TRUMP INTRĂ AZI ÎN CASA ALBĂ / PREŞEDINŢIA TRUMP Deficitul din plecare

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 20 ianuarie 2017

Deficitul din plecare
CORNEL CODIŢĂ

Astăzi, după depunerea oficială şi publică a jurămîntului consemnat în textul Constituţiei Americane, prin care se angajează să îndeplinească cu credinţă cerinţele funcţiei de Preşedinte şi, în această calitate, cu toate puterile şi prin toate mijloacele de care dispune, să păstreze, să protejeze şi să apere Constituţia Statelor Unite, Donald Trump va intra în posesia deplină a atributelor autorităţii sale executive, ca cel de al 45-lea Preşedinte al Uniunii.

Dacă am crede că ziariştii, comentatorii şi analiştii scenei politice sunt Zînele Ursitoare sau Augurii chemaţi să prevestească viitorul acestui "nou născut", atunci soarta lui nu se arată deloc prielnică. În preziua inaugurării oficiale, Washington Post consemnează cu litere mari, sub o fotografie-portret, deloc măgulitoare: Preşedinţia lui Trump este sortită eşecului! Los Angeles Times, în căutarea, printre înaintaşi, a unui discurs de inaugurare care să-l plaseze cît mai bine în ochii poporului american a ales discursul lui Nixon, Preşedintele care nu şi-a închinat mandatul, măturat din scenă de votul de blam al unui Congres dominat de majoritatea propriului partid, Republican, ca şi cel din ziua inaugurării lui Trump. Pentru ca "nou născutul" să aibă măcar o şansă, consideră New York Times, este necesară o operaţie complexă de separare a gemenilor, respectiv a Preşedintelui Donald, de propria imagine, sau altfel spus de marca Trump. În sfîrşit, The New Yorker aşează în prima pagină fotografia Casei Albe în faţa căreia stă parcat un camion al unei firme de mutări. Sub ea, articolul-pamflet al lui Andy Borowitz explică ce şi în ce ordine se mută pentru a lăsa locul gol noului locatar: în tura întîi, competenţa şi demnitatea; în tura a doua, înţelepciunea şi maturitatea. În interval, personalul specializat în curăţenie la locaţiile corporatiste va mătura cu grijă orice urmă de optimism şi progres, cu grijă nu rămîne nici măcar un fir de ....compasiune. "Răutăcisme", ar putea spune un consacrat al scenei politice dîmboviţene!

Deficitul de imagine, ori de susţinere "dintr-o anumită parte a presei" este, însă, ultima dintre grijile care au tăbărît deja pe capul noului Preşedinte al SUA. De regulă, perioada dintre declararea oficială a cîştigătorului alegerilor prezidenţiale şi inaugurarea oficială este una în care popularitatea, încrederea şi sprijinul de care se bucură noul locatar al Casei Albe din partea opiniei publice este în creştere şi deschide ceea ce, tradiţional, se numeşte "luna de miere" a mandatului.

Perioada cea mai fericită a preşedinţiei, fie şi numai pentru faptul că marile griji şi teme, încă nu s-au aşezat pe umerii nou înscăunatului. În cazul lui Donald Trump, indicele de aprobare publică, în loc să crească, a scăzut, de la 46%, la 40%!!! Pentru comparaţie, unul dintre cei mai puţin iubiţi preşedinţi care l-au precedat, G.W. Bush, a avut la inaugurare, totuşi, 61% rată de susţinere!!!

Măcar o perioadă merge şi fără prea multă susţinere publică! "Să-i dăm omului o şansă, să arate ce poate", aşa cum cerea un cetăţean oarecare al Americii care, în semn de susţinere, a făcut călătoria pînă la Washington doar pentru ca să asiste la momentul zero al noii Preşedinţii "Trump", inaugurarea.

Poate merge, dar deficitele cu care pleacă la drum Donald Trump în exerciţiul funcţiei prezidenţiale sunt mari, vizibile şi produc deja pagube, nici pe departe colaterale. Nu doar pentru Preşedinte şi mandatul său, ci şi pentru America şi cetăţenii ei.

