VOCI Îndemn la frondă

Mihai IORDACHE
Ziarul BURSA #Editorial / 20 martie 2009

Mihai IORDACHE

Scriam mai deunăzi că cea mai mare datorie a unei societăţi comerciale este datoria faţă de acţionari. Legam aceasta de ce ar trebui să facă cele cinci SIF-uri, poate singurele societăţi comerciale din România a căror existenţă viitoare nu este vital legată de valoarea lichidităţilor exis­tente sau viitoare şi care practic şi teoretic sunt capabile să dea dividende.

Am aşteptat, cum am promis, decizia CA al SIF2 privitoare la dividende, deşi cum am anunţat, nu deţin nicio acţiune acolo. Propunerea pe care o cunoaşte deja toată lumea este de a repartiza un dividend brut de 0,045 lei (450 lei vechi), care reprezintă totuşi numai 24,87% din profitul net, în sumă totală de 23.359.032 lei. În rezerve, se repartizează 50%, adică 46.966.329 lei, iar restul de 23.607.297 lei rămâne profit nerepartizat. Aceasta înseamnă, de fapt, că această sumă va putea căpăta orice repartizare în viitor, inclusiv de a fi repartizată ca dividend altă dată. Telefoanele pe care le-am amplasat cu ajutorul CIA, KGB MOSAD şi SRI, mi-au făcut cunoscut faptul că această decizie aparţine în cea mai mare parte preşedintelui CA, domnul Costel Ceocea. Ghinionul său că nu pot să-l votez pentru a fi ales încă un mandat pentru că nu am acţiuni...

Lovitura sub centură am primit-o de la SIF5 Oltenia care propune acţionarilor neacordarea de dividende şi repartizarea întregii sume, în valoare de 87.643.619 lei la surse proprii de finanţare. Aceasta reprezintă o sfidare totală a acţionarilor, bazată pe faptul că aici alegerile au fost în toamna trecută. Rezultatele permiteau repartizarea unui dividend decent, măcar la nivelul celui prevăzut la SIF4 ( 0,04 lei ) sau chiar cel de la SIF2, fără probleme. Mulţi acţionari aşteptau aceste dividende pentru a avea resurse pentru alte investiţii în piaţa de capital, bani care ar fi dat o gură de oxigen. Alţii, dintre cei cu pachete importante de acţiuni poate au făcut credite care trebuiau rambursate din dividende. Un prieten care are peste două milioane de acţiuni se consideră fraudat de peste 80.000 lei cel puţin. Mai mult mi-a relatat o chestiune care întăreşte părerea că acţionarii sunt total desconsideraţi. În toamnă, pentru alegeri, acţionarii au primit buletine de vot şi plic timbrat pentru răspuns. Acum nu vor mai trimite astfel de plicuri, tocmai pentru a determina acţionarii să nu mai voteze. După părerea mea, aceştia ar trebui să se revolte şi să voteze nu contra la punctul doi din ordinea de zi. În acest fel, nu se mai poate repartiza integral profitul în rezerve şi vor fi nevoiţi administratorii să accepte o propunere venită din partea acţionarilor de a se repartiza dividende. În acest fel, lovitura sub centură pe care domnul Dinel Staicu, preşedinte SIF5, fără a mai deţine acţiuni multe, a pregătit-o duşmanului său declarat Cătălin Chelu, deţinător direct sau indirect al celui mai mare pachet de acţiuni va fi contracarată. După părerea mea, dacă în materie de alegeri, acţionarii cu comunitate de interese votul e bine să fie limitat, în materia privind repartizarea profitului, acesta nu ar trebui restricţionat. Altfel, se instituie un abuz al minorităţii asupra majorităţii, ceea ce nu este nici moral, nici corect.

La Industrialexport, o societate deschisă cu acţiuni la purtător, pentru protecţia acţionarilor mici, primele 100 acţiuni dau dreptul la un vot pentru o acţiune, iar pentru res­tul, se acordă un vot pentru 20 acţiuni. Astfel de exemplu, un acţionar cu 2100 acţiuni are 200 voturi, la fel cu doi sau mai mulţi acţionari care au fiecare maxim 100 acţiuni şi împreună 200 acţiuni. Dacă mai vine un acţionar cu o acţiune, cei mici ar avea 201 voturi pentru 201 acţiuni, iar celălalt 200 voturi pentru 2100 acţiuni. Ei bine, cele 201 acţiuni nu pot hot­ărî singure, deoarece statutul prevede ca hotărârile să fie adoptate cu majoritatea voturilor şi a acţiunilor. Conform reglementărilor CNVM, 10 grupuri de acţionari cu comunitate de interese care au câte 5 % din acţiuni, deţinere permisă, nu pot vota decât cu 10 % din voturi şi astfel cu 10 % plus un vot se pot adopta hotărâri împotriva voinţei lor. Privită din această perspectivă, evident că situaţia este absolut aberantă şi inacceptabilă. Şi afirm aceasta ca o persoană absolut neutră, căci nici nu deţin astfel de pachete, nici nu fac parte dintr-un grup şi nici nu aş investi atâ­ţia bani, chiar dacă i-aş avea, atâta timp cât dividendele repartizate de către SIF-uri acţionarilor sunt ori de râs ori nu sunt deloc.

NOTĂ: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere. Întreaga responsabilitate privind conţinutul articolului revine autorului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acum catva timp am mai facut o interventie in legatura cu aceste CAP-uri financiare ale vremurilor actuale, asemanand SIF-urile cu fostele CAP-uri.

    Asemanare, desigur, doar din pdv al modului in care, prin luarea cu japca a proprietatii: pamantul/actiunile si apoi gestionarea discretionara a afacerii, "proprietarul" ramane proprietar doar teoretic.

    Taranul a fost deposedat de terenuri, animale si utilaje si s-a nascut CAP-ul, care a fost administrat de la centru, dupa reguli total in contra intereselor membrilor CAP ; tot asa si cu SIF-urile in care "colectarea " actiunilor s-a facut cam in felul in care se colecteaza voturile, adica iese ceea ce ne-am propus, iar ulterior reglementarea, conducerea si deciziile privind "averea" se iau asa cum bine stim. Ce afacere mai poate fi aceea in care cativa, ignorand total cel mai elementar principiu al capitalismului, adica obtinerea de profit, dicteaza dupa bunul plac si propriile interese administrarea afacerii. Dar sa nu uitam ca aceasta este si o metoda buna, prin care neacordand nimic (sau de nimic) micului actionar, acesta va vinde la pret de nimic si uite asa si-au atins tinta baietii estepti. Nimic mai simplu !. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb