Virusul gripei porcine nu se transmite prin consumul de carne şi preparate din carne, decât pe cale aerogenă, a declarat, ieri, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Mihai Puia. "Virusul nu se găseşte pe teritoriul României, aceasta este un virus nou care nu se transmite prin consumul de carne, organe sau produse din carne, decât prin animalul viu sau recombinat de la om la om, adică pe cale aerogenă. Este un virus modificat genetic", a precizat Mihai Puia. Deocamdată, nu vor fi luate măsuri de interzicere a importurilor de produse din carne de porc.
"Este posibil ca pentru animalele vii, dacă vor fi zone endemice într-un punct al globului, să interzicem importurile", a mai spus vicepreşedintele ANSVSA. "Din datele pe care le avem, România nu a avut comerţ direct cu Mexic (statul unde există focar de gripă procină) de animale vii, iar prin măsurile pe care le-am impus deja vrem să asigurăm trasabilitatea animalelor, adică nici un porc viu din zona de focar să nu ajungă în România", a mai spus Zlotea.