3 miliarde de lei, valoare-record pentru un pasiv al unei companii. Hidroelectrica acumulase pierderi de 170 de milioane de euro în anii 2011 - 2012 şi avea un minus în trezorerie de 763 de milioane de lei. Am preluat o companie îngenuncheată, cu circa 500 de contracte împovărătoare, iar, în primele cinci luni, am denunţat sau renegociat 487 dintre contracte", a spus Borza.

Potrivit acestuia, în 2012, compania avea un cost de producţie de 184 de lei pe MWh.

"În 2016, predăm celor doi acţionari - Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea - această societate cu indicatori care ar face invidioasă orice companie din România. Am tăiat în carne vie pe toate palierele de costuri. Am ajuns la un EBITDA de 68% din cifra de afaceri. În 2014 - 2015, EBITDA a fost de 63% din cifra de afaceri. Nicio altă companie înregistrată la Registrul Comerţului nu a obţinut astfel de indicatori. Acest lucru înseamnă că am avut un profit din exploatare de 500 de milioane de euro din 800 de milioane de euro cifră de afaceri", a spus Borza.

Reprezentantul Euro Insol a adăugat că, în acest moment, compania nu mai are niciun leu datorie şi a achitat toate datoriile de 4,3 miliarde de lei din surse proprii. În plus, societatea a realizat o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei în 2012, de trei miliarde de lei în 2013, de 3,157 milioane de lei în 2014 şi de 3,110 miliarde de lei în 2015.

În ceea ce priveşte profitul companiei, de la pierderi de 700 de milioane de lei, în 2011 - 2012, compania a ajuns la un profit de 901 milioane de lei în 2013, de 1,157 miliarde de lei în 2014 şi de 1,110 miliarde de lei în 2015.

Borza a adăugat că, în anii în care s-a aflat în insolvenţă, producătorul de energie a acordat dividende de 1,6 miliarde de lei.

(G.F.)

-------------

Actualizare 15:37 Ministrul Energiei, despre Hidroelectrica: "Următoarea etapă este selecţia unui Consiliu de Supraveghere profesionist şi integru"

Următoarea etapă în ceea ce priveşte situaţiei companiei Hidroelectrica este selecţia unui Consiliu de Supraveghere "profesionist şi integru", care să sprijine dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie şi creşterea eficienţei economice, a afirmat astăzi ministrul Energiei, Vlad Grigorescu, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

"Salutăm decizia instanţei privind îndeplinirea condiţiilor de ieşire din insolvenţă a companiei Hidroelectrica, una dintre cele mai importante societăţi din energie. A fost parcurs un proces complex de restructurare, care a făcut din Hidroelectrica, astăzi, un pilon al Sistemului Energetic Naţional, o companie profitabilă, cu aspiraţii reale de a deveni inclusiv un lider regional în acest sector. Următoarea etapă este selecţia unui Consiliu de Supraveghere profesionist şi integru, care să dea companiei o viziune strategică şi care să sprijine dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie şi creşterea eficienţei economice", a precizat ministrul, ca urmare a anunţului privind ieşirea din insolvenţă a companiei.

(S.A.)

----------

Actualizare 14:32 Fondul Proprietatea solicită listarea rapidă a Hidroelectrica, atât la BVB, cât şi la LSE

Franklin Templeton, administratorul de investiţii al Fondului Proprietatea, salută închiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica, potrivit deciziei instanţei de astăzi, şi cere listarea duală a companiei, atât la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi la London Stock Exchange, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Hidroelectrica a ieşit din lunga perioadă de insolvenţă "mai sănătoasă şi mai puternică", pregătită să valorifice "potenţialul enorm" pe care îl deţine şi să se listeze pe bursa de valori, se arată în comunicatul Fondului Proprietatea.

"Dorim să-l felicităm pe administratorul judiciar Remus Borza pentru rezultatele remarcabile obţinute de Hidroelectrica în ultimii patru ani şi pentru dăruirea, angajamentul şi contribuţia sa la restructurarea companiei. Dintr-o companie cu pierderi, Hidroelectrica s-a transformat într-una foarte profitabilă, eficientă şi competitivă. Administratorul judiciar a făcut eforturi remarcabile în ultimii patru ani şi, în pofida numeroaselor provocări, a reuşit să majoreze veniturile Hidroelectrica şi să reducă cheltuielile operaţionale, ceea ce a permis companiei să realizeze un cash flow pozitiv şi implicit să iasă din insolvenţă", a comentat Greg Konieczny, manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.

