144 de proiecte Sapard au fost reziliate în patru ani

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 29 martie 2007

144 de proiecte Sapard au fost reziliate în patru ani

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a reziliat din 2003 şi până în martie 2007 un număr de 144 de proiecte Sapard, 134 dintre acestea fiind proiecte pentru investiţii private în industria agroalimentară, în exploataţii agricole şi în diversificarea activităţilor economice, potrivit datelor furnizate de APDRP.

Alte 10 proiecte Sapard au fost reziliate în perioada menţionată pentru investiţii publice în modernizarea infrastructurii rurale.

"Motivele pentru are APDRP a reziliat cele 144 de proiecte Sapard diferă de la caz la caz, însă cele mai frecvente sunt nerespectarea clauzelor contractuale, a criteriilor de eligibilitate precum şi imposibilitatea implementării proiectului", a afirmat conducerea APDRP, citată de Rompres.

În 2006, au fost reziliate 77 de contracte, iar în acest an au fost reziliate nouă contracte. Conform prevederilor stipulate în contractul cadru pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin Programul Sapard, APDRP poate înceta executarea contractului, fără să facă înştiinţare şi fără să plătească finanţarea nerambursabilă, în cazul încălcării prevederilor contractului cadru, indiferent de momentul în care a fost constatată această situaţie.

În acest caz APDRP, ca autoritate contractantă, va solicita restituirea completă a sumelor deja plătite în cadrul contractului.

Potrivit datelor furnizate de APDRP, rezilierea contractului şi suspendarea finanţării prin programul Sapard sau rambursarea fondurilor alocate deja apar din cauza realizării unor achiziţii de către organismele private care nu sunt originare din ţările membre ale Uniunii Europene sau candidate la Uniunea Europeană. De asemenea, contractele pot fi reziliate şi în cazul unor achiziţii de servicii, bunuri şi lucrări care depăşesc echivalentul în lei a 10.000 euro şi pentru care beneficiarul nu a obţinut oferte de la cel puţin trei furnizori, fapt valabil şi pentru studiul de fezabilitate şi planul de afaceri.

Alte motive de reziliere se referă la subcontractarea vreunei părţi din proiect, nerespectarea pe toata durata contractului a criteriilor de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare, modificarea substanţială a proiectului, chiar şi după finalizarea şi efectuarea ultimei plăţi de către APDRP, pe o perioadă de cinci ani de la data efectuării ultimei plăţi.

Chiar şi lipsa panourilor publicitare şi autocolantele pentru identificarea investiţiei finanţate prin Programul Sapard sau nerespectarea modelului pot fi motive de reziliere a contractelor Sapard.

De asemenea, un contract poate fi reziliat sau desfiinţat de drept dacă se constată sau este sesizată APDRP în privinţa apariţiei unui conflict de interese, respectiv, în cazul în care beneficiarul nu se prezintă în termen de 30 de zile de la semnarea contractului pentru depunerea declaraţiei de eşalonare a plăţilor.

Înainte de a lua măsurile pentru rezilierea unor contracte, APDRP poate suspenda plăţile ca o măsură de precauţie, fără o avertizare prealabilă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb