CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 15-22 IUNIE Fondul STK Emergent a preluat conducerea în topul randamentelor

Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 24 iunie 2015

Fondul STK Emergent a preluat conducerea în topul randamentelor

Titlurile fondului STK Emergent (simbol STK) s-au apreciat cu 16,94%, în perioada 15-22 iunie, depăşind randamentele acţiunilor cotate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

STK Emergent este un fond închis tranzacţionat la BVB, administrat de STK Financial.

La începutul lunii mai, fondul a lichidat cu profit plasamentele efectuate în luna martie 2015, potrivit raportului companiei, care precizează: "Astfel, în prezent, numerarul ocupă cea mai mare pondere din cadrul portofoliului tranzacţionabil (91%), ceea ce oferă Fondului posibilitatea de a investi în noi plasamente cu potenţial de apreciere în funcţie de oportunităţile pieţei de capital".

Potrivit administratorilor fondului, portofoliul tranzacţionabil ce cuprinde acţiuni tranzacţionate, numerar, titluri de participare în Organisme de Plasament Colectiv şi alte active nete reprezintă 65,6% din totalul activului net, la finalul lunii mai, acţiunile cotate având o pondere de 2,8% în totalul activului net, iar acţiunile necotate reprezentând 34,6% din acesta.

În luna mai, portofoliul tranzacţionabil al fondului este evaluat la aproximativ 47,5 milioane lei, în creştere cu 2,95% faţă de finalul lunii precedente, se mai arată în raportul STK Emergent, care precizează: în acelaşi interval de timp, indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti a scăzut cu 0,5%, iar indicele BET-FI cu 1,5%.

Conform companiei, obiectivele fondului sunt creşterea capitalului investit, obţinerea unei rentabilităţi de 25% pe an, printr-o administrare activă şi a unui randament de 1,3 ori indicele BET, dar şi acordarea de dividende din profitul realizat.

Titlurile STK au fost urmate în topul randamentelor, de titlurile "Aerostar" (ARS) şi "Comelf" (CMF), cu aprecieri de 8,78%, respeectiv 6,43%, raportate la moneda euro.

În perioada analizată, indicii bursieri au înregistrat deprecieri. În cadrul BET, indicele celor mai lichide zece acţiuni, cea mai mare apreciere a fost înregistrată de titlurile OMV Petrom (+0,48%), în timp ce, în indicele extins BET-XT, aprecierile au fost conduse de titlurile Băncii Comerciale Carpatica (+5,31%).

Acţionarii BCC au aprobat, recent, reducerea capitalul cu 204,49 milioane lei, la 110,13 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor, precum şi o majorare ulteriorară, de 110,1 milioane lei. Capitalul social va ajunge, astfel, la 220,27 milioane lei.

Totodată, acţionarii nu au aprobat propunerea de fuziune a Băncii Carpatica cu Nextebank, aflată pentru a treia oară pe ordinea de zi.

Fondul "Certinvest Short Fund", care mizează pe scăderea cotaţiilor, s-a apreciat cu 1,89%, în perioada 15-22 iunie, reprezentând cel mai bun plasament, la categoria fonduri de investiţii. Topul pe acest segment a fost completat de două fonduri administrate de BRD Asset Management, respectiv BRD Euro Fond şi BRD Obligaţiuni.

În perioada analizată, cotaţia aurului a urcat cu 0,24%, faţă de euro, pe fondul unei scăderi cu 0,07% a leului comparativ cu moneda europeană.

ERATĂ

Dintr-o regretabilă eroare, în articolul "Acţiunile Sinteza Oradea, în creştere cu 5,84%", publicat ieri, a apărut informaţia greşită că Titlurile producătorului de ambalaje de sticlă Stirom (STIB) s-au apreciat cu 5,84%, în perioada 12-19 iunie.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor.

Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb