ANDREI GEREA, MINISTRUL ECONOMIEI: "Nu prea avem ce câştiga din forma actuală a proiectului Roşia Montană"

Companii / 27 octombrie 2013

"Nu prea avem ce câştiga din forma actuală a proiectului Roşia Montană"

Ministrul Economiei: "Explorarea gazelor de şist, obligatorie pentru a avea o hartă a resurselor"

"Azerii de la SOCAR, încă interesaţi de Oltchim"

Noul ministru al Economiei, Andrei Gerea, nu este de acord cu forma actuală a proiectului minier de la Roşia Montană.

Conform surselor de presă, domnia sa a explicat, ieri, în cadrul unei emisiuni televizate: "Nu prea avem ce câştiga. Dacă reluăm discuţia şi cădem de acord asupra principalelor deficienţe, adică partea de mediu şi beneficiile pentru partea română, rediscutăm şi abia apoi s-ar putea să cădem de acord. Nu avem suficiente garanţii financiare care să ne convingă că pe parcursul proiectului vor fi respectate punctele. Şi la închidere iar ne trebuie garanţii suficiente ca, dacă investitorul respectiv nu se va ţine de cuvânt, să o poată face statul român". Ministrul a arătat, totodată, că urmăreşte soluţii pentru acest proiect şi a explicat că există mai multe puncte sensibile. Astfel, Andrei Gerea a precizat: "La un moment dat au fost colegi care au propus să se facă două iazuri, în ideea în care unul se acoperă şi se ecologizează şi se trece la al doilea. Se poate discuta. În al doilea rând, nivelul mic de câştiguri. Chiar şi redevenţa de 6% mie mi se pare mică. Există deja măsuri luate şi prezentate în vederea evitării unor astfel de repatrieri a profitului. Le-am spus şi domnilor de la RMGC: < Gândiţi-vă, totuşi, că acestui popor trebuie să îi prezinţi şi avantajele >. Pentru că au apărut doar dezavantaje".

De asemenea, noul ministru s-a declarat optimist privind concluziile comisiei speciale pentru Roşia Montană. Domnia sa a precizat, în cadrul emisiunii televizate: "În interiorul comisiei au fost dezbateri pe care le-am apreciat, din partea tuturor partidelor, aplicate, şi toţi ne-am dorit să găsim o soluţie care să mulţumească pe cât mai mulţi. Eu am încredere în ce va produce această comisie, la termen, adică într-o lună".

Oficialul consideră, de asemenea, că există multe probleme la nivelul ministerului şi că nici timpul nu este de partea sa.

"Nu ştim care este capacitatea zăcămintelor de gaze de şist"

Andrei Gerea a subliniat importanţa existenţei unei hărţi a resurselor din subsolul românesc, arată Agerpres.

Ministrul Economiei a explicat: "Vorbim doar teorie în momentul de faţă, pentru că nu ştim care este capacitatea acestor zăcăminte, pentru că nu a fost nici măcar explorată. S-a încercat începutul exploatărilor undeva în Vaslui şi aţi văzut ce tărăboi a ieşit. Suntem la debutul explorărilor, nu ştim despre ce cantitate vorbim, de aceea nici nu ştim ce se va întâmpla peste cinci ani, când vom avea o hartă completă".

Întrebat dacă extracţia gazelor de şist va duce la scăderea preţului, ministrul a răspuns: "Gaz mai ieftin e posibil să avem, pentru că e vorba de un surplus cantitativ pe piaţă".

Domnia sa a precizat: "Avem de câştigat o concurenţă pe o piaţă aproape monopolistă, care nu ne asigură o variaţie normală, concurenţială, a preţurilor. Acum nu avem altă sursă pentru suplimentarea nevoilor noastre de gaz decât Gazprom. Odată cu prezenţa unui alt furnizor pe piaţa românească, în mod evident, preţurile se vor duce în jos".

"La minister, avem câţiva cartofi fierbinţi, unul este Oltchim"

Noul ministru a efectuat ieri, o vizită la Giurgiu, unde a declarat că, în privatizarea combinatului Oltchim, îşi doreşte o competiţie transparentă şi la care să se înscrie cât mai mulţi jucători.

Potrivit lui Gerea, până la privatizare, atenţia trebuie, totuşi, să fie concentrată pe dezvoltarea şi menţinerea activităţii combinatului. "Sunt probleme serioase la Ministerul Economiei şi aşa cum am spus şi la preluarea mandatului, avem câţiva cartofi fierbinţi, unul este Oltchim, unde au trebuit să fie luate măsuri urgente în această săptămână", a declarat ieri oficialul, în cadrul unei conferinţe de presă la Zona Liberă Giurgiu.

Totodată, Gerea a spus că în procedura de insolvenţă de la Oltchim îşi doreşte o competiţie transparentă şi la care să se înscrie cât mai mulţi jucători importanţi.

Domnia sa a menţionat, în acelaşi timp, că deficitul de patru milioane de euro înregistrat de Oltchim s-ar putea elimina dacă s-ar obţine fonduri pentru deschiderea unei linii de tehnologizare, potrivit sursei citate.

"Dacă s-ar obţine un fond de aproximativ 15 milioane de euro, necesar deschiderii unei secţii de tehnologizare, prin care să se înlocuiască acolo nişte membrane la anumite instalaţii s-ar putea ajunge la o limită de zero a deficitului, ceea ce ar fi extraordinar de important şi ne-ar da timpul de care avem nevoie pentru a ne desfăşura în linişte şi fără presiune procedura de privatizare în sensul în care noi ni-l dorim şi pe care l-am spus la început, adică să avem un investitor strategic puternic", a conchis Ministrul Economiei.

SOCAR vine după Oltchim, după cum susţine Gerea

Compania azeră de stat SOCAR este încă interesată de achiziţia combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, iar o delegaţie a companiei va veni în România pentru discuţii pe această temă luna viitoare, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Andrei Gerea. "Avem o listă scurtă de investitori care şi-au manifestat intenţia de a prelua Oltchim (...) Am avut o întâlnire cu ambasadorul azer, care a confirmat că mai există un interes din partea societăţii (SOCAR - n.r.) şi luna viitoare îi aşteptăm să purtăm nişte discuţii. I-am rugat dacă se poate să se grăbească, pentru că urmează o vizită de stat... Noi ne facem treaba cât mai repede", a spus ministrul.

El a precizat că ministerul Economiei vrea să promoveze privatizarea Oltchim în afara graniţelor, astfel încât, la licitaţie, să se prezinte investitori importanţi, iar combinatul să fie utilizat la adevăratul său potenţial.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sunt un mic investitor ; sa spuna dl.

    ministru A.Gerea si despre noi ceva,  

    ca avem bani investiti acolo.

    Va multumesc. 

    Gazele care se vand pe piata romaneasca provin in ultima instanta de la trei mari producatori: Romgaz, Petrom si Gazprom.

    Asta nu e monopol.

    Doi, guvernul d-lui Gerea incearca cu disperare sa inlocuiasca Gazprom cu Chevron. In urma unei astfel de operatii, vorbind la nivel pur economic, va rezulta tot o piata cu trei mari jucatori. Guvernul incearca sa ne vanda ideea ca o astfel de brava piata noua nu va mai fi deloc monopolista. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb