Cine a câştigat războiul?

Pe 9 Mai anul acesta, ca în fiecare an de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc la Moscova o paradă militară în Piaţa Roşie. Este vorba despre un ritual important de legitimare a regimului autoritar, indiferent de persoana celui care l-a condus (Stalin, Brejnev sau Putin - printre alţii). Uniunea Sovietică (sau Rusia, mai nou) ar fi fost marele învingător, personajul mesianic colectiv care a învins "bestia fascistă". Rolul URSS (sau al Rusiei) ar fi fost, aşadar, unul luminos, o sursă de mândrie pentru generaţiile actuale. În contrast, Occidentul ar fi fost doar un beneficiar al înfrângerii fascismului. Dacă nu cumva un complice în ascensiunea acestuia.

Dar cât de realist este un asemenea discurs? Să examinăm faptele.

Totalul, de 26 de milioane, clasează Uniunea Sovietică pe primul loc în lista pierderilor. Pe locul 2 este China, cu 20 de milioane. Germania este pe locul 3, cu 7 milioane, urmată de Polonia, cu 6 milioane. În comparaţie, Marea Britanie (inclusiv coloniile, însă fără India), a pierdut circa jumătate de milion de oameni.

Însă, cifrele trebuie înţelese în contextul lor. Multe dintre aceste victime sunt victime civile. Iar în cazul URSS unele sunt rezultatul direct al iresponsabilităţii sau al impulsurilor criminale ale Kremlinului. Represiunea internă a dus, direct, la peste un milion de victime.

Să privim acum la lista pierderilor militare. Cifrele variază în funcţie de surse. În general, pierderile sovietice sunt estimate într-o zonă apropiată de 10 milioane. Germania, în jur de 5 milioane. SUA, în schimb, circa 0,4 milioane. Însă nici aceste cifre nu spun, doar prin ele însele, întreaga istorie. Multe pierderi sovietice au fost rezultatul unor decizii greşite sau hazardate ale conducerii de la Moscova. Ofensiva germană din 1941, spre exemplu, a dus la o adevărată catastrofă pentru sovietici, care au gestionat extrem de incompetent multe operaţiuni defensive în acel an.

S-a spus că armata germană a suferit 80% dintre pierderile sale pe Frontul de Est. Acesta este, cred, cel mai serios argument în favoarea acordării unui rol determinant URSS-ului. Şi totuşi, chiar şi cifra aceasta falsifică serios realitatea, atunci când este scoasă din context.

Războiul din Est a avut un caracter special. A fost un război terestru. Au existat şi operaţiuni aero-navale, desigur, însă acestea au avut un rol marginal. S-a luptat în oraşe, în noroiul de pe câmpuri şi în păduri. În aceste condiţii, cele mai multe pierderi s-au datorat bolilor, accidentelor sau altor factori care nu ţin direct de acţiunea îndreptată împotriva inamicului în uniformă.

În contrast, războiul de pe alte teatre a fost, predominant, aero-naval. Aici au fost mult mai puţine trupe implicate, însă natura pierderilor a fost diferită. Mai multe, proporţional vorbind, au fost pierderi militare propriu-zise.

Şi natura trupelor şi a materialului a fost diferită. Pe teatrul de război din Italia sau din Africa de Nord, spre exemplu, germanii au mobilizat trupe bine instruite şi echipate. În contrast, numeroşi militari germani de pe Frontul de Est erau rezervişti prost echipaţi şi instruiţi. Iar impactul operaţiunilor militare asupra bugetelor statelor implicate a fost diferit. Atunci când englezii au scufundat cuirasatul Tirpitz, germanii au pierdut (doar) circa 1000 de oameni. Însă pe fundul mării s-a dus atunci o bucată din economia germană.

Vorbind despre material, capacitatea de luptă a sovieticilor a fost susţinută şi sporită, în bună măsură, cu materialul pe care SUA şi Marea Britanie l-au furnizat prin programul Lend-Lease. De asemenea, la înfrângerea Germaniei a contribuit, masiv, şi campania de bombardament strategic, în care URSS-ul nu a avut nici un rol.

Pentru ruşi, ca şi pentru sovietici, cel de-Al Doilea Război Mondial a fost "Marele Război de Apărare a Patriei". Las la o parte acum ce anume era "apărat" atunci pentru a puncta altceva. Războiul a fost, în realitate, unul mondial. Desigur că Frontul de Est din Europa a fost important. Însă Statele Unite şi Marea Britanie au angajat inamicul, cu costuri uriaşe, din Pacific până în Atlanticul de Nord. Din Malta până în Normandia. Din deşerturile Africii până în junglele Birmaniei.

Stalin a susţinut că URSS-ul luptă în timp ce Aliaţii întârzie să deschidă cel de-Al Doilea Front. Nu e cazul acum să fim impresionaţi de propaganda fostului seminarist. Uniunea Sovietică, la rândul său, a fost scutită de povara unui Al Doilea Front într-un conflict cu Japonia. Ceea ce a permis - lucru puţin ştiut - ca cea mai mare parte a materialelor Lend-Lease (încărcătura a circa 400.000 de vagoane) să fie transportate prin Pacific, pe nave comerciale sovietice.

Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost un eveniment complex, care a curmat multe vieţi şi a ruinat multe comunităţi. Tentativa de a-l confisca în beneficiul unei guvernări autoritare precum aceea a regimului de la Moscova trebuie denunţată drept ceea ce este: o falsificare a istoriei.