Bulevardul Aviatorilor din Capitală a fost redeschis circulaţiei rutiere

C.P.
Miscellanea / 31 octombrie 2010

Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a participat, astăzi, la recepţia carosabilului de pe bulevardele Aviatorilor şi Constantin Prezan, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei transmis redacţiei.

Cu această ocazie, Primarul Capitalei s-a declarat mulţumit că circulaţia rutieră în această zona se va desfăşura, de acum înainte, în condiţii de siguranţă, cu atât mai mult cu cât bulevardul Aviatorilor nu a făcut obiectul vreunei reabilitări în ultimii 30 de ani.

"E o mare mulţumire că zona aceasta, în care nu s-a mai intervenit de foarte mult timp, şi-a găsit rezolvarea. Din anul 2000 se tot discută la Primărie despre asta... Au mai rămas de terminat bretelele, care, aşa cum s-a stabilit, vor fi refăcute cu piatră cubică, în măsura în care ne va permite vremea, chiar în acest an. Restul de piatră cubică va merge în Piaţa Charles de Gaulle de îndată ce se vor finaliza lucrările la parcarea subterană care se va face acolo. De asemenea, o parte din piatra cubică va fi montată şi în Centrul Istoric după ce se vor pune utilităţile pe toate străzile de acolo", a declarat Primarul General Sorin Oprescu.

Bdul Aviatorilor a fost cuprins în programul "Lucrări de reabilitare a sistemului rutier 2010". Lucrările au demarat la 17 mai 2010, în baza unei autorizaţii de construire în regim de urgenţă. A fost nevoie de acest lucru, din cauza stării de degradare avansată a carosabilului, care punea în pericol siguranţa circulaţiei.

La începutul lunii iunie, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor, a obţinut acordul de principiu de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru a turna mixtură asfaltică pe calea de rulare Bdul Aviatorilor- Pţa Charles de Gaulle- Bdul M. Eliade- Bdul C-tin Prezan.

La începutul anului 2000 s-a încercat rebilitarea Bdului Aviatorilor de mai multe ori, însă proiectul a fost respins la faza de Autorizaţie de Construire din diverse motive, printre care lipsa fondurilor sau necesitatea PUZ-ului zonei şi aprobarea acestuia. În anul 2009 a fost aprobat PUZ-ul, iar fondurile pentru reabilitare au fost previzionate în 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb