Cel mult cinci concurenţi rămân pe 11 februarie în cursa pentru administrarea Fondului Proprietatea

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 27 ianuarie 2009

Comisia de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea analizează în prezent ofertele depuse de cei opt concurenţi şi le compară cu prevederile din caietul de sarcini, iar în 15 zile lucrătoare vor rămâne cel mult cinci companii pentru faza a II-a a selecţiei, a precizat şeful Comisiei, citat de NewsIn.

"Peste 15 zile lucrătoare de la depunerea ofertelor vor rămâne cel mult cinci companii pentru faza a II-a a procedurii de selecţie", a spus ieri, , preşedintele Comisiei de selecţie, Enache Jiru.

Pe 22 ianuarie au fost depuse opt oferte pentru administrarea Fondului Proprietatea, de la Aviva Global Services, BlackRock, Credit Suisse & OTP, FINAG Holding Gmbh, Franklin Templeton Investments, ING Invest Management, Morgan Stanley şi Julius Baer.

Comisia care a primit ofertele are o altă structură, după ce premierul Emil Boc a schimbat, miercuri seară, trei membri, inclusiv şeful comisiei.

Astfel, comisia care selectează societatea ce va administra Fondul Proprietatea este prezidată de Enache Jiru, care l-a înlocuit pe Sebastian Vlădescu, iar membrii comisiei sunt Galina Narcisa Oprea, Dinu Marin, Nicolae Cinteză (de la BNR) şi Bogdan Alexandru Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Cei opt concurenţi pentru administrarea activelor Fondului Proprietatea

- Aviva Investors Global Services

Aviva Global Services (AGS) este divizia offshore a companiei britanice Aviva, care gestionează operaţiuni cu parteneri din India şi Sri Lanka, arată datele publicate pe site-ul companiei.

- ING Invest Management

ING Investment Management, parte a grupului bancar olandez ING, oferă soluţii de investiţii şi servicii precum administrarea de active pentru clienţi instituţionali şi distribu­i­tori de fonduri.

- Morgan Stanley

Morgan Stanley, care a fost una dintre cele mai mari bănci de inves­tiţii din lume, s-a transformat în holding bancar, după ce Federal Reserve a anunţat, în 22 septembrie 2008, că a aprobat cererile băncilor de investiţii Goldman Sachs şi Morgan Stanley de a deveni holdinguri bancare, renunţând la o perioadă de aşteptare obligatorie de cinci zile. În 17 decembrie 2008, Morgan Stanley a afişat pierderi de 2,2 miliarde dolari în al patrulea trimestru fiscal.

- Julius Baer

Julius Baer este un administrator elveţian de fonduri de investiţii, prezent pe piaţa românească, unde deţine, printre alte investiţii, participaţii la Dafora Mediaş, Farmaceutica Remedia, compania hotelieră Intercontinental România, Impact Bucureşti sau Biofram.

Julius Baer administrează active pentru clienţi privaţi şi instituţionali din întreaga lume. Activităţile de bază constau în administrarea de active şi consultanţă pentru investiţii.

-BlackRock

BlackRock, cu sediul la New York, este unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii în domeniul managementului invesţiilor, managementului de risc şi consultanţă către clienţi instituţionali şi privaţi. În 31 decembrie 2008, BlackRock avea în administrare active cu o valoare totală de 1.310 miliarde dolari.

Principalii acţionari ai societăţii sunt: Bank of America, cu 49%, şi Grupul PNC Financial Services, cu 33%. Restul de 18% este deţinut de angajaţii BlackRock şi alţi acţionari.

-Credit Suisse & OTP

Credit Suisse & OTP este un consorţiu format din Credit Suisse şi OTP.

Credit Suisse, companie elveţiană cu sediul în Zurich, este un furnizor mondial de servicii financiare care oferă clienţilor consultanţă financiară în toate domeniile serviciilor bancare de investiţii, management al activelor şi serviciilor bancare pentru entităţi private. Compania a fost înfiinţată în 1856 şi are peste 50.000 de angajati. Actiunile sale sunt listate în Elveţia şi la bursa de la New York.

OTP este cea mai mare bancă comercială din Ungaria, cu subsidiare în ţările din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România.

-FINAG Holding Gmbh

FINAG Holding GmbH este o societate austriacă care oferă servicii financiare. Aceasta este deţinută în proporţie de 100% de Erste Bank Beteiligungen GmbH şi este parte a grupului Erste. FINAG Holding GmbH are sediul în Viena, Austria.

- Franklin Templeton Investments

Franklin Templeton Investments este o firma de investiţii americană fondată în 1947 la New York. Din 1973, sediul principal al companiei este în San Mateo, California. Compania oferă servicii financiare, axându-se în principal pe fonduri mutuale şi scheme de pensie. Franklin Templeton Investments are 8.680 de angajaţi şi în 2007 a avut un profit de 1,77 miliarde dolari. Compania are sucursale în 29 de ţări şi oferă soluţii în peste 150 de ţări.

Fondul Proprietatea a fost creat în 2005 ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist, cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb