"Ascenta" estimează venituri de 10 milioane de euro, în 2007

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 28 februarie 2008

Ascenta, divizia de consultanţă şi servicii IT a grupului Softwin, estimează, pentru 2007, o cifră de afaceri de zece milioa­ne de euro, peste 40% din venituri provenind din proiectele dezvoltate pe sectorul financiar-bancar, a anunţat, ieri, Horaţiu Berdilă, director comercial Ascenta. "Estimăm pentru 2007, obţinerea unei cifre de afaceri de aproximativ 10 milioane de euro, dar rezultatele finale le vom anunţa abia la finele lunii martie. Pentru 2008, preconizăm o creştere, în limite normale, de circa 20-40%", a spus directorul comercial al Ascenta, citat de Rompres. Acesta a mai precizat că intenţiile companiei sunt de a creşte ponderea proiectelor publice până la un nivel de 35-40% faţă de 22% în prezent. În 2008, va demara şi separarea diviziei de grupul Softwin şi formarea unei companii de sine stătătoare în 2009 astfel încât compania să poată fi listată la bursa cel mai probabil în 2010. Prima companie din cadrul grupului Softwin care va fi listată pe bursă va fi BitDefender.

Ascenta a anunţat ieri demararea unor cursuri de training şi specializare pentru 25 de cosultanţi Ascenta, în cadrul unui proiect european, cu un buget de aproximativ 100.000 euro. "Fondurile nerambursabile oferite prin proiectul european sunt de 79,2%, iar restul sumei este asigurat de Softwin", a anunţat Doina Neagu, director de proiect Ascenta. Proiectul va începe în luna februarie şi se va extinde pe zece luni, iar specializarea consultanţilor Ascenta se va încheia cu o certificare internaţională SAP. "Acest program de dezvoltare a competenţelor de business vine să întărească poziţia Ascenta pe piaţa din România ca şi consultant de management al afacerilor pe baza soluţiilor IT", a mai spus Nea­gu.

Programul de pregătire este derulat de Ascenta în parteneriat cu una dintre cele mai importante companii de ins­truire din Germania, WBS Training, furnizor acreditat SAP, cu o experienţă de peste 20 de ani în traininguri şi implementări de soluţii ERP (Enterprise Resource Planning). Cursurile de instruire vor fi susţinute de experţi WBS Training specializaţi pe fiecare modul în parte şi vor avea ca finalitate obţinerea de certificări internaţionale SAP. Cei 25 de consultanţi Ascenta implicaţi în program îşi vor dezvolta competenţele în domenii ce ţin de tehnica avansată şi cons­ultanţă pentru sisteme software integrate, pe diverse module de ERP (aplicaţii de gestionare a resurselor companiei) în condiţiile în care aceste domenii înregistrează creşteri semnificative. Utilizarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor avansate de implementare a soluţiilor SAP vor fi generalizate apoi la nivelul tuturor consultanţilor Ascenta, astfel încât toată echipa (inclusiv noii angajaţi) să lucreze în condiţiile impuse de acest demers managerial. Potrivit studiilor de specialitate, piaţa de software şi servicii informatice pentru aplicaţii de gestionare a resurselor companiei (ERP) - a ajuns în 2007 la 124 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de de 2006. Studiul Pierre Audoin Consultants (PAC) dedicat pieţei de produse software ERP din România estimează că şi în 2008 creşterea va fi de peste 20% până la un nivel de 150 milioane euro. Potrivit studiului, în 2011 piaţa de soft şi servicii informatice pentru ERP din România ar putea trece de 250 milioane euro, serviciile de implementare fiind principalul vector de creştere, urmate de mentenanţa pentru produsele software. WBS Training Germania este furnizor acreditat SAP, cu peste 100 de consultanţi angajaţi şi peste 50 de proiecte active în aria de structuri de fonduri de finanţare ale Uniunii Europene: Leonardo Da Vinci, Socrates, Fondul Social European. Ascenta este brandul sub care activează, din noiembrie 2006, divizia de consultanţă IT şi soluţii software specifice din cadrul grupului Softwin. Misiunea Ascenta este de a oferi consultanţă IT pe procese de business şi soluţii integrate companiilor şi instituţiilor din domeniile: administraţie publică, asigurări, financiar-bancar, logistică-distribuţie, manufacturing, retail, telco şi utilităţi.

Ascenta are peste 100 de angajaţi, compania angajând în medie la ora actuală 10-15 specialişti pe lună. SAP are peste 43.400 de clienţi în mai mult de 120 de ţări. Cu subsidiare în peste 50 de ţări, compania este listată la burse precum Bursa din Frankfurt sau NYSE, cu simbolul "SAP". Cu o cotă de piaţă de 25,2% în 2006 (conform IDC) şi peste 200 de clienţi în România, SAP este liderul pieţei de soluţii software pentru afaceri din Româ­nia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb