VOCI Economia mondială - între legităţile sale şi politicieni

Stalin a dorit să demonstreze ştiinţific faptul că sistemul capitalist este sortit pieirii. Sarcina a încredinţat-o unui matematician economist, Nikolai Dmyitriyevich Kondratieff (1892-1938), care însă a demonstrat exact contrariul, drept pentru care a fost executat.

Studiind istoria economiei mondiale, Kondratieff a constatat că economia capitalistă nu s-a dezvoltat liniar, ci a avut o evoluţie ciclică, în spirală, cu perioade de creştere economică (cu durata între 4 şi 8 ani), ajustate apoi la un nivel sustenabil de recesiunile corective care urmau periodic. Aceste cicluri, cu durată relativ mică, se încadrează însă într-un superciclu de 50-60 ani, care culminează cu o creştere economică fulminantă - generată de noile invenţii industriale ale epocii respective - cuplată cu o speculaţie financiară excesivă, devenită fenomen de masă. Această creştere economică nesustenabilă - precum şi toate excesele pe care le generează - sunt corectate brutal de recesiunea severă care urmează şi care, de obicei, devine depresie economică gravă - aşa numita "iarnă a lui Kondratieff". După consumarea acestei recesiuni, economia capitalis­tă renaşte, precum pasărea Phoenix, din propria ei cenuşă, mai puternică şi mai inventivă, companiile neviabile fiind eliminate de pe piaţă, fenomen similar cu legea evoluţiei şi supravieţuirii speciilor.

Ironia rezultatului studiilor de 20 ani ale lui Kondratieff a fost că aces­ta a demonstrat nu numai că sistemul capitalist nu este condamnat la pieire, dar dimpotrivă, că este foarte viabil, indestructibil chiar, şi că - după toate marile crize - acesta s-a refăcut întotdeauna şi a început un nou ciclu de dezvoltare, mai viguros şi mai amplu decât cel consumat. Cu o singură condiţie: ca economia să fie lăsată să parcurgă prin recesiune tot intervalul necesar de reajustare a dezechilibrelor create în perioada de creştere economică forţată - prin falimentarea întreprinderilor neviabile - şi de realocare în mod natural a resurselor rămase, către întreprinderile capabile de supravieţuire.

Kondratieff a plătit cu viaţa pentru aceste studii, fiind executat de către Stalin, în anul 1938. Lucrările sale au fost pentru prima dată traduse în engleză de către Stephen S. Wilson, în anul 1998, fiind considerate în prezent un material de referinţă în studiile economice.

În încercarea de a învinge marele ciclu economic, reprezentanţii băncii centrale a SUA au lansat, la începutul anilor "90, un experiment ambiţios, pentru a suprima "iarna lui Kondratieff" şi a genera o dezvoltare şi bunăstare economică perpetuă, prin politica monetară, de credit şi prin încurajarea unui consum sălbatic. Raţiuni politicianiste au condus la prelungirea bunăstării iluzorii de moment, dar - ca la orice mare "realizare" bazată pe credit - va veni inevitabil şi timpul scadenţei. Chiar dacă transferul obligaţiilor în contul generaţiilor următoare s-a făcut în nădejdea că, între timp, toate dezechilibrele vor fi rezolvate, este evident că acestea se adâncesc.

Deja se vede că intervenţia împotriva ciclului natural de echilibrare a economiei prin recesiune, are efecte benefice minore pe termen scurt, dar produce consecinţe dramatice pe termen lung. Experimentul a eşuat lamentabil, iar SUA, din prima putere economică şi factor de progres mondial în secolul XX, a devenit un element de risc pentru sistemul financiar mondial şi o sursă a crizei economice globale.

Ciclul natural economic a revenit în galop. Acum, singura speranţă de salvare a sistemului financiar şi a anumitor sectoare din economie a rămas intervenţia de tip socialist a Statului, prin subvenţii şi naţionalizări. Din păcate, nici aceste intervenţii ale Statului în economie nu sunt făcute de o manieră responsabilă, după recomandarea unor experţi independenţi recunoscuţi. Joseph Stiglitz, laureat Nobel pentru economie, a declarat recent: "Eforturile depuse de administraţia Obama pentru salvarea sis­temului bancar ar putea eşua, pentru că au fost întocmite pentru sus­ţinerea Wall Street-ului şi nu pentru a construi un sistem financiar viabil".

Dacă este adevărat ceea ce susţine Joseph Stiglitz, consecinţele eşecului din Statele Unite ar putea afecta întreaga lume.

Şcoala austriacă de economie, fondată de Ludwig von Mises, a avertizat de multă vreme asupra consecinţelor dezastroase ale consumis­mului excesiv, nebazat pe economisire şi resurse reale, ci numai pe mirajul creditului. Dar "maeştrii" politicii monetare americane au preferat să ignore orice avertisment, precum şi lecţiile istoriei economice şi financiare, convinşi că pot să învingă marele ciclu economic al lui Kondratieff, care se repetă la fiecare 40-60 ani, în cei pes­te 200 ani de istorie economică a capitalismului.

Soluţia şcolii austriece este soluţia lui Kondratieff: lăsaţi criza să-şi termine cursul şi să-şi epuizeze puterea. Nu incercaţi s-o întrerupeţi în mod artificial, căci ea va reveni mai târziu cu forţe înzecite. Riscurile pe termen lung, pe care le implică pachetele de măsuri intervenţioniste anticriză neadecvate - des­tinate scurtării timpului normal de desfăşurare a componentei recesionare a ciclului economic "boom/bust" şi de grăbire a ieşirii din aşa numita "iarnă a lui Kondratieff" - sunt majore: stagflaţie, deflaţie, depresie prelungită, ba chiar războaie.

Soluţia corectă nu are susţinere politică. Nici un partid aflat la putere nu vrea să-şi asume costurile politice ale convulsiilor sociale pe care le generează terapia "naturală" de vindecare a recesiunii. De aceea se recurge la soluţia monetară şi fiscală, convenabilă politic, de a trata efectele crizei prin chiar cauzele care au produs-o, ceea ce duce la amânarea rezolvării şi pasarea problemei către generaţiile viitoare, în speranţa că se va rezolva de la sine. Speranţe deşarte, din păcate...