Preşedintele italian Mattarella îl critică pe Musk în urma unor postări
A.B.Internaţional / 13 noiembrie
Octavian DanZiarul BURSA #Sport / 26 iulie
F.D.Politică / 19 iunie
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect, relatează Agerpres.
T.B.Politică / 4 octombrie 2023
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, de vineri până luni, o vizită de stat în Republica Portugheză, la invitaţia omologului său, Marcelo Rebelo de Sousa, relatează agerpres.ro.
S.B.Internaţional / 12 iunie 2023
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a murit luni la Spitalul San Raffael din Milano, la vârsta de 86 de ani, informează news.ro.
A.F.Internaţional / 14 mai 2023
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mulţumit azi Germaniei pentru sprijin în timpul întâlnirii sale, la Berlin, cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier, relatează Reuters.
A.F.Politică / 13 mai 2023
M.C.Internaţional / 3 ianuarie 2023
Credincioşii îndoliaţi au revenit marţi la bazilica Sfântul Petru din Roma pentru a se reculege la rămăşiţele pământeşti ale fostului papă Benedict al XVI-lea, transmite ANSA, conform Agerpres.
G.D.Internaţional / 27 octombrie 2022
G.D.Internaţional / 23 octombrie 2022
Premierul italian aflat la sfârşit de mandat, Mario Draghi, i-a predat astăzi ştafeta Giorgiei Meloni, prima femeie din istoria Italiei care va conduce un guvern al acestei ţări, informează AFP, conform Agerpres.
S.B.Internaţional / 22 octombrie 2022
Premieurl Nicolae Ciucă a felicitat-o sâmbătă pe Giorgia Meloni cu ocazia numirii ca prim-ministru al Italiei, informează news.ro.
S.B.Internaţional / 22 octombrie 2022
Noul premier Giorgia Meloni şi miniştrii săi, care formează guvernul cel mai de dreapta şi cel mai eurosceptic al Italiei din 1946, au depus jurământul sâmbătă dimineaţă jurământul la Palatul Quirinale, informează Agerpres.
V.G.Internaţional / 27 septembrie 2022
N.R.Internaţional / 21 iulie 2022
Actualizare Premierul italian Mario Draghi şi-a prezentat demisia
N.R.Internaţional / 14 iulie 2022
Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, nu a acceptat demisia premierului Mario Draghi, anunţă agenţia Ansa.
G.U.Internaţional / 3 februarie 2022
Sergio Mattarella va depune astăzi jurământul pentru al doilea mandat de preşedinte al Italiei, după alegerile prelungite de săptămâna trecută, transmite dpa, conform Agerpres.
G.BInternaţional / 30 ianuarie 2022
G.BInternaţional / 26 ianuarie 2022
G.U.Internaţional / 9 decembrie 2021
Fostul premier Silvio Berlusconi va candida la preşedinţia Italiei, anunţă astăzi Reuters, conform Agerpres.
J.P.Miscellanea / 30 octombrie 2021
Un şofer român a intrat cu maşina în coloana oficială a preşedintelui american Joe Biden, aflat la Roma într-o vizită oficială, şi a tamponat una din maşinile blindate ale corpului diplomatic american, conform Corriere della Sera.
J.P.Internaţional / 30 octombrie 2021
Prinţul Charles li se va alătura liderilor lumii la summitul G20 din acest weekend, informează sâmbătă Clarence House, relatează dpa.
G.BInternaţional / 15 iunie 2021
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în perioada 18-20 iunie o vizită oficială la Roma, la invitaţia omologului său italian, informează Serviciul de presă al Preşedinţiei de la Chişinău, potrivit Agerpres.
S.B.Internaţional / 21 martie 2021
Papa Francisc a lansat un nou atac contra mafiei, duminică, Ziua comemorării victimelor sale în Italia, descriindu-le drept "organizaţii ale păcatului" care au exploatat pandemia de coronavirus, informează news.ro.
S.B.Internaţional / 26 ianuarie 2021
Prim-ministrul italian Giuseppe Conte şi-a depus demisia astăzi şi speră să primească din partea preşedintelui un nou mandat, al patrulea în decurs de trei ani, informează news.ro.
A.P.Internaţional / 12 octombrie 2020
În timpul lockdownului, epidemia Covid-19 a provocat tulburări psihice la 65% dintre italieni, la 63% dintre britanici, la 69% dintre spanioli şi la 50% dintre germani, cu o medie europeană de 58%, scrie g4media.
George Marinescu
Andrei Iacomi
Cornel Codiţă
Călin Rechea
Emilia Olescu
O.D.
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7742 |
Franc elveţian | 5.3721 |
Liră sterlină | 5.9774 |
Gram de aur | 415.3204 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Irinel Lazăr, general manager, E-Dynamic Structures
George Marinescu