ADIO DESPĂGUBIRI DE 1 MILIARD DE EURO Statul pierde, la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, procesul cu Enel

C.I.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 28 iulie 2016

Statul pierde, la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, procesul cu Enel

Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris a decis în favoarea Enel în dosarul de arbitraj sustinut de SAPE, legat de presupuse încălcări ale contractului de privatizare al Electrica Muntenia Sud, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Compania Enel consideră că rezultatul arbitrajului pune capăt unei serii de opinii şi speculaţii ce au fost iniţiate de raportul Curţii de Conturi din 2012. Arbitrajul a fost declanşat în 2013 de către Electrica (ulterior înlocuită de SAPE), ca urmare a unui raport făcut de Curtea de Conturi cu privire la activitatea Electrica şi peste 900 milioane de euro au fost solicitaţi de partea română drept despagubiri. Curtea de la Paris a respins toate acuzaţiile împotriva Enel.

Comunicatul precizează: "Decizia demonstrează că Enel şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul de privatizare, inclusiv pe cele legate de investiţiile realizate în companiile ce au rezultat - Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia".

SAPE a deschis două acţiuni împotriva Enel la Curtea de Arbitraj de la Paris, în cazul vânzării de către Electrica a participaţiei minoritare din fosta filială Muntenia Sud, cerând daune de peste 1 miliard de euro.

Ministerul Energiei aruncă vina, indirect, în Curtea de Conturi

Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris s-a pronunţat în procesul de arbitraj nr. 19431/MHM (contract de privatizare Electrica Muntenia Sud) în defavoarea Societăţii de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE), respingând, în majoritate, ca nefondate, capetele de cerere formulate de reclamant, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, care precizează: "În anul 2012 şi 2013, Curtea de Conturi a României a întreprins mai multe activităţi de control la SC Electrica S.A., care s-au materializat în deciziile Curţii de Conturi numărul X/40194/2012 şi, respectiv, numărul X/40147/2013. Curtea a considerat că nu au fost respectate anumite obligaţii asumate de cumpărător prin contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud şi, drept urmare, a solicitat recuperarea de către SC Electrica a prejudiciilor cauzate de aceste presupuse nerespectări. Ca urmare a controalelor Curţii de Conturi, SC Electrica a efectuat o analiză proprie a respectării obligaţiilor contractuale de către cumpărător, iar ulterior, în data de 26 aprilie 2013, a depus la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, o cerere de arbitraj în calitate de reclamantă împotriva Enel Investment Holding B.V. (Olanda), Enel S.p.A (Italia), Enel Distribuţie Muntenia S.A şi Enel Energie Muntenia S.A., în calitate de pârâte, cerere de arbitraj înregistrată la ICC PARIS cu nr. 19431/MHM şi având ca obiect general nerespectarea de către pârâte a unor clauze din contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud. În această acţiune, SC Electrica SA a solicitat plata de penalităţi în valoare de 834.211.723 euro şi 378.609.380 lei, conform prevederilor din contractul de privatizare privind penalităţile contractuale. În total, acţiunea conţinea 24 de capete de cerere, care se refereau la neîndeplinirea de către cumpărător şi de către societăţile Enel Distribuţie Muntenia, respectiv Enel Energie Muntenia, rezultate în urma divizării Electrica Muntenia Sud, a mai multor tipuri de obligaţii stipulate în contractul de privatizare, printre care obligaţii referitoare la buna guvernare a societăţii privatizate şi respectarea regulilor societare, obligaţii de informare către SC Electrica SA, în calitatea acesteia de acţionar şi vânzător, obligaţii privind investiţiile asumate prin contractul de privatizare şi asigurarea unei dezvoltări sustenabile a societăţii privatizate, obligaţii cu caracter social şi obligaţii privind politica de dividende.

Din cele 24 capete de cerere, unul a fost retras pe parcursul arbitrajului de către reclamant, ca urmare a documentaţiei depuse de pârâte, iar celelalte 23 capete de cerere au fost respinse de Tribunalul Arbitral, astfel: 17 au fost respinse ca nefondate, două au fost respinse ca fiind prescrise, două au fost respinse ca nefiind de competenţa Tribunalului Arbitral, una a fost respinsă ca rămasă fără obiect, iar una a fost declarată inadmisibilă. Ca efect al acestor respingeri, Tribunalul Arbitral a obligat SAPE la plata către ENEL SpA şi Enel Investment Holding B.V a circa 1,3 milioane de dolari, reprezentând cheltuieli de judecată. Jumătate din capetele de cerere au fost redactate pe baza constatărilor şi argumentelor înaintate de Curtea de Conturi, ale cărei decizii au fost, în paralel, contestate în instanţă în România de către SC Electrica SA, respectiv de către SAPE, însă fără succes".

La finalul anului trecut, directorul general al Grupului Enel, Francesco Starace, declarase că Instanţa de Arbitraj de la Paris ar putea da o decizie în procesul dintre Societatea de Administrare a Participaţiilor din Energie (SAPE) şi Enel probabil în 2017: "Arbitrajul continuă la Paris. Este în mâinile arbitrilor. Credem că o să se ajungă la o decizie, probabil nu în 2016, ci în 2017. Deci, aşteptăm să vedem".

În România, compania italiană deţine trei foste filiale ale Electrica de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, în zona Muntenia Sud, inclusiv Bucureşti, în Banat şi în Dobrogea.

Curtea de Conturi a constatat, în urma controalelor realizate în 2011, că sunt abateri în cazul tuturor celor cinci contracte de privatizare ale filialelor Electrica SA, semnate cu Enel Italia, CEZ Cehia şi E.ON Germania. Investitorii nu şi-au respectat o parte din obligaţiile privind investiţiile, iar autorităţile nu au monitorizat la timp îndeplinirea clauzelor contractuale.

În cazul Contractului privind privatizarea SC Electrica Banat SA, Curtea a semnalat, în raportul pe 2011, că Enel nu a respectat, în calitatea sa de acţionar majoritar, obligaţia de a determina societatea să utilizeze preţul acţiunilor nou emise, în sumă de 46.662.000 euro, în scopul finanţării investiţiilor necesare pentru dezvoltarea activităţilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, cu influenţă directă asupra calculului tarifelor de distribuţie a energiei electrice. Investiţiile, realizate conform Planului de afaceri, au fost efectuate exclusiv din fluxurile de numerar generate de activitatea curentă.

Pentru nerespectarea prevederilor contractuale, Electrica SA a acţionat în instanţă compania Enel, solicitând "50% din preţul acţiunilor nou emise", conform contractului de privatizare. La data controlului (2011), acţiunea se afla pe rolul instanţei de judecată la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris.

În cazul Contractului privind privatizarea SC Electrica Dobrogea SA, semnat tot cu Enel, Curtea de Conturi a constatat nerespectarea de către cumpărător a obligaţiei de a determina societatea să utilizeze Preţul Acţiunilor Nou Emise, în sumă de 32.351.000 euro, în scopul finanţării investiţiilor necesare pentru dezvoltarea activităţilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice. Şi în acest caz, Enel a realizat investiţiile exclusiv din fluxurile de numerar generate de activitatea curentă. Electrica a acţionat compania italiană în instanţă solicitând "50% din preţul acţiunilor nou emise", conform contractului de privatizare. Şi acest caz se află pe rolul instanţei de judecată la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris.

În cazul Contractului privind privatizarea SC Electrica Muntenia Sud SA, s-a constatat că, în condiţiile în care, în perioada 2009-2011, societatea trebuia să utilizeze suma de 425.237.000 euro, reprezentând preţul de subscriere, în scopul finanţării activităţii de modernizare, retehnologizare, întreţinere, dezvoltare şi de protecţie a mediului în domeniul distribuţiei şi furnizării de energie electrică, conform Angajamentului Anticipat de Investiţii, nu au fost prezentate, în timpul controlului Curţii de Conturi, documente din care să rezulte modul de utilizare a preţului de subscriere.

În raportul Curţii de Conturi pe 2012, se reproşează Electrica SA neurmărirea actualizării clauzelor din contractele de privatizare şi a faptului că statul nu şi-a încasat toate dividendele cuvenite.

Adolf Mureşan, preşedintele Federaţiei Sindicale Univers, declara acum câţiva ani că în piaţă au existat suspiciuni că operatorii de distribuţie a electricităţii privaţi ar fi introdus echipamente uzate neconforme în investiţiile realizate în reţeaua din ţara noastră.

Liderul sindical afirmă că ANRE ar fi trebuit să fie implicat în controlul investiţiilor post-privatizare, alături de Electrica SA, iar cei de la Electrica ar fi trebuit să semnaleze demult organelor de drept neregulile din privatizări.

La finele anului 2013, Electrica SA a pierdut una dintre cauzele deferite tribunalului de arbitraj de la Paris în cazul privatizărilor filialelor de distribuţie şi furnizare ale de compania de stat. Ioan Roşca, directorul general al Electrica SA de la avea vreme, ne-a declarat: "Cauza viza modul în care au fost utilizaţi banii plătiţi de Enel pentru preluarea controlului filialelor Banat şi Dobrogea. Electrica SA a cerut plata unor penalităţi de peste 20 milioane de euro. Această preluare a pachetului majoritar de acţiuni de la Electrica Banat şi Electrica Dobrogea s-a făcut şi printr-o majorare de capital, iar fondurile destinate majorării trebuiau utilizate pentru investiţii. Tribunalul de la Paris a considerat că banii sunt o marfă fungibilă şi că nu contează ce fonduri a utilizat Enel pentru realizarea investiţiilor asumate prin contractele de privatizare".

Tot atunci, domnia sa ne-a precizat că gigantul italian şi-a dus la îndeplinire obligaţiile investiţionale asumate prin contractele de privatizare şi a ţinut să menţioneze că obiectul arbitrajului l-a constituit doar modul de utilizare a fondurilor aferente majorării de capital.

În 2014, Enel şi-a anunţat intenţia să iasă de pe piaţa din România prin vânzarea afacerilor pe care le deţin în sectorul de energie. "Board-ul de directori al Enel SpA, întrunit sub preşedinţia Patriziei Grieco, a examinat dezvoltările ce trebuie aduse programului de vânzare (active - n.r.) implementat pentru a consolida structura financiară a grupului, în conformitate cu planul de afaceri pentru 2014 - 2018. Mai exact, directorul general executiv a informat board-ul că, parte din acest program, vânzări posibile din partea grupului Enel vor viza active din sectorul de producţie din Slovacia şi active din segmentele de distribuţie şi vânzări din România", se arăta într-un comunicat al grupului italian.

La începutul anului trecut, însă, Francesco Starace, CEO al grupului Enel anunţa că Enel nu va mai vinde activele din România, deoarece corespund noii strategii a grupului.

Mai mult, în toamna anului trecut, oficialii ENEL spuneau că investiţiile de capital pe care le vor face în România, pe partea de infrastructură şi reţele, se vor ridica la 630 milioane euro în următorii patru ani.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Fara numar pt Bostina! Sa traiasca cine i-a dat contractul!

    Ce mai spun excroci care au dispus privatizarea.Asa cum a facut si Nastase cu privatizarea Petrom.Mai mult distrugeri decat un lucru facut bine.

    NU NE VINDEM TARA!

    Si prostii au crezut!! 

    De ce si-a vandut statul detinerile? 

    Cine s-a pricopsit din aceste instrainari?

    Sunt liberi cei care au decis vanzarea avutiei nationale???? 

    Angajați si Președintele Curții de Conturi ar trebui sa plătească cheltuielile de judecată!Sa se sature de acuzații aiurea!

    Nu mai are mult...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb