Companie naţională pentru stocarea rezervelor strategice de ţiţei

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 septembrie 2013

Reprezentanţii industriei de rafinare a petrolului din România au solicitat Ministerului Economiei crearea unei companii naţionale care să asigure stocarea rezervelor minime strategice de ţiţei. Un comunicat al ministerului precizează: "Elaborarea unei strategii naţionale în domeniul energiei, astfel încât România să devină un pol energetic regional, este una dintre numeroasele propuneri ale reprezentanţilor Industriei de rafinare a petrolului, făcute la consultările din acest an, la sediul Ministerul Economiei, în vederea elaborării Documentului de Politică Industrială (Strategia de Reindustrializare a României). Industriaşii din petrochimie au propus, de asemenea, întâlniri periodice între reprezentanţii instituţiilor statului şi mediului economic cu privire la modificarea şi implementarea legislaţiei specifice a Uniunii Europene". În plus, la consultările de la Ministerul Economiei, s-a solicitat reducerea numărului de autorităţi competente cu atribuţii de autorizare, monitorizare şi supraveghere a regimului produselor accizabile prin crearea unui cadru legislativ transparent, în concordanţă cu legislaţia europeană, precum şi adoptarea unor reglementări privind interzicerea achiziţionării de la persoanele fizice a deşeurilor metalice feroase şi neferoase. În perioada 9 aprilie - 29 mai 2013, la sediul Ministerului Economiei, au avut loc consultări cu asociaţii profesionale şi patronale, companii, institute de cercetare, clustere, poli de competitivitate, parcuri industriale şi alte structuri economice interesate în vederea elaborării Documentului de Politică Industrială, unul dintre documentele care vor sta la baza Strategiei de Competitivitate a României.

La aceste consultări au fost prezente peste 250 de entităţi industriale din 24 de mari industrii, iar prin reprezentanţii asociaţiilor profesionale şi patronale şi-au exprimat punctele de vedere peste 400 de astfel de entităţi. Acestea, împreună cu specialişti din Ministerul Economiei coordonaţi de ministrul Varujan Vosganian şi secretarul de stat Adrian Ciocănea, au conturat o viziune coerentă privind perspectivele de dezvoltare şi instrumentele de atingere a obiectivelor legate de relansarea industriei prelucrătoare româneşti. Documentul de Politică Industrială este o componentă a unui document mai amplu, respectiv Strategia de competitivitate a României pentru perioada 2014-2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb