Un nou Consiliu European pentru bugetul 2014-2020

Preşedintele Consiliului European, domnul Van Rompuy, a chemat din nou şefii Statelor Membre pentru a conveni noul cadru financiar multianual 2014-2020 (CFM 2014- 2020), în şedinţa Consiliului European din 7-8 februarie 2013.

Şefii Statelor Membre trebuie să cadă de acord asupra nivelului veniturilor şi plafoanelor de cheltuieli pe principalele politici europene ale Uniunii Europene (UE), pentru perioada 2014-2020. Fiecare buget anual din perioada 2014-2020 urmea-ză să se încadreze în nivelul veniturilor şi în plafoanele de cheltuieli convenite prin CFM 2014-2020.

La precedentul Consiliu European cu acest subiect, şefii Statelor Membre nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la nivelul resurselor financiare pe care UE urma să le mobilizeze la bugetul său în perioada 2014-2020.

Astfel, Comisia Europeană a propus un nivel al veniturilor pentru perioada 2014-2020 egal cu veniturile bugetului UE din anul 2013, multiplicat cu şapte. Parlamentul European a susţinut o creştere cu 5 la sută, faţă de propunerea Comisiei Europene, dar, în final, ar dori ca cel puţin propunerea Comisiei Europene să rămână în picioare. Unele State Membre, net contribuitoare la bugetul UE, au afirmat însă că este necesară o reducere substanţială a propunerilor Comisiei Europene.

Potrivit Tratatului de funcţionare a UE, Parlamentul European are dreptul doar de a accepta sau a res-pinge în bloc propunerile cu privire la CFM 2014-2020, fără a putea adopta amendamente.

Dacă bugetul UE reprezintă în jur de un procent din venitul naţional brut al Statelor Membre, atunci de ce este atât de greu să se ajungă la un acord asupra mărimii acestui buget ?

În principal, există două cauze care fac dificile orice negocieri asupra bugetului UE: lipsa unui sistem propriu de venituri ale bugetului UE; rigiditatea de facto a unor politici europene finanţate din bugetul UE, care au însă un impact diferit asupra fiecărui Stat Membru.

• 1. Lipsa unui sistem propriu de venituri ale bugetului UE

Statele Membre nu au avut voinţa politică de a trece la îndeplinirea angajamentului politic asumat de a crea un sistem propriu de venituri pentru bugetul UE. În prezent, dar şi în viitorul CFM 2014-2020, bugetul UE este alimentat cu venituri proprii tradiţionale formate din 75 la sută din taxele vamale şi taxele la zahăr.

Aceste venituri proprii tradiţionale reprezintă circa 12 la sută din veniturile bugetului UE. Restul veniturilor sunt vărsăminte făcute de către Statele Membre, din bugetele aprobate de către Parlamentele Naţionale.

În ultimii ani, au fost puse în circulaţie mai multe opţiuni pentru crearea unui sistem propriu de venituri ale bugetului UE, fără însă a se înregistra niciun progres. Dintre ideile lansate, amintim introducerea unui impozit european pe energia provenită din surse neregenerabile, vărsarea direct la bugetul UE a unei cote din taxa pe tranzacţiile financiare, încasarea la bugetul UE, prin fiecare factură emisă în Statele Membre, a unei taxe europene pe valoarea adăugată de 1-2 puncte procentuale.

Dacă bugetul UE ar fi fost alimentat numai din fonduri proprii, atunci în bugetele naţionale nu ar mai trebui să se prevadă contribuţii la bugetul UE şi s-ar fi evitat multe dintre tensiunile existente cu privire la noul CFM 2014-2020.

În consecinţă, Statele Membre mai dezvoltate economic, ale căror contribuţii financiare la bugetul UE sunt mai mari decât fondurile alocate acestora din bugetul UE, au tendinţa de a reduce nivelul acestor contribuţii. Statele Membre mai puţin dezvoltate, care primesc fonduri din bugetul UE mai mari decât contribuţiile lor financiare la acest buget, au tendinţa de a solicita mărirea veniturilor bugetului UE.

Situaţia de criză prin care trec multe State Membre, precum şi tensiunile sociale nu au făcut decât să accentueze dorinţa acestora de a reduce contribuţiile financiare la bugetul UE, pentru a putea folosi mai mult din resursele bugetelor naţionale în scopul redresării lor economice şi consolidării bugetare.

• 2. Rigiditatea de facto a unor politici europene finanţate din bugetul UE

Teoretic, UE are posibilitatea ca pentru fiecare CFM să definească priorităţile care să fie finanţate din bugetul UE, într-o proporţie mai mare sau mai mică, în funcţie de provocările politice, economice şi de securitate la care trebuie să găsească răspunsuri cetăţenii europeni şi Statele Membre. Cu alte cuvinte, UE ar trebui să aibă o flexibilitate mai mare de la un CFM la altul, decât are fiecare Stat Membru atunci când stabileşte bugetul naţional.

În realitate, la nivelul UE, există o rigiditate destul de mare în stabilirea priorităţilor de la un CFM la altul. Diferite State Membre apără o politică europeană sau alta, în funcţie după cum aceasta răspunde propriilor interese.

De exemplu, Franţa, Polonia, România, Ungaria, Bulgaria doresc ca politica agricolă comună să fie bine reprezentată în noul CFM, în timp ce Marea Britanie dar şi alte State Membre susţin reducerea fondurilor pentru această politică.

Statele Membre al căror venit naţional brut pe locuitor, pentru majoritatea regiunilor, este sub 75 la sută din media europeană susţin majorarea fondurilor alocate politicii de coeziune.

Ca atare, tăierile de fonduri propuse de preşedintele Van Rompuy, ca o soluţie de compromis, au vizat, în principal , alte capitole de cheltuieli decât acelea privind politica de coeziune şi politica agricolă comună. Din păcate, aceste capitole de cheltuieli "sacrificate" de propunerile de compromis sunt cele strâns legate de viitorul UE, respectiv cercetarea-dezvoltarea şi infrastructura europeană.

Dacă, în următoarele zile, şefii Statelor Membre vor ajunge la un acord, atunci UE va demonstra că este funcţională şi are capacitatea de a acţiona, iar încrederea cetăţenilor europeni în proiectul european va creşte.

Dacă, dimpotrivă, Consiliul European din 7-8 februarie se va încheia cu un nou eşec, atunci euroscepticii vor avea noi argumente pentru a pune la îndoială capacitatea proiectului european de a răspunde la aşteptările cetăţenilor, în forma actuală de organizare şi de luare a deciziilor, şi în perspectiva măririi numărului de State Membre ale UE.