CE a deschis o procedură antitrust împotriva OPCOM şi Transelectrica

A.T.
Companii #Energie / 11 decembrie 2012

CE a deschis o procedură antitrust împotriva OPCOM şi Transelectrica

UPDATE 16:50: Conducerea OPCOM a declarat, cu puţin timp în urmă, că au fost identificate mai multe soluţii posibile, analizele efectuate conducând către identificarea unei soluţii care prezintă potenţial de viabilitate şi care să menţină eficacitatea mecanismelor de tranzacţionare pentru piaţa pentru ziua următoare şi piaţa intrazilnică. În această perioadă se întreprind demersuri în vederea creării condiţiilor necesare implementării în cel mai scurt tip posibil a soluţiei care să răspundă aşteptărilor tuturor participanţilor la piaţă, eliminând interpretările de discriminare.

---

Comisia Europeană (CE) a anunţat ieri că investighează dacă OPCOM (operatorul bursei noastre de energie) şi Transelectrica (compania din care face parte OPCOM) blochează accesul traderilor străini de electricitate la piaţa noastră centralizată. Potrivit Reuters, CE a dat un comunicat în privinţa deschiderii procedurii antitrust, în care arată că cercetează dacă OPCOM face abuz de poziţie dominantă.

CE analizează dacă OPCOM discriminează companiile din cauza naţionalităţii lor sau a locului în care funcţionează prin impunerea ca toţi participanţii la piaţa spot să aibă un număr de înregistrare pentru TVA în România şi, în consecinţă, să aibă sediul în România. Acest lucru ar putea creşte costul participării traderilor străini la piaţa de tranzacţionare a energiei şi i-ar putea descuraja să intre pe piaţa noastră.

(Citiţi mai multe detalii în ediţia tipărită de mâine)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb