Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creştere din Europa, a anunţat astăzi trei noi rute din România către Grecia. Wizz Air va conecta Cluj-Napoca cu Zakynthos şi Mykonos, şi Iaşi cu Santorini, cu două zboruri/săptămână ce vor fi operate către fiecare destinaţie însorită începând cu 11 iunie 2021, transmite un comunicat de presă trimis redacţiei.
Tarifele încep de la 189 RON• iar biletele sunt deja disponibile online pe wizzair.com şi prin intermediul aplicaţiei pentru mobil.
Aceste noi servicii se adaugă celor cinci rute deja existente operate de la Bucureşti către unele dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă din Grecia. Astfel, pasagerii din România se pot bucura de călătorii sigure, accesibile şi rapide cu Wizz Air pe opt rute către destinaţii din Grecia în această vară.
Grecia este probabil destinaţia externă de vacanţă preferată de români datorită peisajelor sale frumoase, apei cristaline şi preparatelor culinare delicioase. Renumită pentru plajele minunate şi viaţa de noapte bogată, insula Zakynthos este o destinaţie excelentă pentru toate vârstele şi gusturile. Situate în sudul Greciei, atât Mykonos, cât şi Santorini prezintă o arhitectură uluitoare, cum ar fi casele din satul Pyrgos, şi sunt bogate în oportunităţi turistice, variind de la situri istorice şi plaje frumoase la diverse sporturi nautice. Santorini aduce, de asemenea, o oportunitate exclusivă, deoarece găzduieşte un vulcan încă activ, dar perfect sigur de vizitat.
Tarifele foarte reduse şi călătoriile în siguranţă sunt atribute ce se regăsesc în ADN-ul Wizz Air. Astfel, era normal ca Wizz Air să se numere printre primele companii aeriene care au implementat măsuri stricte de sănătate şi igienă pentru a proteja pasagerii şi echipajul. În timp ce filtrele HEPA ale tuturor aeronavelor Wizz Air filtrează deja 99,97% din viruşii şi bacteriile din aer, noile protocoale ale Wizz Air sunt compatibile cu recomandările de distanţare fizică, asigură un mediu ultra-curat la bord şi reduc orice interacţiune umană neesenţială şi contactul fizic, astfel încât pasagerii WIZZ să se simtă în siguranţă pe parcursul călătoriei spre destinaţie.
Flexibilitatea este încă o caracteristică de bază a Wizz Air. Astfel, compaina a creat şi le recomandă pasagerilor să adauge WIZZ Flex la rezervare, ca o măsură suplimentară de protecţie. Procedând astfel, pasagerii pot alege să călătorească la o altă dată sau către o altă destinaţie şi au opţiunea de a-şi anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă şi de a primi 100% din tariful original rambursat imediat sub formă de credit de companie.
Andras Rado, Senior Corporate Communications Manager la Wizz Air, a declarat: "Continuăm să vedem o cerere susţinută pentru destinaţii de vacanţă din Cluj-Napoca şi Iaşi şi răspundem cu noi rute către Grecia, una dintre destinaţiile externe de vacanţă preferate ale românilor. Astfel, oferim acum opt rute între România şi unele dintre staţiunile renumite din Europa în care românii pot călători în siguranţă, profitând de tarifele noastre foarte mici. Aşteptăm cu nerăbdare să primim la bordul aeronavelor noastre moderne pasageri din Cluj-Napoca şi Iaşi pentru a-i transporta în aceste frumoase staţiuni pe plajă."