Donald Trump nu este doar "un president mal aime" cum ar spune francezii, ci un Preşedinte ale cărui poziţii publice şi acţiuni divid, sapă tranşee de-a lungul şi de-a latul Americii, ba chiar şi dincolo de graniţele sale, în lumea întreagă. Poate că "Obamacare" nu este cel mai bine fundamentat program public promovat vreodată în SUA, dar vigoarea cu care a anunţat startul demolării sale, încă înainte de a ajunge în Biroul Oval, va hrăni resentimentele a milioane de oamenii ai Americii. Personalitate de marcă, membru al Congresului încă din 1987, cu o carieră de luptă publică pentru drepturile cetăţeneşti şi pentru libertăţile fundamentale ale cetăţenilor Americii a anunţat că nu va participa la ceremonia oficială de inaugurare a Preşedintelui Trump ca o formă de protest pentru modul în care şi-a condus campania electorală. Răspunsul lui Trump: mai nimic de capul lui, Lewis, doar vorbe, niciodată acţiune! Personajul în chestiune este prezent în viaţa publică şi pe baricadele luptei pentru drepturi cetăţeneşti din 1965 şi a cunoscut pe propria piele forţa de represiune a celor care apărau, atunci, "ordinea de drept". Cu ocazia marşului de la podul Edmund Pettus, poliţia i-a crăpat capul, în încercarea legitimă de a-i băga la loc minţile care plecaseră cu sorcova, desigur! Nu poţi să arunci cu vorbe în dreapta şi în stînga încercînd să-i faci pe toţi mai mici decît tine, doar doar, o părea statura ta politică ceva mai înaltă!!!

În plan extern pare, deja, că Departamentul de Stat şi viitorul său şef Rex Tillerson vor fi în postura lui Hercule, confruntat cu cea de a cincea încercare, curăţarea grajdurilor lui Augeas. China este deja serios îngrijorată de posibilitatea ieşirii Statelor Unite din cadrul politic şi diplomatic "One China Policy". Statele Europene, în primul rînd, Germania şi Franţa, sunt deja mai mult decît vexate de "viziunea Trump" pentru vechiul continent şi de entuziasmul nou-alesului Preşedinte faţă de Brexit. Nici NATO nu se simte prea bine, fragilizat şi decredibilizat chiar de la primele declaraţii ale Preşedintelui Trump.

În schimb, noua administraţie vrea să sigileze "o trainică prietenie" cu Rusia putiniană. În sine, nimic rău, dar de îndată ce contextualizezi, bagi de seamă semnele uriaşe de întrebare care se ridică asupra relaţiilor de ansamblu Rusia-SUA, în care postura de competiţie şi confruntare, accentuată ostentativ de la Moscova, nu are cum să dispară de la sine, doar pentru că D. Trump doreşte să fie în bune relaţii cu un anume V. Putin, pe care îl admiră. Ucraina şi întreg spaţiul din vecinătatea imediată, ori mai îndepărtată, a Rusiei, aflată în plin elan de reafirmare a posturii sale dominante în zonă stau în cumpănă. Nici state pînă mai de curînd "sigur" ancorate în spaţiul euro-atlantic, cum sunt Polonia sau România nu mai pot sta liniştite în faţa unui gen de abordare politică în care doar ceea ce crede azi Trump, contează. Dar, mîine? Dar, poimîine? Politica internaţională a unui stat, în general, a Statelor Unite ale Americii în special nu poate fi făcută după părerile unui singur om, fie el şi Preşedintele de la Casa Albă, dar mai ales, nu poate fi făcută de la o zi la alta! O lecţie a istoriei, mai vechi şi mai recente, pe care toată lumea a crezut că Trump a învăţat-o înainte de a păşi în calitate oficială pragul Casei Albe. Cînd colo...ioc!

"Trump va avea, desigur, momentul său. Dar cînd lucrurile vor începe să meargă rău, el va fi alungat din funcţie, exact aşa cum a fost şi Johnson. Vechii grecii ştiau de ce: soarta oricărui om stă în caracterul său. Preşedinţia lui Trump este sortită eşecului" - scrie Richard Cohen în Washington Post.

Noi, de aici, din România, mai optimişti şi mai rătăciţi cum suntem, între axele care se întretaie şi se frîng în lume, după cum vor şi după cum merg interesele celor mari, iar nu după ale noastre, îi urăm celui de al 45-lea Preşedinte al SUA să găsească forţa, înţelepciunea şi răbdarea pentru a infirma, cît mai deplin şi strălucit aceste rele, pe alocuri chiar răuvoitoare, prevestiri şi să cîştige cursa cu Istoria, în care pleacă cu un handicap atît de serios.

Opinia Cititorului ( 24 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. F bun articol!!

    1. Foarte, foarte bun!

      ExcelentL Va multumesc.