"Suntem îngrijoraţi să vedem că, deşi închiderea procedurii de insolvenţă era anticipată încă de anul trecut, Hidroelectrica nu are în prezent un Consiliu de Supraveghere independent selectat şi numit în conformitate cu Ordonanţa 109/2011. Acest lucru ar putea genera riscuri semnificative pentru companie în viitorul apropiat", a punctat Konieczny.

Acesta a mai spus că Hidroelectrica are nevoie de un management "puternic şi hotărât", pentru a proteja valoarea creată pe parcursul acestui proces şi pentru a genera în continuare valoare pentru acţionarii actuali şi viitori, în condiţiile în care următoarea provocare importantă este listarea cu succes a companiei pe bursele de la Bucureşti şi Londra.

Fondul Proprietatea se declară un susţinător puternic al IPO-ului companiei, care ar reprezenta "un pas major către promovarea bursei locale la statutul de piaţă emergentă".

"Fondul Proprietatea susţine listarea duală a Hidroelectrica, atât la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi la London Stock Exchange, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra pieţei de capital româneşti, şi, în acelaşi timp, va asigura accesul companiei la o bază mai extinsă de investitori la momentul IPO-ului şi ulterior, precum şi o vizibilitate mai ridicată", se arată în comunicat.

În plus faţă de participaţia de 15% pe care statul intenţionează să o listeze, Fondul Proprietatea a propus vânzarea în cadrul IPO-ului a unei participaţii de 5% din propria deţinere de 20%, precum şi a unei participaţii de 3,74% reprezentând drepturile de subscriere ale Fondului în cadrul procesului de majorare a capitalului.

(S.A.)

----------

Compania Hidroelectrica iese din insolvenţă, a decis astăzi Tribunalul Bucureşti, transmite Digi24. Decizia instanţei nu este definitivă.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în 2012, tot în baza unei hotărâri pronunţate de Tribunalul Bucureşti. Rapoartele făcute apoi de societatea care s-a ocupat de administrarea şi reorganizarea companiei de stat arătau că la momentul intrării în reorganizare compania avea pierderi de aproximativ un miliard de euro.

Hidroelectrica se afla în insolvenţă din februarie 2014, pentru a doua oară. Compania a mai fost anterior în procedură de reorganizare judiciară în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

Cea mai importantă măsură din perioada insolvenţei a fost rezilierea celor 11 contracte bilaterale încheiate direct cu mai mulţi traderi de energie şi consumatori finali, aşa-numiţii "băieţi deştepţi": Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, Energy Financing Team, Alro Slatina, ArcelorMittal Galaţi, Electromagnetica, Electrocarbon, Euro-Pec, Elsid, Luxten.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Eu zic sa o listeze doar la Londra , ca sa facem acolo lichiditate si ca sa fie FP-ul multumit. Dupa care mai asteptam putin si mutam toate companiile la Londra, iar noi incepem sa tranzactionam la Budapesta si la Viena. Dupa care o sa asteptam sa primim statutul de piata emergenta.

    1. Eu zic sa o listeze la Frankfurt si noi o sa tranzactionam la Chisinau.))))))

      LA Frankfurt exista anumiti investori imbecili care ar citi rapoartele financiare. Ar descoperi ca Hidoelectrica avea cheschflou pozitiv si inainte d insolventa. Ar observa ca niciodata nu a avut pierderi de un miliard de Euro si nu ar primi acceptul KPMG Deutschland in momentul in care ar afla ca raportul de Audit a fost modificat dupa intrarea in insolventa. Vrei sa fii brutal atunci esti intelept so modifici raportul financiar inainte de a deschide procedura de insolventa. Acum orice imbecil poate cumpara KPMG Romania. Oltchim, Astra, Hidroelectrica arata valoarea acestei firme. Dupa ce o restructuram o putem lista pe Bursa:-).

    Sa nu-si faca griji FP..ca o sa se listeze cat de curand...Si o sa vina tot mai des FMI pe la noi, si o sa spuna 'este necesara accelerarea privatizarilor' (adica VINDETI Hidrolelectrica)...si vanzarea o sa se faca cu un discount mare...am mai vazut asta...la Romgaz , de exemplu...vorba lui PIctor Vonta... Romania chiar e El Dorado pentru straini...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb