Centrofarm lansează produse noi pentru sezonul rece

Monica Măgureanu
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 7 noiembrie 2008

Compania preconizează o creştere a cifrei de afaceri de 80% pentru anul 2008, comparativ cu anul precedent

Centrofarm a lansat pe piaţă produsele Paracetamol şi Centralgin destinate tratării răcelilor şi virozelor ce apar, în general, în sezonul rece. Lansarea celor două produse completează viziunea inovatoare a companiei asupra pieţei şi clienţilor săi.

Dorin Catană, director general Centrofarm, declară: "Pe lângă lansarea unor produse pentru sănătate, Centrofarm pune la dispoziţia pacienţilor patru servicii medicale permanente: audiometrie, dermoanaliză, măsurare tensiune arterială şi măsurare greutate corporală. De asemenea, anual, dezvoltă cel puţin şase campanii medicale".

Paracetamolul este cel mai utilizat antitermic la nivel mondial, folosit şi contra durerilor de cap, a durerilor de dinţi, durerilor sciatice, durerilor menstruale, entorselor, fracturilor şi luxaţiilor. Paracetamolul poate fi utilizat de persoane care nu suportă aspirina.

Centralginul este un analgezic recomandat în combaterea durerilor moderate şi severe, inclusiv în combaterea durerilor şi frisoanelor postoperatorii. Acest medicament combate febra, atunci când aceasta este refractară la alt tratament.

Ambele medicamente se eliberează fără prescripţie medicală şi pot fi achiziţionate din orice farmacie Centrofarm la preţul de 3,60 lei pentru Paracetamol, respectiv 5,50 lei - Centralgin.

Domnul Catană precizează: "Centrofarm şi-a obişnuit clienţii cu cele mai noi şi eficiente produse destinate tratării unei game foarte extinse de afecţiuni. Nu trebuie însă pierdute din vedere nici afecţiunile aparent minore, aşa cum sunt răcelile şi virozele caracteristice sezonului rece. Ele pot crea o stare de puternic disconfort şi pot afecta imunitatea organismului."

Centrofarm este singurul lanţ de farmacii din România care oferă clienţilor săi o farmacie virtuală şi posibilitatea de a comanda sau rezerva online orice tip de produse din farmaciile sale.

Compania a încheiat anul 2007 cu afaceri de 18,7 milioane de euro, aproape dublu faţă de anul precedent. Pentru anul 2008, compania preconizează o creştere a cifrei de afaceri de 80% comparativ cu anul 2007.

Centrofarm are o experienţă de 75 de ani pe piaţa farmaceutică românească susţinută, în prezent, de 51 de farmacii şi peste 500 de angajaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb