Votul contra elitelor şi posibilele sale consecinţe

Votul împotriva elitelor - nu doar a celor politice, ci şi economice sau intelectuale - dă seama despre o stare de spirit a multor europeni pe care criza economică nu a făcut decât să o scoată la suprafaţă şi să o legitimeze. Interesul marilor partide-sistem, de aici sau de aiurea, faţă de aşa numitele pături populare - de la şomeri la clasa mijlocie mică - a fost minim, mai ales că prăbuşirea comunismului şi "sfârşitului istoriei" nu lăsa loc la alternative. Efectul acestei iluzii se dovedeşte astăzi devastator. Deşi cei ce votează cu extremiştii sau noii populişti sunt minoritari, creşterea lor la 25% în Austria, dar mai ales la 18% la primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze, îngrijorează. Şi totuşi, vorba Ecleziastului, nimic nu e nou sub Soare. Şi cei ce au votat cu Hitler în noiembrie 1932 erau o minoritate. Dar, criza economică făcuse ca limbajul şi valorile promovate de Hitler să se impună în faţa opiniei publice. În Franţa, încă de acum zece ani semnalul de alarmă fusese dat de calificarea tatălui Marinei Le Pen, Jean-Maire, în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale împotriva lui Jacques Chirac. Victoria acestuia din urmă cu 85% din voturi, şi căderea lui Jean-Marie de la 17% în 2002 la primul tur la 10% în 2007 a creat iluzia rezolvării problemei extremismului. Era, însă, o iluzie. Încet, dar sigur, un electorat vichy-ist (urmaş al susţinătorilor regimului de la Vichy al mareşalului Petin), ascuns vreme de şase decenii de statul bunăstării generale, a renăs­cut. Atacul furibund împotriva politicilor sociale, de care a beneficiat, l-a trezit.

Criza este ocazia, iar nu cauza revigorării extremismului de toate felurile. În Franţa sau Grecia, ca să luăm ca exemplu cele două ţări în care s-au desfăşurat alegeri-test pentru democraţia din UE, duminică 6 mai, tendinţele care s-au manifestat acum, cu ocazia alegerilor, existau larvar de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Grecia a cunoscut la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, între 1946 şi 1949, un război civil care opunea conservatorii comuniştilor. Iar pe ruinele conservatorilor şi a dictaturilor militare care i-au continuat s-au construit atât neolegionarii de la LAOS (Liga apărării ortodoxe), cât şi neonaziştii. Câmpul comunist, care după sondaje pare să obţină cele mai multe voturi pe 6 mai, a cunoscut o diminuare a influenţei, fără însă să dispară vreodată. Încă după războiul civil comuniştii greci s-au împărţit între cei din "interior" {care vor evolua spre eurocomunism în deceniul al optulea al secolului trecut şi apoi se reorganiza fie spre Stânga radicală (SYRIZA), fie spre Stânga democratică (DIMAR)} şi cei din "exterior", reprezentaţi de partidul comunist (KKE) care au rămas până astăzi sub influenţa "stalinismului". În aceste alegeri, cele două partide-sistem greceşti, Noua democraţie şi PASOK, vor fi laminate, prăbuşindu-se de la aproape 80% din voturi în 2009 la 40% în 2012. Iar explicaţia constă în votul masiv împotriva elitelor considerate res­ponsabile pentru dezastrul economic şi politic în care a plonjat ţara.

În Franţa, după ce alegerile vor fi trecut şi un nou preşedinte se va instala la palatul OlysPe (la momentul în care scriu acest articol Francois Hollande e dat câştigător, conform sondajelor de la ieşirea de la urme, cu peste 52% din voturi), problema extremismului nu se va fi rezolvat. Căci acei electori care au votat împotriva elitelor pe 23 aprilie vor fi schimbat deja viaţa politică franceză. Xenofobia şi rasismul exprimate de Nicolas Sarkozy cu ocazia mitingurilor şi dezbaterii pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale dă dovada unei derive spre dreapta extremă care va lăsa urme la alegerile legislative de pe 10 şi 17 iunie anul acesta.

Iar situaţia din România nu este deloc mai bună decât cea din Franţa sau Grecia. Chiar dacă va fi confirmată astăzi la guvernare prin votul de investitură, USL ar putea avea soarta altor partide sau alianţe de partide-sistem care şi-au văzut electoratul înjumătăţit. Iar PDL nu va putea recupera voturile pierdute de adversarii săi. Şi cum deja votul anti-elite se conturează de multă vreme şi la noi (în mare măsură ca şi în Franţa şi Grecia, în zonele rurale şi semi-urbane), instabilitatea politică ce s-a instalat după 2008 poate să se agraveze. Iar experienţa alegerilor legislative şi prezidenţiale din 2000 a arătat că reacţia anti-elite poate produce efecte grave. Astăzi, încă simţim consecinţele acelui vot de contestare care a scos CDR şi PN -CD din viaţa politică a României.