"Baumatic": O nouă creştere a pieţei de încorporabile, cu 5%

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #IT / 23 februarie 2011

"Baumatic": O nouă creştere a pieţei de încorporabile, cu 5%

Piaţa locală a electrocasnicelor încorporabile ar putea creşte şi în acest an, cu 1,5 milioane de euro, comparativ cu 2010, estimează reprezentanţii "Baumatic" - una dintre principalele companii de profil din ţara noastră. "În 2011, vom asista, pentru al doilea an consecutiv, la o creştere cu 5% a pieţei autohtone de electrocasnice încorporabile, aceasta putând ajunge, astfel, la o valoare de 31,6 milioane de euro", a declarat Valeriu Cobaschi, directorul general al "Baumatic". Potrivit domniei sale, majorarea înregis-trată de piaţa de profil a fost posibilă pe fondul scăderii pronunţate a preţului mediu.

În 2010, această piaţă a înregis-trat, de asemenea, un avans de 5%, ajungând la 30,1 milioane de euro comparativ cu anul precedent, când a avut o valoare de 28,7 milioane de euro.

"Anul 2009 a fost singurul an de criză din domeniu, piaţa înregistrând un recul de 32% faţă de anul 2008, când a avut o valoare de 42,4 milioane de euro. Astfel, într-un singur an, sectorul de electrocasnice încorporabile a pierdut 13,7 milioane de euro", a mai adăugat reprezentantul "Baumatic" România.

Potrivit estimărilor companiei, segmentul electrocasnicelor mari va stagna, în 2011, la nivelul anului trecut, de aproximativ 308 milioane de euro. "Preconizăm că electrocasnicele încorporabile vor câştiga treptat teren, iar, în următorii doi ani, acestea vor deţine un procent de 14% din totalul pieţei de electrocasnice mari", a mai adăugat Valeriu Cobaschi.

Estimările "Baumatic" arată că cele mai cumpărate produse încorporabile de pe piaţa locală sunt hotele, urmate de seturile de cuptor şi plită şi de maşinile de spălat. Frigiderele încorporabile sunt, însă, achiziţionate de un număr foarte scăzut de cumpărători, reprezentând aproximativ 10% din piaţa de profil.

Valeriu Cobaschi mizează, în acest an, pe o creştere substanţială a vânzărilor "Baumatic" România, la 1,2 milioane de euro. În 2010, primul an "complet" pe piaţa locală, compania a înregistrat afaceri de sub 1 milion de euro. De asemenea, reprezentantul "Baumatic" preconizea-ză că va avea o cotă de 20% din piaţa electrocasnicelor încorporabile, până în 2015.

"Baumatic" activează pe piaţa noastră din anul 2009.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb