Experienţa oamenilor de afaceri de succes, sfatul unui mentor sau discuţiile cu un business coach reprezintă resurse importante pentru dezvoltarea profesională a antreprenorilor.
Aceasta este una din concluziile celei de-a treia întâlniri din cadrul programului Start&Grow, organizată săptămâna trecută, la Clubul de Golf Lac de Verde din Breaza, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Potrivit lui Mihai Stănescu, Executive Coach la Rocoach, un studiu făcut la nivel european arată că abilităţile de care are nevoie şi pe care le poate învăţa un antreprenor sunt să genereze şi să execute un plan de afaceri, să facă networking şi să ştie să se conecteze cu oamenii la un eveniment, precum şi să ştie să vândă. El a subliniat faptul că românii care vin la networking nu se conectează cu adevărat, ceea ce reprezintă o problemă, pentru că în afaceri este nevoie de ceilalţi.
Surse importante de informaţii şi de suport pentru antreprenori sunt reprezentate de mentori şi de business coach, de cărţi şi reviste de afaceri, precum şi de resursele universităţilor de business.
Todi Pruteanu, Platform Strategy Manager la Microsoft România, a precizat că mentorul ştie răspunsurile la întrebările pe care le ai, iar coach-ul ştie ce întrebări să-ţi pună.
Materialele motivaţionale şi orice alte resurse online îi pot ajuta, de asemenea, pe antreprenori.
Însă, în condiţiile în care toţi au la dispoziţie aceleaşi informaţii, Alexandru Bordei, Product Manager la Hostway România, a subliniat că în orice afacere trebuie să ajungi să ştii să faci mai mult decât ştiu alţii să facă.
Totuşi, antreprenorul nu trebuie să fie cel mai bun din companie - nu trebuie să ştie cum se face totul din punct de vedere tehnic, ci trebuie să ştie să delege responsabilităţi către alte persoane din echipă.
Iulia Enescu, Business Development and Marketing pentru Salans - Moore şi Asociaţii, a precizat că antreprenorii nu trebuie să îi desconsidere pe angajaţi (n. red. - pornind de la ideea că unele persoane încep o afacere considerând că un antreprenor este mai presus de un angajat) şi să ţină cont că o afacere nu poate exista fără aceştia - între antreprenori şi angajaţi există o simbioză, niciunul nu poate fără celalalt.
De altfel, Mihai Stănescu a spus ca delegarea este o cunoştinţa care se învaţă în management, iar un talent în management este acela de a şti să ridici calitatea angajaţilor.
Vlad Stan, fondator al fondului de investiţii Seedmoney (fondul a pus bazele Bucharest Hubb), a completat că la început antreprenorul trebuie să fie autoritar, până când afacerea intră pe profit, iar după acest moment antreprenorul trebuie să aibă doar rolul de a motiva şi de a-i încuraja pe angajaţi.
Start&Grow este un program lansat de startups.ro în parteneriat cu Microsoft România, pentru a susţine dezvoltarea unor afaceri promiţătoare, oferindu-le acces gratuit la cele mai bune resurse de business.