Unde găsim un "Schmecker" pentru a opri diluarea banilor?

Banca Naţională a României va anunţa astăzi noua rată a dobânzii de politică monetară. Aşteptările de pe piaţă indică o reducere a acesteia până la 4,75% şi continuarea procesului în cele două şedinţe care au mai rămas până la sfârşitul anului.

În presa financiară au apărut "îndemnuri" la mai mult curaj din partea BNR, care ar trebui să reducă dobânda până la 4% pentru "a da oxigen economiei".

Am auzit şi citit de nenumărate ori cum banii sunt caracterizaţi drept "sângele economiei". Dar mai pot ei să poarte oxigenul către centrele vitale ale economiei, după mulţi ani de pervertire a naturii lor de către băncile centrale?

Renunţarea la banul cu valoare intrinsecă şi trecerea la utilizarea exclusivă a monedei fiduciare, care are la bază creditul, au condus la deteriorarea continuă, chiar dacă imperceptibilă pentru mulţi ani, a elementelor economice fundamentale.

Criza declanşată în 2007 reprezintă efectul acumulării dezechilibrelor economice şi financiare, dezechilibre care au scăpat de sub controlul autorităţilor fiscale şi monetare.

Lipsa voinţei politice a pus bariere de netrecut, până acum, în faţa restructurării din temelii a economiei globale, iar băncile centrale au inundat pieţele cu însemne monetare pentru atingerea faimosului ţel al "macrostabilizării".

Eficienţa tot mai scăzută a programelor de relaxare cantitativă, care nu ar fi trebuit să surprindă marile bănci centrale din cauza legii utilităţii marginale descrescătoare, se manifestă acum pe pieţele internaţionale prin creşterea semnificativă a randamentelor titlurilor de stat.

Într-o emisiune recentă de la CNBC, post de televiziune care încă mai încearcă să-şi îndeplinească rolul de majoretă a pieţelor financiare americane, Richard Hoey, economist şef la Bank of New York Mellon, a declarat că tendinţa crescătoare a dobânzilor din ultimele luni nu este decât "revenirea către nivelul stabilit de piaţă după o perioadă de manipulare."

Oare ce se întâmplă în Statele Unite, dacă astfel de opinii încep să apară tot mai mult în mass-media tradiţională? Dar Hoey nu s-a oprit aici cu declaraţiile. "Dacă eu manipulez preţurile titlurilor financiare, acesta este un delict. Dacă Ben Bernanke manipulează dobânzile pe termen lung, aceasta este numită politică monetară", a mai precizat economistul şef al uneia dintre cele mai mari bănci americane.

Tocmai această manipulare a dobânzilor, care a urcat pe noi culmi odată cu instalarea lui Alan Greenspan la conducerea Federal Reserve, a blocat funcţionarea mecanismelor de reglare ale economiei, în numele prevenirii crizelor.

Dylan Grice, economist la fondul de investiţii Edelweiss Holdings, scria recent clienţilor că "banii sunt principala jucărie a intervenţioniştilor naivi de astăzi", iar "dată fiind natura intervenţioniştilor, aceştia o vor folosi în joaca lor până când o vor strica".

În multe economii, cum este şi a noastră, "jucăria" intervenţioniştilor s-a stricat deja. Este destul să ne amintim cât de mult s-a "diluat" moneda naţională în ultimele două decenii, în ciuda încercărilor de manipulare a percepţiilor populaţiei prin tăierea unor zerouri.

Va reduce BNR din nou dobânda de politică monetară? Foarte posibil, deoarece bruma argumentelor economice în favoarea unei astfel de decizii s-a evaporat demult, inclusiv pe plan internaţiona, ră­mâ­nând doar obiectivele electorale. Dacă obiectivele economice ar fi primordiale, Banca Naţională ar trebui să aştepte măcar până la sfârşitul anului pentru a observa func­ţionarea aces­tui canal de transmisie al politicii monetare.

Foarte probabilă este şi ineficienţa unei noi reduceri a dobânzii de politică monetară, chiar şi dincolo de cele 25 de puncte de bază aşteptate (n.a. punctul de bază reprezintă a suta parte dintr-un punct procentual), deoarece economia este marcată, în continuare, de subcapitalizarea sistemului bancar şi a firmelor din economia reală.

Rata creditelor neperformante a urcat în luna mai 2013 cu aproape patru puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 20,19%, iar rata riscului de credit a ajuns la 30,32%. Pe fondul unui grad ridicat de îndatorare al populaţiei şi firmelor, "ieftinirea" banilor nu este doar inutilă, ci chiar extrem de nocivă.

Bineînţeles că nu trebuie să uităm nici de prelungirea acordului "preventiv" cu FMI, printre condiţiile căruia se regăseşte o nouă majorare ires­ponsabilă a poverii fiscale, cu efecte extrem de grave asupra economiei.

În aceste condiţii, râvnita macrostabilizare va fi efemeră, dar este posibil să răspundă "nevoilor" electorale ale guvernului şi Băncii Naţionale.

Dylan Grice a mai amintit în analiza sa de un interviu acordat BBC de către renumitul fizician Richard Feynman, care şi-a exprimat neîn­crederea în ştiinţele sociale deoarece "a avut avantajul de a afla cât de greu este să cunoşti cu adevărat ceva şi cât de atent trebuie să fie în procesul de verificare". Pornind de la declaraţiile lui Feynman, Grice ajunge la concluzia că "autorităţile nu au ştiut ce fac", în condiţiile în care "nu au manifestat grija intelectuală necesară" privind efectele politicilor dirijiste.

Au trecut peste patru decenii de când dolarul, moneda globală de rezervă, a fost "decuplat" de ancora sa de aur. De atunci, guvernele şi băncile centrale au reuşit, pentru o perioadă destul de lungă, să convingă populaţia că poate să savureze prăjitura în timp ce aceasta rămâne întreagă, iar "vinul" diluat este la fel de bun ca cel produs din struguri atent selecţionaţi.

În ultima sa carte, "Antifragile", Nassim Nicholas Taleb a lansat o critică dură la adresa intervenţioniştilor economici, considerând că "orice încercare de corectare a micilor erori în numele stabilităţii elimină tocmai informaţii importante necesare asigurării acesteia". Apelând la termenul "iatrogenie", definit în DEX drept "producerea unei boli de un medicament prescris, luat în doze prea mari sau timp prea îndelungat", Taleb consideră că "beneficiile mici, dar vizibile" ale politicilor economice din ultimele decenii au ascuns costurile lor "foarte mari, amânate şi ascunse".

Cu aceste costuri foarte mari, amâ­nate şi ascunse se confruntă acum şi Banca Naţională a României. Organismul economic al ţării este profund bolnav, iar "doctorii" nu mai pot spera decât la crearea unei aparenţe a stabilizării, prin dializa perpetuă a "sângelui" diluat.

Dar economia noastră are nevoie de sânge sănătos şi nediluat. Oare este posibil să găsim un "Schmecker" (n.a. "degustător", în limba germană, termen al cărui înţeles a fost pervertit în limba noastră) pentru a opri diluarea însemnelor monetare? Sau trebuie să ne mulţumim cu şmecheri, care au reuşit de atâta timp să ne vândă apă chioară la preţuri de vin nobil?