    Să vedem ce spun astrele despre cum va decurge mandatul de preşedinte al lui Donald Trump.

    Acesta s-a născut pe 14 iunie 1946, la New York, ora 10:54 AM. Marte în conjuncție cu Ascendentul (Ascendentul lui Trump este în Leu) i-a conferit trăsăturile fundamentale, pentru care a devenit celebru: foarte puternic, curajos, bătăios și independent, simțind permanent dorința de a-și demonstra vitalitatea uluitoare. Ego-ul îi poate fi ușor jignit, dând naștere la... 

    1. Aceste texte nu sunt scrise de mine..Vi le fac accesibile doar pentru a argumenta cele afirmate anterior despre astrologie.

      Donald Trump, născut pe data de 14 Iunie 1946, în Jamaica, New York, la orele 10:54AM, are în mod evident o hartă de putere. Este nascut în semnul zodiacal al Gemenilor, cu ascendentul în Leu, și Luna considerată planeta emoțiilor, în semnul Săgetătorului. 

      Focul arcașului (cu planeta emoțiilor în săgetător) este ca o vatră cu tăciuni la foc... 

      Este unul dintre indicii cei mai siguri ai unui succes general in viata. Soarele in Casa a X-a acorda favoarea de a fi printre persoanele cele mai inalte pe scara sociala si procura situatii de incredere si responsabilitate. Subiectul este foarte respectat de anturajul sau si adesea onorat de a fi ales intr-un post public. Putem fi siguri ca va fi demn de increderea ce i se acorda. 

      Soarele în opoziție cu Luna (1°43)

      Indica inconstanta, nehotarare, ghinion, insuccese, certuri si necazuri cu parintii si in societate, sentimente de frustrare, conflicte si crize emotionale, vitalitate slaba, oboseala, dispersia energiilor. Posibititatea de a-si pierde slujba in mod frecvent, dificultati in casatorie si probleme oculare. 

      Soarele în sextil cu Marte (3°50)

      Indica energie, dinamism, actiune, spirit intreprinzator, actiuni calculate si ordonate, abilitati de conducere,... 

    Ca si Ceausescu, Trump are o fire dictatoriala si asta prezinta un mare pericol pentru America si intreaga lume...acest aspect este ividential cu multa intelepciune de acest articol. Caracterul dictatorial il va duce la pierzanie, ca si pe Ceausescu. Va avea aceeasi soarta!

    1. evidentiat

      Fetelor, tocmai v-ati batut joc de articolul lui Codita.

      Asta crezi tu...daca ai rabdare putem sa aducem argumente sin astrograma care sprijina articolul..insa am reusit sa intaresc concluzia domnului profesor...in tot raul trebuie sa vedem si binele...Trump ca si Ceausescu isi imagineaza ca sunt salvatorii lumii, dictatori fiiind vor fi sansctionati de destin...nu te poti ascunde.

    Sustinem pe deplin articolul mult iubitului, ilustrului si mult inteleptului nostru drag profesor. Este ingemanarea geniului mioritico- carpatic si profund ganditor al poporului roman.

    America ne va fi profund recunoscatoare (pardon, iertatoare). 

    1. Va rog sa nu mai atacati persoane ci doar idei! Daca va mai luati de domnisoara Salomeea va provoc la duel!

      Un bun prilej pentru iesirea ursitoarelor; daca lumii nu-i va merge bine cu Trump, acestea vor prebui arse pe rug.

      Poate si profesorul....... 

      Dar ai vazut vreo idee? 

      best comment ... lol

    Vulnerabilitatea articolului constă în premisa sa inițială: Trump este un rechin singuratic, autoritar și capricios, așa cum îl știm din serialul TV: Ucenicul. În realitate, Trump este reprezentantul unui grup foarte important (prin influența sa) de politicieni, funcționari publici, militari, intelectuali și oameni de afaceri americani care susțin un anumit proiect de viitor al USA ca răspuns la întrebarea esențială pentru toată lumea "Ce urmează...

    1. Totusi, important este altceva. Important este sa se mareasca pensia pentru noi cei care am lucrat la militie.

      Copchilul mieu, esti bolnav. Vai de capul tau!

      Mesajul 5.1 nu aparține cititorului Cristi C.

      Confuz.

      Nici acesta nu apartine lui Pribeagul.

      Nici acesta nu apartine lui anonim.

      ba acestea trei 5.5, 5.6 și 5.7 aparțin lui anonim. Nu știi a citi?

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb