Uniunea Europeană nu va impune producătorilor auto cote pentru maşinile electrice

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 august 2017

Uniunea Europeană nu intenţionează să aplice cote pentru maşinile electrice în sectorul auto, care încearcă să se redreseze în urma scandalului în care a fost implicat producătorul Volkswagen, legat de motoarele diesel, a anunţat luni un purtător de cuvânt al blocului comunitar, transmite Reuters.

"Vorbind la modul general, Comisia Europeană caută modalităţi de a promova folosirea energiei şi a transporturilor cu emisii scăzute de carbon, dar niciuna din ele nu include cote pentru maşinile electrice. Nu facem discriminări între diferitele tehnologii", le-a declarat jurnaliştilor oficialul UE.

Comisia Europeană a reacţionat la un raport apărut în publicaţia germană Handelsblatt, care citează surse din UE, conform căruia executivul comunitar vrea să accelereze retragerea motoarelor pe combustie, stabilind din 2025 o cotă pentru maşinile cu emisii scăzute, cum ar fi vehiculele electrice.

Vineri, producătorul auto german Volkswagen AG a anunţat că va actualiza în Europa sistemele software la vehiculele echipate cu motoare diesel Euro 5 şi Euro 6 de la toate brandurile sale şi va oferi subvenţii celor care renunţă la vehiculele diesel mai vechi pentru unele noi.

Volkswagen a informat că vehiculele VW, Audi, Seat, Skoda, Porsche şi brandurile de vehicule comerciale lucrează în acest moment la detaliile legate de subvenţii, astfel încât proprietarii de maşini echipate cu motoare diesel Euro 1, 2, 3 şi 4 să poată achiziţiona un model mai performant şi mai puţin poluant.

De asemenea, grupul auto va actualiza la toate brandurile sale sistemele software la vehiculele echipate cu motoare diesel Euro 5 şi o parte din cele cu Euro 6, nu doar în Germania, ci şi în Europa.

"Cu acest pachet cuprinzător de măsuri, vom reduce semnificativ emisiile de oxid de azot şi vom îmbunătăţi calitatea aerului", a afirmat şeful Volkswagen, Matthias Muller, citat de Agerpres.

Companii cum ar fi Volkswagen, Daimler şi BMW se confruntă cu presiuni pentru reducerea emisiilor motoarelor diesel, în urma scandalului emisiilor (Dieselgate).

Producătorii auto Volkswagen, Daimler şi BMW au acceptat să actualizeze în Germania sistemele software la 5,3 milioane de vehicule diesel, pentru a reduce nivelul poluării. Costurile sunt estimate la cel puţin 500 de milioane de euro (592 de milioane de dolari).

Marea Britanie şi Franţa intenţionează să interzică vânzărilor de autoturisme pe benzină şi motorină din 2040, când se vor comercializa doar vehicule electrice, ca parte a planului de reducere a poluării, în timp ce Tesla, cel mai mare producător auto în termeni de capitalizare bursieră, a livrat primilor 30 de clienţi - toţi angajaţi ai Tesla - cel mai nou model, sedanul Model 3, destinat să devină un automobil electric accesibil publicului larg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb