Turaţie maximă pentru "Compa" Sibiu la Bursă

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 4 august 2010

Turaţie maximă pentru "Compa" Sibiu la Bursă

Acţiunile producătorului de componente auto "Compa" Sibiu (simbol bursier CMP) s-au situat pe primul loc în topul creşterilor la o lună, după ce profitul bugetat pentru tot anul a fost depăşit chiar din primul trimestru, când firma a raportat pe primele trei luni ale lui 2010 un câştig de 1,84 milioane de lei. În perioada 2 iulie - 2 august, ele au fost cel mai bun plasament din piaţă, cu o apreciere de 27,57%, până la preţul de 0,443 lei/unitate. Compania este controlată în proporţie de 55% de Asociaţia Salariaţilor, care cuprinde peste 7.000 de actuali şi foşti angajaţi.

Investitorii care s-au orientat, în intervalul analizat, către portofolii similare indicelui BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, au înregistrat o creştere de 9,18%, în vreme ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o apreciere de 14,07%. De asemenea, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, a urcat cu 10,20% ajungând la 485 de puncte.

În schimb, randamente ceva mai mici au fost obţinute de către persoanele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de investiţii. Astfel, investitorii care s-au orientat către fondul "KD Maximus" au beneficiat de cel mai mare câştig, raportând o creştere cu 6,94% a sumei inves­tite iniţial.

Mai puţin mulţumite au fost persoanele care au preferat să constituie depozite în euro la "Marfin Bank" "ATE Bank", MKB Romextera sau Banca Comercială Carpatica. Acestea au obţinut în continuare randamente stabile la această categorie de plasament, câştigând 0,27% din suma investită iniţial.

În schimb, tradiţionaliştii care şi-au des­chis depozite în lei au înregistrat randamente de până la 2,05%, dacă ar fi fost suficient de inspiraţi să aleagă depozitele în lei de la Unicredit Ţiriac Bank, care a oferit cea mai bună dobândă.

Moneda naţională a înregistrat în ultima lună aprecieri, astfel că cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o valorizare a economiilor cu 1,38%. Moneda euro a coborât sub pragul de 4,24 euro/leu, în condiţiile în care dolarul s-a apreciat faţă de moneda naţională.

Metalul galben a continuat să se ieftinească cu circa 6,88%, în condiţiile în care cererea a stagnat, preţul aurului depăşind nivelul 121 de lei/gram, potrivit datelor afişate, ieri, de BNR.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb