VOCI Cine şi cât gaz mai arde în România ?

Anul acesta am avut se pare cea mai călduroasă iarnă din ultimii 15-20 ani, dacă nu chiar mai mulţi. Schimbarea a adus unora bucurii, altora necazuri. În mod sigur se bucură consumatorii casnici de gaz metan, deoarece majorarea preţului la gazul metan, nejus­tificată la drept vorbind, le-a uşurat povara cheltuielilor, care într-un an normal i-ar fi dus la disperare sau la foame ori boală. Natura a ţinut cu cei săraci. Faţă de o temperatură medie multianuală de minus 1- minus 3 grade într-un an normal în perioada decembrie-februarie, am avut o iarnă englezească s-ar putea spune, cu o temperatură medie în jur de plus 7-8 grade în cea mai mare parte a ţării şi chiar cu temperaturi de peste 14-15 grade în ianuarie. Asta înseamnă că, în loc de o diferenţă de temperatură între interior şi exterior după STAS de 21 - 23 grade Celsius, am avut numai 10-11 grade şi multe zile chiar mai puţin. Rezultă că pierderea de căldură din locuinţe care trebuie acoperită s-a redus faţă de media multianuală, anul acesta, în jur de 45-50%, iar faţă de iarna trecută, care a fost mai friguroasă decât media, cu 30-40%. Costul încălzirii locuinţei a convins o mare parte a populaţiei să ia măsuri de izolare termică a locuinţelor, în primul rând prin înlocuirea ferestrelor clasice cu termopane (ca să folosim termenul din manele), dar şi prin izolarea pereţilor la exterior, de către cei care înţeleg eficienţa financiară a unei astfel de investiţii şi dis­pun şi de resursa financiară să o facă.

Pe lîngă reducerea drastică a consumului casnic, a mai intervenit şi diminuarea la fel de mare a consumului industrial. Industria de îngrăşăminte agricole ori s-a oprit de tot, ori funcţionează la capacitate redusă. "Amonil", de exemplu, din noiembrie funcţionează numai cu secţia de azotat de amoniu, şi aceea numai pentru acoperirea consumului intern, deoarece producţia de uree, la preţul gazului cerut de către furnizori, duce la un cost de fabricaţie peste preţul de vînzare la export.

Furnizorii de gaze naturale sunt într-o situaţie dramatică. Importul de gaze naturale nu se poate reduce sub anumite cote, fără riscul de a se anula contractele în totalitate sau de a suporta penalizări. Odată anulate contractele, din cauza neseriozităţii, la reluarea unor negocieri, ar fi trataţi de neserioşi şi preţul şi clauzele ar fi mult mai dure. În prezent, lipsa consumului a dus la creşterea volumului acumulărilor. Numai că acesta are capacitate limitată, dar este şi generator de cheltuieli suplimentare şi de pierderi fizice de gaz metan. Căci acumularea în depozite subterane naturale creşte volumul infiltraţiilor prin sol, mai ales atunci când pentru a stoca mai mult se creşte presiunea gazelor în depozite. Altă alternativă este reducerea extracţiei la intern, cu consecinţe dintre cele mai proaste pentru cei doi producători, "Romgaz" şi SNP "Petrom". Acestea nu pot suporta pierderi pentru a menaja interesele a câţiva distribuitori, care până acum şi-au crescut profiturile până la cer. Încurajaţi de iarna grea de anul trecut şi aruncând vina pe UE, inclusiv producătorii au crescut preţurile la producţia internă mult peste costuri, inventând printre altele inclusiv noţiunea de gaze noi, vezi doamne de la sondele forate în ultimii ani, deşi pe cinstite este vorba de gaz intern şi nimic altceva. S-a procedat cu asentimentul Minis­terului Industriei şi Comerţului, dar şi al agenţiei naţionale de reglementare în domeniu să se practice două niveluri de preţuri pentru acelaşi produs. Cumva după jumătatea anului trecut gazele noi au fost limitate la o diferenţă de plus 10% faţă de preţul standard aprobat, dar oricum constituie o excepţie inadmisibilă.

În faţa acestei situaţii, producătorii menţionaţi nu au decât o singură şansă. Să negocieze cu marii consumatori eligibili un preţ care să convină ambelor părţi. S-ar da astfel o şansă unor industrii de care România nu are voie să se lipsească. Crede cineva sau este atât de inconştient să lase agricultura românească fără îngrăşăminte agricole? Dacă problema energetică începe să fie privită ca o prioritate naţională, va fi cineva din Guvernul care nu a făcut până acum nimic în această privinţă să permită ca gazul românesc mai ieftin să ia calea exportului la preţ mic iar industria româneas­că atâta câtă a mai rămas, să fie îngropată ? Protejarea industriei naţionale nu reprezintă ajutor de stat ci apărarea interesului naţional. Este uşor de demonstrat care este efectul închiderii unor industrii care, funcţionând, pot fi profitabile, contribuind la venituri bugetare în loc să sporească nivelul cheltuielilor. Am auzit pe domnul prim ministru că industria de îngrăşăminte ar fi energofagă. Eroare! Pentru industria de îngrăşăminte, gazul metan este materie primă, nu sursă de energie. Eu mă aştept ca noul ministru al economiei şi comerţului să se implice. Sau să plece !