"CAZUL" PETROMIN Despre responsabilitate, când politicul dictează justiţiei

Zilele trecute, toate mediile anunţau că "Băsescu a scăpat de dosarul Flota". Într-adevăr, după 13 ani, justiţia s-a pronunţat irevocabil: Traian Băsescu este nevinovat, ca şi toţi ceilalţi 79 de inculpaţi, trimişi iniţial în judecată de către PNA. Nu a existat nici un prejudiciu, navele nu au dispărut, ci s-au privatizat, la fel ca şi hotelurile, restaurantele, magazinele, fabricile, băncile ori fermele agricole deţinute de statul român; iar majoritatea lor a fost cumpărată de investitori români. Prin vânzarea ultimelor nave ale PETROMIN, statul nu a pierdut 325 milioane dolari, ci a câştigat 69. Cu toate acestea, imaginea decidenţilor implicaţi de procurori - la comandă politică - în speţa "dispariţiei flotei comerciale", va rămâne deteriorată pentru totdeauna. Sunt reponsabili evidenţi pentru vătămarea onoarei lor, iar dacă nimeni nu răspunde penal sau material, măcar să fie numiţi.

• Istoria "cazului"

La începutul anului 1990, statul român deţinea, prin intermediul Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa, 310 nave din toate categoriile. 24 de vapoare s-au vândut imediat, ca fier vechi, prin contracte semnate de Nicolae Văcăroiu şi de Paul Teodoru, în calitate de directori în Ministerul Economiei Naţionale. În acest fel, NAVROM a rămas cu 286 de nave de diferite tipuri: 186 de cargouri, 12 petroliere, 70 de mineraliere şi 18 nave specializate.

În lipsa fondurilor, numai două treimi dintre nave se mai aflau în exploatare în anul 1991, iar din totalul de 286 nave ale flotei comerciale române, mai mult de jumătate au fost vândute până la sfârşitul anului 1996, în timpul guvernării PDSR/PSD.

Prin HG 494/1990, NAVROM s-a divizat în trei companii: PETROMIN - care a preluat 89 de petroliere şi mineraliere, plus 28 nave tehnice şi auxiliare, ROMLINE - care avea 94 de nave RO-RO şi cargo -, şi NAVROM - care a păstrat restul de vapoare.

Având în vedere că, pentru a-şi moderniza navele rămase în proprietatea sa, PETROMIN avea nevoie de câteva zeci de milioane de dolari, Traian Băsescu, în calitate de subsecretar de stat în ministerul transporturilor, a iniţiat realizarea unei societăţi mixte cu compania norvegiană KLAVENESS CHARTERING. În această asociere, PETROMIN a venit cu 15 nave, iar KLAVENESS a asigurat finanţarea, cu 45 milioane dolari, şi managementul navelor. Societatea mixtă s-a numit PETROKLAV Inc., a fost înregistrată în Bahamas şi (sic!) a fost avizată de ministrul de externe de atunci, Adrian Năstase. Ca şi în cazul parteneriatelor cu sereliştii români, creditul a fost garantat prin ipotecarea navelor PETROMIN.

După doi ani - când Băsescu era în opoziţie şi nu mai decidea nimic -, piaţa de shipping s-a prăbuşit, iar navele au încetat să mai genereze profitul necesar rambursării creditului. În aceste condiţii, norvegienii au cerut, iar partea română a acceptat, să se vândă nave pentru achitarea ratelor creditului. Vânzările au fost patronate de personaje cu greutate politică mare: Şerban Mihăilescu şi Ion Honcescu (şeful corpului de control al guvernului Văcăroiu), care erau reprezentanţii statului în AGA PETROMIN SA. Până la 30 noiembrie 1999, PETROMIN a vândut /privatizat 75 de nave, dintre care 8 nave tehnice şi auxiliare.

Văzând că asocierea cu norvegienii devenise păgubitoare pentru statul român, în anul 1999, FPS a iniţiat rezilierea ei, care s-a produs în anul 2000. Ultimele 4 nave, rămase din cele 15 de la începuturile asocierii, au fost privatizate în acelaşi an.

• Justiţie la comandă politică

Sare în ochi faptul că, dintre cele 89+28 de vânzări/privatizări de nave ale PETROMIN, justiţia s-a ocupat numai de cele în care putea să-l implice pe Băsescu.

Cei care au încercat şi au reuşit să facă carieră subordonând actul de justiţie intereselor politice sunt: procurorul Vasile Drăghici, care, din adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a ajuns şeful secţiei anticorupţie la PNA Bucureşti; procurorul Ioan Oţel, care astfel a devenit şef al PNA Constanţa; Mihail Bogdan, care, din colonel, şef la poliţia economică din Constanţa, a fost promovat general şi şeful anchetatorilor din dosarul « Flota »; fostul procuror general adjunct, Gheorghe Şuhan, care a confirmat rechizitoriul când - vizionar - Amariei, şeful PNA, s-a eschivat.

Rolul lor era să elimine din calea lui Adrian Năstase spre preşedinţie pe singurul competitor cu şanse, Traian Băsescu. Procedând ca pe vremea stalinismului, ei au umflat dosarul anti-Băsescu, acuzându-i pe toţi funcţionarii care au avut vreo legătură, oricât de nevinovată, cu cele 15 nave. În acest fel au construit cel mai gros dosar din istoria justiţiei române şi şi-au asigurat promovările. S-au folosit şi de nişte aşa-zişi experţi - Traian Ilie, Ion Filimon şi Nina Cârnaciu - care au ajuns să fie cercetaţi penal, pentru că nu aveau competenţele legalmente necesare; dar care, de fapt, s-au pretat să scrie în « expertiză » ceea ce le-au dictat cei trei anchetatori.

Fostul ministru pedeserist, Aurel Novac, recunoştea public, în anul 2005, că "a fost comandă să-l înfunde pe Băsescu", ceea ce pot confirma şi eu, ca fost inculpat în dosar. Înspre sfârşitul verii anului 2002, am fost citat la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, unde procurorul Vasile Drăghici şi comisarul-şef Bogdan m-au acuzat (kafkian!) că am desfăcut ceea ce Traian Băsescu era acuzat că făcuse - asocierea cu norvegienii. Foarte sigur de el şi chiar obraznic, procurorul Vasile Drăghici, în prezenţa generalului Bogdan, mi-a spus că aş "scăpa mai uşor" dacă aş orienta declaraţia, pe care urma să o dau, împotriva lui Traian Băsescu.

• Epilog

Dacă în anii '90, ofiţerii din serviciile secrete succesoare fostei Securităţi hotărau cine dintre cei trimişi sub acoperire, în civilie, să facă avere din banul public, în anii 2000, aceştia din urmă făcuseră atâţia bani, încât ei hotărau cine face carieră în servicii, în justiţie şi în politică. În ciuda aparenţelor democratice, statul român era controlat de o oligarhie, care îşi avea rădăcinile în serviciile secrete şi aparatul de propagandă - în presa deţinută. Abia după aderarea României la NATO şi la UE lucrurile au început să se îndrepte, serviciile secrete să fie scoase din mâna oligarhilor, presa să înceapă să fie - pe ici, pe colo - obiectivă, iar parchetele să-şi facă treaba indiferente la politic. DNA-ul de astăzi nu mai seamănă cu PNA-ul lui Amariei, Şuhan, Miclescu şi Drăghici. Curăţenia continuă, iar arestarea poliţiştilor şi magistraţilor corupţi este dublată de epurările din serviciile secrete.

Doar aparent paradoxal, cei 80 de oameni trimişi în judecată în anul 2004, de către un PNA obedient, au ajuns să fie apăraţi de DNA-ul eliberat de constrângeri politice. Din cauza câtorva arivişti, ei au pierdut 13 ani prin parchete şi tribunale. Legea spune că procurorii pot avea o convingere, chiar dacă greşesc şi nu pot fi traşi la răspundere. Potenţialul beneficiar, în schimb, în loc de Cotroceni, a ajuns la puşcărie; nu pentru ALRO, SIDEX, PETROMIDIA sau ROMTELECOM, ci pentru un fleac, mătuşa Tamara. Se ştie că Dumnezeu nu bate cu bâta.