COMISIA EUROPEANĂ AR PUTEA APROBA FINANŢAREA Program de investiţii dedicat infrastructurii de irigaţii

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 25 mai 2012

Program de investiţii dedicat infrastructurii de irigaţii

Comisia Europeană ar putea aproba finanţarea unui program de investiţii dedicat infrastructurii de irigaţii şi sursei de apă, acest aspect fiind confirmat, în aceste zile, de comisarul european Dacian Cioloş, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. Domnia sa a spus: "Comisarul Dacian Cioloş a confirmat că ceea ce doresc să fac prin acest program de irigaţii este fezabil din punctul de vedere al Comisiei Europene. Practic, este pentru prima dată în România când vom avea un program special dedicat infrastructurii de irigaţii şi sursei de apă. Până acum niciun alt stat membru nu a mai solicitat aşa ceva, deşi există un mic precedent în Portugalia, după care vom fundamenta şi noi cererea către Comisia Europeană". Acesta a precizat că finanţarea acestui program din fonduri europene va reprezenta un ajutor extrem de important pentru sectorul agricol din România.

"Dacă România va avea acces la acest program pe care vreau să îl solicit Comisiei Europene, va fi un ajutor extrem de important pe care îl vom aduce sectorului agricol. În 22 de ani, toţi au considerat irigaţiile o prioritate, dar nimeni nu a venit cu un proiect atât de mare de investiţii", a adăugat şeful MADR, citat de Agerpres.

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, a declarat că România trebuie să gândească câteva proiecte mari, care să susţină dezvoltarea agriculturii în viitor. "Mă gândesc la sectorul de irigaţii, atât pe proiecte mari de infrastructură, cât şi pe proiecte regionale şi locale de sisteme de irigaţii adaptate unui specific sectorial. Aici mă refer la mari proiecte care pot fi susţinute financiar nu numai prin Politica Agricolă Comună, ci şi prin fondurile structurale", a adăugat Dacian Cioloş. Acesta a dat exemplul Canalului Siret-Bărăgan (est), care poate fi finanţat pe partea de infrastructură din fonduri de coeziune, iar conectarea fermelor la aceste sisteme ar putea fi făcută prin PAC. "Dacă România gândeşte un proiect de irigaţii, de exemplu Canalul Siret-Bărăgan, va putea foarte bine să negocieze ca partea de mare infrastructură să fie finanţată din fondurile de coeziune şi cele structurale, iar partea de conectare a fermelor la aceste sisteme de irigaţii prin Politica Agricolă Comună. Aceste lucruri trebuie gândite din timp ca proiectele să fie gata şi să fie clare începând cu 2014", a subliniat comisarul european.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a afirmat că susţine alocarea unor sume substanţiale din fondurile structurale pentru investiţii în infrastructura de irigaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb