Ceremonia de învestitură a preşedintelui Biden a fost urmărită de peste 30 de milioane de telespectatori

G.U.
Internaţional / 22 ianuarie 2021

Ceremonia de învestitură a preşedintelui Biden a fost urmărită de peste 30 de milioane de telespectatori

Ceremonia de învestitură a preşedintelui american Joe Biden a fost urmărită miercuri de peste 30 de milioane de telespectatori, arată datele preliminare ale companiei de specialitate Nielsen, preluate de dpa, informează Agerpres. Numărul se va dovedi probabil mai mare decât al celor care au văzut în direct evenimentul similar din 2017, la începutul mandatului prezidenţial al lui Donald Trump.

Conform estimării Nielsen, totalul de miercuri pentru televiziunile prin cablu CNN, MSNBC şi Fox News şi reţelele ABC, CBS şi NBC a fost de 29,6 milioane de telespectatori, faţă de 28 de milioane acum patru ani. Luând în calcul şi alte canale de difuzare, Trump a avut în final 30,6 milioane de telespectatori.

Festivitatea cu public restrâns a lui Biden a fost urmărită şi la televiziunile WGN America, Telemundo, Univision, CNBC, PBS, Fox Business, BET, BETHer, Newsy şi CNN în spaniolă. Datele oficiale finale vor fi anunţate de Nielsen lunea viitoare şi vor fi probabil peste cele pentru ceremonia lui Trump, notează sursa citată.

Conform dpa, numărul de telespectatori a fost mai mare de data aceasta şi fiindcă mulţi oameni se aflau acasă, din cauza restricţiilor de deplasare impuse pentru limitarea epidemiei de coronavirus.

Numerele menţionate reprezintă media pe cele cinci ore de transmisiuni, de la ora locală 11:00 până la 16:00. În intervalul orar 11:45-12:45, când vicepreşedinta Kamala Harris şi preşedintele Biden au depus jurământul, s-au înregistrat peste 40 de milioane de telespectatori.

Cea mai urmărită televiziune a fost CNN, cu o medie de 7,7 milioane de telespectatori în cele cinci ore; de marţi, 3 noiembrie 2020, ziua alegerilor prezidenţiale din SUA, CNN a avut tot timpul ratiguri ridicate. Pe locul al doilea s-a aflat ABC, cu 5,37 milioane, urmată de MSNBC cu 5,32, NBC - 4,7, CBS - 4,1 şi Fox News - 2,2 milioane, transmite Agerpres.

Pentru CNN a fost cea mai urmărită ceremonie de învestitură din istoria de 40 de ani a reţelei. În 2017, pe primul loc a fost Fox News, cu un public de 8,4 milioane.

Pe tot parcursul zilei de miercuri, CNN a înregistrat o medie de 5,4 milioane de telespectatori. După acest parametru, şase din primele 10 transmisiuni ale acestei televiziuni s-au înregistrat după alegerile de anul trecut, perioadă în care CNN a fost reţeaua cea mai urmărită.

Inaugurarea mandatului lui Biden nu va ajunge însă, probabil, la totalul de 37,8 milioane de telespectatori consemnat la prima depunere a jurământului de către fostul preşedinte american Barack Obama. Recordul rămâne însă ceremonia de la începutul mandatului prezidenţial al lui Ronald Reagan, din 1981 - 41,8 milioane de telespectatori. Ca public TV, Biden i-a depăşit totuşi pe Bill Clinton (29,7 milioane în 1993), George W. Bush (29 de milioane în 2001) şi George Bush senior (23,3 milioane în 1989).

Nu există date oficiale privind numărul celor care au urmărit transmisiunile de miercuri în direct prin internet. CNN susţine că fluxul său video online a atins 2,2 milioane de utilizatori miercuri la amiază, puţin sub numărul din 2017, când discursul inaugural al lui Trump a atras 2,29 milioane de urmăritori. În total, în întreaga lume, s-au conectat la transmisiunea prin internet a CNN, într-un moment sau altul, circa 15 milioane de utilizatori unici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb