40 milioane dolari pentru Siveco România în 2005

Ziarul BURSA #Companii #IT / 16 noiembrie 2005

"Siveco România" estimează pentru 2005 obţinerea unei cifre de afaceri de aproximativ 40 milioane dolari, în creştere cu 30 la sută faţă de 2004, software-ul educaţional AeL dezvoltat de companie în cadrul programului SEI (Sistem Educaţional Informatizat) reprezentînd pînă în 30 la sută din totalul cifrei de afaceri. "SIVECO" participă la Summitul Mondial privind Societatea Informaţională /WSIS/, care se desfăşoară, la Tunis, în perioada 15 - 18 noiembrie.

"Pentru 2006 estimăm o creştere pînă la un nivel de 48 milioane dolari şi dezvoltarea în continuare a lecţiilor interactive AeL (Advanced e-Learning Cbjects), care vor fi premiate în cadrul Summitului Mondial privind Societatea Informaţională /WSIS/ de la Tunis", a declarat directorul general al "Siveco" România, Irina Socol, la Hammamet, informează Rompres.

Deşi lecţiile interactive AeL se adresează elevilor români din 1.500 de licee, acoperind 70 la sută din programa şcolară, Siveco România a reuşit să intre şi pe piaţa din Marea Britanie, deocamdată cu lecţii de matematică şi fizică.

"Prin cîştigarea acestui premiu - la secţiunea e-learning în competiţia mondială din cadrul WSIS - organizatorii ne vor sprijini timp de trei ani să "promovăm pe piaţa internaţională acest produs", a spus Irina Socol.

România a participat la toate cele opt categorii ale competiţiei, singurul premiu fiind obţinut la secţiunea e-learning de lecţiile AeL, acestea fiind incluse în topul celor mai valoroase 40 de aplicaţii din cele peste 750 care au concurat la World Summit Award 2005. Juriul, format din reprezentanţi din 37 de ţări, a apreciat calitatea produsului românesc, conţinutul, uşurinţa în utilizare, valoarea adăugată prin interactivitate şi importanţa strategică pentru dezvoltarea societăţii informaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb