Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie oferă burse în valoare de 150.000 de lei

Ionuţ Stănescu
Miscellanea #Agro-alimentar / 7 decembrie 2016

Corina Zugravu

Corina Zugravu

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie continuă programul de burse dedicate cercetării efectelor consumului moderat de bere asupra organismului şi anunţă startul celei de-a şasea ediţii, perioada de depunere a proiectelor fiind de 1 decembrie 2016 - 31 martie 2017, potrivit unui comunicat trimis Redacţiei.

Începând cu 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie acordă anual burse de cercetare pentru efectuarea de studii ştiinţifice cu caracter de noutate şi originalitate privind efectele consumului moderat de bere în raport cu sănătatea.

Programul se adresează studenţilor aflaţi în an terminal la orice specializare de natură ştiinţifică, masteranzilor, doctoranzilor sau post-doctoranzilor din centre de învăţământ superior sau centre de cercetare din România. Fiecare aplicant trebuie să beneficieze de un coordonator de proiect care să aparţină unei instituţii de învăţământ superior sau centru de cercetare din România şi care să fie cel puţin asistent universitar sau cercetător ştiinţific.

"Demersul nostru s-a născut din dorinţa de a aduce în atenţia comunităţii medicale şi a publicului larg informaţii relevante care să contribuie, în primul rând, la adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi echilibrat în rândul românilor. Atenţia noastră se îndreaptă, într-adevăr, în special asupra berii, o băutură fabricată din ingrediente naturale, foarte prezentă în dieta românilor, dar dorim ca prin efortul de cercetare să ne consolidăm poziţia de sursă de informare pentru adoptarea unei nutriţii echilibrate", a declarat Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Proiectele pot fi depuse până la data de 31 martie 2017. Evaluarea acestora va avea loc până la finalul lunii aprilie 2017. Mai multe detalii legate de criteriile de eligibilitate, dar şi de modalităţile de înscriere pot fi găsite pe pagina online a Centrului. Comitetul de evaluare este alcătuit din specialişti din domeniile tehnologie alimentară, nutriţie, medicină, cercetare.

Până în prezent, sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutritie au fost finalizate patru proiecte de cercetare: "Rolul consumului moderat de bere asupra memoriei autobiografice investigat cu ajutorul neuroimagisticii" (coordonat de către Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi - 2013), "Parametrii somatici caracteristici statusului ponderal şi consumul de bere în România" (coordonat de către dr. Corina Zugravu, medic primar în Nutriţie şi Igiena Alimentelor - 2014), "Consumul moderat de bere poate ameliora simptomele asociate perioadei post-menopauză" (coordonat de către Nicoleta Răducanu, absolventă a programului de studii de Masterat în Nutriţie Clinică şi Comunitară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş - 2015) şi "Influenţa consumului moderat de bere asupra unor markeri ai stresului oxidativ" (coordonat de Julien Cherfan, Masterand la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu-Haţieganu" din Cluj-Napoca - 2016).

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie este o entitate cu caracter ştiinţific, înfiinţat în luna decembrie a anului 2011 şi lansat oficial în data de 7 martie 2012. Centrul are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii ştiinţifice şi diseminarea informaţiilor în domeniu în rândul comunităţii medicale şi a publicului larg.

Centrul finanţează anual studii de cercetare în domeniu, sub forma de burse acordate studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sigur ca da; centrul este sponzorizat din vanzarea de bere, pentru sponzori suma este mizilic. 

     

    Traiasca lupta pentru pace

    Si berea care ne place! 

    [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb