Înregistrând o apreciere a cotaţiei de 2,63%, în raport cu moneda euro, în intervalul 23 - 30 octombrie, acţiunile Teraplast (TRP) reprezintă cele mai rentabile titluri din cadrul indicelui extins BET-XT, indicele celor mai tranzacţionate 25 de titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), care a suferit o retragere de 1,89%, în perioada avută în vedere.
Evoluţia titlurilor TRP apare în contextul în care luni, 29 octombrie, emitentul a raportat rezultate financiare pozitive pentru trimestrul trei al acestui an. Astfel, pentru perioada încheiată la 30 septembrie 2018, emitentul a înregistrat un profit net consolidat de 22,28 milioane de lei, în creştere cu 40% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când Teraplast a avut un profit net de aproximativ 15,92 milioane de lei, creşterea fiind datorată, în principal, creşterii veniturilor din vânzări.
De asemenea, în primele nouă luni ale acestui an, producătorul de materiale de construcţii şi-a dublat cifra de afaceri, de la 294,6 milioane de lei pentru ianuarie-septembrie 2017, la 590,4 milioane de lei, tot pe fondul creşterii vânzărilor de produse finite. Totodată, rezultatul net/acţiune s-a dublat, de la 0,012 lei/acţiune la 0,024 lei/acţiune.
"Fiecare linie de business şi-a continuat creşterea organică, rezultat al strategiei urmate de Grup, care s-a axat pe dezvoltarea reţelei de distribuţie, creşterea prezenţei pe pieţele europene, precum şi pe dezvoltarea de noi produse, şi a portofoliului de clienţi pentru acestea", se arată în comunicatul companiei.
Ioana Birta, directorul financiar al TeraPlast Group, a afirmat: "Rezultatele din primele nouă luni ale acestui an sunt în acord cu strategia noastră de a ne concentra pe creşterea eficienţei business-urilor şi îmbunătăţirea marjei de profit pentru toate companiile, în paralel cu procesul complex de integrare a ultimelor achiziţii din Grup. În plus, eforturile noastre au fost direcţionate spre adaptarea ofertei în funcţie de evoluţia segmentelor de piaţă cărora ne adresăm".
În ceea ce priveşte activele totale ale Teraplast, acestea au crescut în primele nouă luni ale anului cu 39,94%, la 633,1 milioane de lei, în timp ce datoriile totale au crescut cu 69,11% în intervalul ianuarie-septembrie, până la 385 milioane de lei.
În şedinţa de marţi, 30 octombrie, piaţa a reacţionat, iar cotaţia emitentului a înregistrat o apreciere de 2,94%, pe fondul unui rulaj de 1,21 milioane de acţiuni, cu mult peste media celor 20 de şedinţe anterioare, de 155 de mii de acţiuni, acesta fiind cel mai mare volum tranzacţionat cu titlurile TRP din luna octombrie.
Pentru restul şedinţelor bursiere cuprinse în perioada 23 - 30 octombrie, cotaţia TRP a oscilat între o scădere de 1,73%, apărută pe data de 29 octombrie, pe fondul unui rulaj de 99 de mii de unităţi, şi o creştere de 1,46%, consemnată pe 24 octombrie, în contextul unor transferuri de circa 28 de mii de titluri.
Raportat la preţul de închidere al acţiunii TRP din data de 30 octombrie, de 0,35 de lei/acţiune, emitentul are o valoare de piaţă de circa 299,9 milioane de lei, iar ponderea titlurilor emitentului în indicele extins este de 0,40%.
Cel mai mare acţionar al TeraPlast este Dorel Goia, cu o deţinere de 46,79%.
Indicele BET, al celor mai lichide cincisprezece titluri de la bursa locală, cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o scădere de 1,75%%, în raport cu moneda euro, în intervalul 23 - 30 octombrie.
Din cadrul principalului coş de acţiuni al pieţei, cea mai bună evoluţie a fost consemnată, în perioada analizată, de titlurile Medlife (M), care au crescut cu 1,12%, în raport cu moneda euro.
Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a avut o depreciere de 1,74%, în raport cu moneda euro, în intervalul 23 - 30 octombrie.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) sunt singurele acţiuni din cadrul indicelui BET-FI care au înregistrat o apreciere, marginală, de 0,01%, în raport cu moneda euro, în perioada avută în vedere.
Clasamentul rentabilităţilor de la BVB, în perioada 23 - 30 octombrie, este condus de titlurile Prefab (PREH), care au raportat un avans de 12,59%, în raport cu moneda euro.
Pe poziţia a doua în topul randamentelor bursei s-au clasat titlurile Electroargeş (ELGS), care au crescut cu 10,98%, în intervalul menţionat.
Cu o creştere de 6,93%, titlurile Sinteza (STZ), completează podiumul celor mai rentabili emitenţi ai bursei locale, în perioada 23 - 30 octombrie.
Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 22 - 29 octombrie, este condus de titlurile OTP Real Estate & Construction, care au urcat cu 0,67%.
Pe locul al doilea în acest clasament se află OTP ComodisRO, cu o creştere de 0,25%, în timp ce titlurile FDI Monolith, care s-au apreciat cu 0,12%, completează podiumul fondurilor de investiţii.
Cotaţia aurului a crescut cu 1,58%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a urcat, în intervalul 23 - 30 octombrie, cu 0,09%.
Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,13%.
Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 1,65%, în intervalul 23 - 30 octombrie.
Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 15:45, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 6.276 de dolari.
Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 109,7 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".
• Precizări:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.