ANRCTI consultă industria cu privire la condiţiile de implementare a portabilităţii numerelor

Comunicat ANRCTI
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 6 februarie 2007

ANRCTI lansează spre consultare publică un proiect de decizie care propune condiţiile tehnice şi comerciale de implementare a portabilităţii numerelor de telefon.

În termen de 9 luni de la data adoptării acestor condiţii de către preşedintele ANRCTI, furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului vor avea obligaţia de a oferi abonaţilor lor, la cerere, portabilitatea numerelor geografice sau non-geografice.

"Posibilitatea abonaţilor de a-şi păstra numărul de telefon atunci când schimbă compania de telefonie le asigură o mai mare libertate de alegere, nefiind constrânşi de obligaţia de a-şi informa rudele, prietenii sau partenerii de afaceri despre schimbarea numărului. Realizarea portabilităţii numerelor va da un nou impuls concurenţei de pe piaţa de comunicaţii din România, unde există în prezent peste 19 milioane de utilizatori de servicii de telefonie fixă şi mobilă", a declarat Dan Georgescu, preşedintele ANRCTI.

Condiţiile tehnice şi comerciale de implementare a portabilităţii numerelor au fost elaborate în cadrul unui grup de lucru la care au participat, alături de reprezentanţi ai ANRCTI, specialişti desemnaţi de furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului care sunt titulari de licenţe de utilizare a resurselor de numerotaţie şi care au acordat abonaţilor numere din categoria celor portabile.

Portarea numărului se va face numai la cererea abonatului, în momentul în care acesta renunţă la serviciile unui furnizor de servicii de telefonie destinate publicului (furnizor "donor") şi doreşte să semneze un contract cu alt furnizor (furnizor "acceptor"). Realizarea procesului de portare este în totalitate responsabilitatea furnizorului acceptor, care iniţiază acest proces în momentul primirii cererii de portare de la utilizatorul final, cerere pentru care proiectul de decizie stabileşte şi un formular standard. Termenul de finalizare a procesului de portare nu poate depăşi, cu unele excepţii, 10 zile lucrătoare.

Proiectul de decizie evidenţiază implicaţiile implementării portabilităţii numerelor atât asupra furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice, cât şi asupra abonatului care îşi portează numărul.

Astfel, furnizorii de servicii vor implementa mecanisme noi de rutare a apelurilor, bazate pe numere tehnice de rutare. Pentru asigurarea interoperabilităţii serviciilor, furnizorii trebuie să stabilească, în conformitate cu proiectul de decizie, configuraţiile de rutare şi să modifice în mod corespunzător acordurile de interconectare.

În momentul alegerii furnizorului acceptor, utilizatorul final trebuie să fie informat cu privire la o serie de aspecte legate de portarea numărului: dacă furnizorul acceptor aplică sau nu anumite tarife de portare, dacă sunt necesare modificări ale echipamentelor de la locaţia abonatului, dacă serviciile suplimentare sunt afectate sau nu.

Pentru informarea corectă a utilizatorilor finali cu privire la portabilitatea numerelor, companiile de telefonie au obligaţia de a oferi informaţii detaliate, clare şi actualizate cu privire la serviciul de portabilitate, inclusiv referitoare la tarifele practicate pentru acest serviciu şi pentru apelurile realizate către numerele portate. Astfel, informarea de către furnizori se va realiza în două modalităţi: prin serviciul de informaţii privind portabilitatea numerelor, un serviciu de relaţii cu clienţii, oferit cu titlu gratuit, precum şi prin publicarea pe pagina proprie de Internet.

Proiectul Deciziei preşedintelui ANRCTI privind aprobarea condiţiilor tehnice şi comerciale de implementare a portabilităţii numerelor poate fi consultat pe pagina de Internet a ANRCTI, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 7 martie 2007, pe adresa sediului central al ANRCTI (B-dul Libertăţii nr.14, sector 5, Bucureşti) sau direct la registratura ANRCTI, precum şi la oficiile teritoriale din localitatea reşedinţă de judeţ cea mai apropiată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb