Artizanul Vitezei

Ajung îndată şi la spaţiul politicului. Mai întâi însă, am să semnalez dispariţia dintre noi a lui Carroll Shelby, legendarul creator al automobilelor de competiţie Cobra. Era reprezentantul unei lumi care, cu toate limitele sale, era mai bună decât aceea de astăzi.

Era mai bună, în primul rând, pentru că oamenii doreau să facă bine. Puneau mâna pe ceva şi doreau să îl facă un lucru mai bun. Le lipsea acea delăsare produsă de realizarea faptului că, fatalmente, peste şase luni, maxim un an, apare în magazine o "versiune" mai performantă.

Shelby făcea parte dintr-o cultură care a fost influenţată de război. A fost, în acei ani, pilot în aviaţia americană. De acolo a învăţat arta bricolajului. Aviatorii americani au inventat, printre altele, karting-ul, folosind piese disparate, găsite la marginea pistei. Timpurile erau grele, aşa încât oamenii nu se grăbeau să arunce totul la gunoi, ca acum.

Născut în Texas, Shelby avea curaj. O calitate rară în vremurile de acum. A devenit pilot de curse, câştigând în 1959, împreună cu Roy Salvadori, cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Aparţinea unei generaţii care mai păstra încâ spiritul, cu origini medievale, al artizanului (craftsman). Richard Sennett a publicat o carte memorabilă despre identitatea acestui tip uman. Artizanul este un personaj care, spre deosebire de muncitor, are un cult al muncii ca valoare în sine. El face un lucru de dragul de a-l face cât mai bine. Produsul său nu este unul de serie - nu unul de "serie mare", în orice caz.

Istoria exemplară a lui Carroll Shelby ne ajută să lămurim o ches-tiune diferită, în aparenţă, şi care a rămas destul de obscură pentru unii membri ai publicului. Auzim adesea, cu referire la lumea politică: "Este nevoie de profesionalizare!".

Problema este că nu toţi înţeleg la fel ce înseamnă această profesionalizare. Înseamnă un doctorat în filozofie politică? Sau măcar un master în sociologie electorală? Atunci ar fi simplu. Dar ştim cu toţii că nu este aşa. Printre altele, pentru că în politica democratică a zilelor noastre mai este nevoie şi de legitimitate. Nu putem să numărăm pur şi simplu articolele din Political Science Quarterly şi apoi să decidem cine să ne conducă. Sigur, la nivel de experţi este necesară o astfel de competenţă. Dar nu neapărat şi la nivelul reprezentanţilor politici.

Şi atunci ce înseamnă "profesionalism"? În ce mă priveşte, eu am privit mai cu atenţie către o altă concepţie a democraţiei, cu rădăcini clasice, republicane. În această perspectivă, omul politic autentic este, înainte de orice, un cetăţean. Prin urmare, esenţială este cultivarea virtuţilor civice, fără de care politica decade rapid într-o farsă.

Totuşi, nici acesta nu este un răs-puns complet satisfăcător. Politica, astăzi, este cu necesitate mai complexă decât aceea din vremea Revoluţiei americane. Există oare un personaj intermediar între cetăţean şi expert, unul care să reunească o măsură de angajare şi una de competenţă?

Eu cred că idealul artizanului este de luat în seamă. Să judecăm prin analogie. Shelby era un "bricoleur" mai curând decât un constructor "profesionist". Era un "garagiste", pentru a folosi termenul dispreţuitor al lui Enzo Ferrari. A avut o firmă mică, a lucrat cu piese de împrumut şi a fost consultant, adesea, în proiectele altora. La prima vedere, reţeta succesului arată cu totul altfel. Însă automobilele la care a lucrat Shelby au pus în genunchi competiţia, inclusiv maşinile faimosului constructor italian. Ford GT-40 şi Dodge Viper sunt doar două exemple.

Ceva asemănător s-a întâmplat în politica modernă. Reformatorii autentici au pornit adesea de la un şasiu politic pre-existent, pe care au bricolat piese, într-o manieră uneori des-tul de contra-intuitivă. I-a motivat un spirit de competiţie şi o dorinţă intensă, obsesivă, de a face un lucru bun, neobişnuit de bun, chiar pornind de la materiale umile. Ei s-ar regăsi în expresia lui Shelby: "Este întotdeauna o provocare să faci în aşa fel încât un catâr să alerge mai repede decât un cal de curse".

Shelby, ca şi politicienii adevăraţi de altă dată, venea dintr-o lume în care modestia era o virtute obligatorie. Să fii angajat la un circ televizat şi să te lauzi pe tine însuţi dimineaţa, prânz şi seara, era o ocupaţie necunoscută acelor oameni. "Nu cred că sunt o celebritate" - a mărturisit Shelby - "Sunt doar un tip din Texas căruia îi plac maşinile şi avioanele".

Una dintre cele mai semnificative diferenţe este aceea legată de viteză. Shelby a făcut parte dintr-o generaţie, a anilor '60, care era fascinată de viteză. Pe şosea, la fel ca şi în politică. Viteză, nu "pripeală", "grabă" sau "superficialitate". James Stewart, întrebat la finalul carierei sale ce ar face diferit dacă ar avea ocazia, a răspuns: "Aş face totul la fel, doar că ceva mai repede". Era o perioadă când pe asfalt, la fel ca în viaţă, existau linii de sosire şi cineva care ţinea cronometrul. Nu promisiuni mereu amânate, explicaţii întotdeauna inventate.