AGROSTAR: "Cercetarea agricolă din România este în faliment"

Mina Irina
Companii / 10 august 2016

Cercetarea agricolă din România este în faliment, la ora actuală, iar fermierii sunt practic dependenţi de multinaţionale, care au reuşit să acapareze piaţa de seminţe, atrag atenţia reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe - Agrostar, iar în acest context organizaţia solicită Guvernului reorganizarea staţiunilor şi institutelor de cercetare-dezvoltare din sectorul agricol, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

"În prezent, cercetarea agricolă din România este în faliment, iar fermierii sunt practic dependenţi de multinaţionale, care au reuşit să acapareze piaţa de seminţe, genetică şi chiar creditarea fermierilor cu seminţe şi alte inputuri. Practic, multinaţionala îl finanţează pe producătorul agricol (îi dă inputurile necesare) şi îl obligă să vândă producţia la un preţ impus. Astfel, multinaţionalele sunt beneficiare indirecte ale subvenţiilor acordate, teoretic, fermierilor. Dacă este să analizăm documentele în baza căror fermierii îşi primesc subvenţia pe suprafaţă vom observa că aceştia trebuie să facă dovada cu factura fiscală că au însămânţat cu seminţe certificate, achiziţionate de unde? De la multinaţionale furnizori de seminţe, noi nemaiavând cercetare care să furnizeze astfel de inputuri", a declarat secretarul general al Agrostar, Horaţiu Raicu.

În acest context, Federaţia Agrostar este îngrijorată de situaţia lucrătorilor din cadrul staţiunilor de cercetare - dezvoltare, mulţi dintre aceştia realizând un venit net lunar de maxim 800 lei. Şi cercetătorii din cadrul institutelor şi staţiunilor la rândul lor realizează venituri nete sub nivelul performanţelor realizate, al pregătirii profesionale, venituri care cu greu ajung la 2.000 lei net.

"Federaţia Agrostar face apel la Guvernul României, dar şi la agricultori, să susţină reorganizarea acestui sector vital pentru agricultură, mai ales în contextul schimbărilor climatice care au loc în ultimii ani (secetă, inundaţii, grindină etc), pentru a susţine agricultura românească, agricultură ce ar trebui făcută cu soiuri autohtone fapt ce ar genera venituri pentru cercetare şi nu numai. Factorii politici din România recomandă consumarea produselor româneşti fără a se lua în calcul faptul că acestea sunt produse cu seminţe din import şi atunci se pune problema: acest produs este românesc sau doar produs în România?", se arată în sursa citată.

Federaţia Agrostar a depus la preşedinţia României un memoriu privind problemele agriculturii şi ale lucrătorilor ca urmare a protestului organizat de BNS şi Agrostar şi prin acest material a atras atenţia preşedinţiei asupra situaţiei anormale privitoare la TVA la seminţe, în sensul că TVA pentru seminţe era de 20%, iar pentru produs de 9%, Codul fiscal a fost modificat, în sensul scăderii TVA la seminţe la 9%. Această măsură ajută fermierii, deoarece plătesc mai puţin pentru seminţe, dar, din păcate, capitalizează furnizorii de seminţe, alţii decât staţiunile şi institutele de cercetare româneşti, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb