CELE MAI RENTABILE PLASAMENTE Acţiunile SIF au adus cele mai mari cîştiguri lunare

I.Z.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 20 mai 2004

Acţiunile societăţilor de investiţii financiare au ocupat şi ieri primele locuri în topul celor mai mari cîştiguri lunare. Dacă, în urmă cu o lună, investitorii ar fi ales să îşi investească economiile în acţiuni SIF, ar fi obţinut ieri cîştiguri de peste 20%. Cel mai mare a fost dat de SIF "Transilvania", al cărui preţ, exprimat în euro, s-a apreciat ieri, faţă de cel înregistrat pe 19 aprilie, cu 27,71%. Cursul acţiunilor SIF "Banat-Crişana" a urcat, în aceeaşi perioadă, cu 25,66%.

Dintre investitorii care au preferat fondurile mutuale, cei mai inspiraţi s-au dovedit ieri cei care au ales titlurile "Integro". Valoarea acestora, exprimată în euro, a urcat cu 4,78%, faţă de nivelul de acum o lună. "Integro" este fostul FNA care, după preluarea administrării de către "Quadrant Asset Management", şi-a schimbat denumirea. Acum, fondul investeşte preponderent în acţiuni cotate. Şi "BCR Dinamic" a adus investitorilor cîştiguri mai mari decît cele date de restul fondurilor mutuale. Unitatea sa de fond, exprimată în euro, s-a apreciat cu 3,90%.

Băncile care acum treizeci de zile au acordat cele mai mari dobînzi la depozitele în lei, constituite pe termen de o lună, au fost "Eurom Bank" şi CEC. Cîştigul persoanelor care au ales aceste instrumente de economisire aveau ieri cu 1,79% mai mult decît suma în lei depusă iniţial, exprimată în euro. La depozitele în valută, cea mai mare dobîndă lunară a fost acordată pe data de 19 aprilie de "Garanti Bank" (0,30%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb