CE vrea să scadă preţul combustibililor ecologici

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 martie 2011

Combustibilii ecologici se vor ieftini în Uniunea Europeană (UE), iar diferenţa de preţ dintre benzină şi motorină se va reduce, potrivit unui proiect al Comisiei Europene (CE) de reformă a taxării în sistemul energetic comunitar, obţinut de Reuters, informează Mediafax. Executivul UE vrea să reformeze taxarea energiei, care genereză venituri de 240 de miliarde de euro. În prezent, sistemele de taxare a energiei variază amplu de la un stat la altul şi conduc des la stimularea paradoxală a celor mai mari poluatori.

Comisarii UE vor să dezbată planul până la vară. Proiectul a fost deja discutat în iunie anul trecut şi pus în aşteptare în timp ce comisarul pentru Taxe, Algirdas Semeta, definitiva mai multe detalii. În următorul deceniu, UE vrea să reducă cu 20% emisiile de dioxid de carbon, considerat principalul responsabil pentru schimbările climatice.

Obiectivul UE este subminat de un sistem care impune cele mai mici taxe celor mai importante surse de poluare, precum cărbunele, şi cele mai mari asupra unui combustibil cu emisii reduse de carbon, respectiv bioetanolul. Comisarul Semeta vrea să schimbe această situaţie propunând o nouă taxă pentru combustibili, formată dintr-o taxă de 20 de euro pe tonă de dioxid de carbon şi un impozit minim pentru carburanţi şi combustibilii destinaţi încălzirii.

Taxa pe carbon nu va fi o povară nouă, mai degrabă taxa existentă ar urma să fie împărţită în două componente: energie şi carbon. Combustibilii obţinuţi din biomasă, ca biodisel, bioetanol sau pelete, vor suporta o taxă energetică redusă şi vor fi scutiţi de la cea pentru carbon.

Dacă vor fi aprobate de liderii UE, noile reguli vor intra în vigoare în perioada 2013-2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb