"Ce înseamnă o instruire eficientă şi cum gândim învăţarea bazată pe proiecte?

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 18 septembrie 2007

Cum ne conectăm la resursele virtuale?

Cum se vede învăţarea din perspectiva elevului şi cum ştim ce ştie elevul?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările cu impact semnificativ pentru eficienţa procesului de predare.

Schimbarea este răspunsul...schimbarea rolului profesorului, declară prof. Violeta Grecea, de la Liceul "Matei Basarab" din Râmnicu Vâlcea în urma participării la cea de a doua sesiune de instruire din cadrul Programului IntelTeach - Predarea în Societatea Cunoaşterii.

Venind în întâmpinarea dorinţei profesorilor de a afla cât mai multe despre învăţarea "centrată pe elev", bazată pe modalitati active (metoda proiectului), SIVECO România a demarat anul acesta implementarea la nivel naţional a unui nou program de formare în domeniul IT: IntelTeach - Predarea în Societatea Cunoaşterii.

Dezvoltat la nivel mondial de către Intel Corporation în colaborare cu Institute of Computer Technology (ICT), această iniţiativă promovează integrarea noilor tehnologii în clasă, în activităţile didactice, pentru a facilita învăţarea centrată pe elev, prin metode active.

Trainingul recent desfăşurat la Râmnicu Vâlcea şi care a reunit 92 de profesori din întreaga ţară s-a realizat pe grupe asistate de facilitatori şi observatori, fiecare modul al cursului fiind susţinut de către "Senior Teachers".

Facilitatorii au avut rolul de a uşura transferul de informaţie dintre Senior Teachers ai fiecărui modul către cursanţi, astfel încât cele cinci zile de instruire să menţină o continuitate în prezentarea conţinutului ştiinţific. De asemenea, facilitatorii au avut şi rolul de tutore pentru evaluarea portofoliilor cursanţilor. Astfel, evaluările de la sfârşitul cursului şi interpretarea fişelor de observaţie au condus la certificarea a 86 de "Master Teachers" în cadrul celei de a doua sesiuni a cursului IntelTeach - Predarea în Societatea Cunoaşterii.

Mirela Negreanu, inspector la Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar CNFP şi profesor de psiho - pedagogie, a condus echipa observatorilor.

"Prin Programul IntelTeach - Predarea în Societatea Cunoaşterii, urmărim să identificăm căile prin care elevii şi profesorii pot utiliza tehnologia pentru a stimula procesul de învăţare prin cercetare, comunicare şi colaborare. SIVECO România încurajează integrare noilor tehnologii în procesul didactic, instruirea diferenţiată, dezvoltarea gândirii critice pentru rezolvarea de probleme şi a lucrului în echipă pentru optimizarea instruirii. Evenimentul de la

Râmnicu Vâlcea este un început care redă speranţa multor profesori prezenţi pentru eficientizarea procesului didactic. Impulsionaţi de feedback-ul deosebit de pozitiv al profesorilor, vom continua acest eveniment cu o caravană a consfătuirilor nationale şi regionale, alături de profesorii noi acreditaţi, seniori şi masteri", declară Dana Vlădoiu,

Training Project Coordinator, SIVECO România.

Profesorii care au participat la curs au înţeles că rolul lor are un impact direct asupra modului în care elevul se implică în actul educaţional.

Ei trebuie să formeze o echipă cu elevii, să devină facilitatori, îndrumători ai acestora, fără a se limita la transmiterea de informaţii şi evaluarea cantitativă a elevilor.

Învăţarea centrată pe elev porneşte de la ideea că elevul nu trebuie să reproducă, ci să fie responsabil de propria dezvoltare, atât din punct de vedere social cât şi profesional.

Rolul profesorului implică analiza fiecărei situaţii de învăţare, organizarea actului educaţional şi adaptarea lui la specificul elevului, evaluarea personală şi colectivă a întregului proces.

Cursul IntelTeach - Predarea în Societatea Cunoaşterii, deşi dedicat profesorilor, urmăreşte maximizarea gradului de angajare a elevului în actul educaţional, cu ajutorul profesorilor săi.

Elevul devine responsabil de ceea ce învaţă, ceea ce implică, evident, un mai mare efort din partea acestuia pentru că începe să gândească, să-şi pună întrebări, să caute răspunsuri.

El este propriul administrator al învăţării, autoevaluarea având un rol important în dezvoltarea personală. Astfel, elevul devenit adult poate face faţă mai bine provocărilor unei societăţi în continuă schimbare.

Cunoscându-şi punctele forte, el va reuşi să se adapteze mai repede şi să folosească tehnologiile informaţionale apărute şi să îşi susţină astfel dezvoltarea profesională.

"Profesorii trebuie să îi facă pe elevi să se implice în noi situaţii de viaţă prin aplicarea noţiunilor teoretice, să îşi aleagă modul de învăţare, să îşi evalueze munca, să coopereze, să folosească în mod util tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor. Practic, să devină resposabili, cu sprijinul profesorilor, pentru propria dezvoltare profesional?", consideră prof. Violeta Grecea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb