David Popovici, nominalizat pentru titlul de cel mai bun înotător european al anului
O.D.Sport / 17 decembrie
O.D.Sport / 16 decembrie
Canadianca Summer McIntosh şi francezul Leon Marchand, au fost desemnaţi înotătorii anului 2024, conform World Aquatics (Federaţia Internaţională de Nataţie).
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 august
O.D.Sport / 13 august
Irlandezul Daniel Wiffen, campion olimpic la Paris, în probele de 800 de metri şi bronz la 1.500 de metri, a fost internat în spital după ce a concurat la maratonul olimpic de înot, desfăşurat pe Sena.
O.D.Sport / 31 iulie 2023
Francezul Leon Marchand a fost desemnat cel mai bun înotător din concursul masculin la ediţia 2023 a Campionatului Mondial de Nataţie de la Fukuoka.
O.D.Sport / 3 mai 2023
O.D.Sport / 19 aprilie 2023
Sportul de performanţă, precum obrazul subţire, cu mare cheltuială se ţine. Un mare campion, cum este David Popovici, are nevoie de susţinere morală, dar mai ales financiară, pentru a putea concura la cel mai ridicat nivel posibil.
G.D.Sport / 9 aprilie 2023
David Popovici a câştigat, astăzi, a şasea medalie de aur la Campionatul Naţional de înot pentru seniori, tineret şi juniori, el impunându-se în proba de 100 metri fluture, conform News.ro.
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 20 februarie 2023
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 6 februarie 2023
O.D.Sport / 30 august 2022
O.D.Sport / 17 august 2022
O.D.Sport / 13 august 2022
David Popovici este decis să scrie istorie şi o face cu talent şi cu un enorm bun simţ. La europenele de la Roma, sportivul nostru a bătut recordul mondial la 100 de metri şi a devenit cel mai rapid înotător al lumii.
N.R.Internaţional / 13 iulie 2022
OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Sport / 24 iunie 2022
O.D.Sport / 23 iunie 2022
Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie, Camelia Potec, a declarat că David Popovici a depăşit performanţele scontate şi a insistat că sportivul s-a pregătit exclusiv în ţara noastră.
O.D.Sport / 20 iunie 2022
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, cu timpul de 1 min 43 sec 21/100.
D.N.Sport / 27 iulie 2021
Copilul minune al înotului mondial a fost la un vârf de unghie de o medalie olimpică la una dintre probele în care concurează. David Popovici a ocupat locul 4 în finala la 200 metri liber, de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Dan NicolaieZiarul BURSA #Sport / 23 iulie 2021
Din start, Jocurile Olimpice vor sta sub semnul unei seriozităţi...apăsătoare.
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 15 noiembrie 2019
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 8 iulie 2019
Mizeria din jurul organizării marilor competiţii sportive începe să iasă la lumină. A venit rândul Olimpiadei de la Rio.
M.D.Revista Presei / 13 iunie 2018
• ADEVĂRUL
MIHNEA DUMITRU Ziarul BURSA #Miscellanea / 24 mai 2017
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 21 octombrie 2015
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
George Marinescu
A.I.
A.V.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie