Angajaţi ai CE Oltenia i-au cerut lui Cioloş să ofere protecţie socială salariaţilor ce vor fi concediaţi

M.I., S.A.
Companii #Energie / 29 octombrie 2016

Angajaţi ai CE Oltenia i-au cerut lui Cioloş să ofere protecţie socială salariaţilor ce vor fi concediaţi

Aproximativ 15 angajaţi de la Complexul Energetic Oltenia (CEO), purtând tricouri cu mesajul "CEO sursa vieţii în Oltenia", l-au întâmpinat pe premierul Dacian Cioloş, la Târgu Jiu, solicitându-i ca Guvernul să ia măsuri în privinţa sistemului energetic şi să ofere o protecţie socială salariaţilor complexului care ar urma să fie concediaţi, oamenii susţinând că "o concediere nouă în anul 2017 va pune pe butuci foarte multe subunităţi şi perimetre miniere", transmite News.ro.

Angajaţii CE Oltenia, purtând şepci galbene şi tricouri negre pe care scria cu culoare galbenă "CEO sursa vieţii în Oltenia", au venit la Târgu Jiu, unde premierul Dacian Cioloş a participat la ceremoniile prilejuite de comemorarea eroilor bătăliei de pe Jiu din octombrie 1916.

Înainte de începerea ceremoniei, salariaţii complexului l-au întâmpinat pe Cioloş, căruia i-au solicitat să sprijine sistemul energetic şi să găsească soluţii pentru a opri o posibilă concediere a 2.000 de angajaţi ai CEO.

"Premierul Cioloş ne-a asigurat că în strategia energetică a României va fi prins mix-ul energetic ca şi entitate de sine stătătoare, ca persoană juridică, lucru pe care îl au toate ţările din Uniunea Europeană. Singura ţară care nu are mix energetic, deşi noi avem diferiţi producători de energie, este România şi nu înţelegem de ce întârzie acest lucru", a declarat jurnaliştilor liderul de sindicat din CEO, Nelu Roşca.

În ce priveşte o posibilă concediere a 2.000 de angajaţi ai CE Oltenia, Nelu Roşca a spus că a discutat cu Cioloş despre o protecţie socială a salariaţilor CE Oltenia.

"CE Oltenia la acest moment duce o lipsă acută de personal, iar o concediere nouă în anul 2017 va pune pe butuci foarte multe subunităţi şi perimetre miniere, iar în acest moment nu există o oportunitate de a pune ceva în loc", a spus Roşca, precizând că trebuie să existe un program de restructurare pe o perioadă de cel puţin cinci ani.

El a mai spus că, dacă nu se vor lua măsuri, oamenii vor ieşi în stradă şi vor intra în greva foamei.

Întrebat de jurnalişti despre solicitările angajaţilor CEO, premierul Cioloş a răspuns: "Să vă spună ei ce am discutat", refuzând să facă alte precizări.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au participat, ieri, la Târgu-Jiu, la ceremoniile prilejuite de comemorarea eroilor bătăliei de pe Jiu din octombrie 1916, care a permis retragerea populaţiei şi autorităţilor în Moldova în Primul Război Mondial, lăudând în discursurile lor sacrificul eroilor de atunci, conform sursei citate.

Iohannis: "La CE Oltenia nu se pot evita modernizarea şi restructurarea pentru ca unitatea să poată funcţiona în continuare"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Târgu-Jiu, că, în opinia sa, la Complexul Energetic Oltenia, nu se pot evita modernizarea şi restructurarea, acestea urmând să ducă la funcţionarea pe mai departe a companiei energetice.

Declaraţiile preşedintelui au fost făcute în cadrul unei dezbateri cu tema "România puternică: viziune politică şi servicii publice în slujba cetăţeanului", la care au participat autorităţi locale şi judeţene, oameni de afaceri din municipiu, directori de instituţii deconcentrate, profesori, doctori şi oameni de cultură, informează Agerpres.

Klaus Iohannis a precizat că unitatea energetică are un viitor foarte bun, fiind necesare însă eficientizarea şi modernizarea companiei, şi a punctat că, din toată experienţa acumulată de-a lungul existenţei companiei, este imposibil să nu se găsească o soluţie care să facă unitatea profitabilă şi fezabilă pe termen lung.

"În ceea ce priveşte Complexul Energetic Oltenia, eu cred că are viitor, are un viitor, părerea mea, chiar foarte bun. Nouă, preşedinţilor, ni se fac informări cu ce doresc oamenii şi, de fiecare dată, citesc că la Complex este nevoie de eficientizare şi modernizare şi bănuiesc că aşa e. De fiecare dată citesc că în continuare există căpuşare, firme căpuşă care profită de pe urma întreprinderilor foarte mari. Părerea mea sinceră şi personală este că aici, în Gorj, şi la Complexul Energetic, aveţi foarte mulţi specialişti foarte buni, oameni dedicaţi, energeticieni care se pricep. În acelaşi fel, cred că nu se poate evita modernizarea şi restructurarea, ori dacă lucrurile astea se fac atunci, cu siguranţă, lucrurile vor merge în continuare. Nu se ajunge niciodată înapoi unde am fost în anii '80 când aici se producea masiv, se investea masiv, dar din toată experienţa acumulată, eu cred că este imposibil să nu se găsească o soluţie care face complexul şi profitabil şi fezabil pe termen lung şi până la urmă, trebuie să ne gândim şi la problemele de mediu, asta înseamnă că trebuie să se producă energie electrică cu emisiuni cât se poate de reduse. Sunt convins că toate acestea, daca se vrea, se pot realiza", a afirmat şeful statului.

În context, referitor la trimiterea spre reexaminare a Legii Energiei, acesta a menţionat că motivul a fost respectivul act normativ nu a fost clar.

"Am ajuns la concluzia că legea nu a fost clară, de asta am trimis-o înapoi, nu ca să vă stric jocurile. Dimpotrivă, eu vreau să avem o legislaţie care este suficient de clară ca să poată fi aplicată de toată lumea şi să beneficieze cei care pot beneficia de pe urma ei. Eu sunt convins că lucrurile vor intra într-o normalitate şi sunt convins că în continuare vom fi în situaţia să ne alegem noi mixul energetic în aşa fel încât toate zonele care au performanţă şi tradiţie să funcţioneze în continuare", a conchis Klaus Iohannis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb