FINANŢAREA EUROPEANĂ / PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUI 2012, CEC Bank a acordat granturi de peste 5 miliarde lei pentru accesarea de fonduri europene

Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 13 iunie 2013

CEC Bank a acordat granturi de peste 5 miliarde lei pentru accesarea de fonduri europene

Interviu cu Radu Graţian Gheţea, preşedinte CEC Bank şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB)

Reporter: Cum caracterizaţi evoluţia absorbţiei fondurilor europene până în prezent şi ce aşteptări aveţi pentru acest an?

Radu Graţian Gheţea: În cursul anului 2013 ne aşteptăm la un număr redus de noi sesiuni ce vor fi lansate. Prin urmare, se va pune accent pe implementarea proiectelor deja contractate şi pe identificarea de soluţii bancare viabile de finanţare în vederea susţinerii acestui efort de implementare a proiectelor cu fonduri europene deja aprobate. Urmărim cu mare interes o serie de măsuri specifice care s-au luat sau urmează să se implementeze în vederea îmbunătăţirii managementului mecanismului de implementare a fondurilor europene.

În funcţie de rapiditatea implementării noilor măsuri, ne aşteptăm la o creştere a numărului proiectelor care se vor realiza de către agenţii economici, dar şi de către autorităţile publice locale. Un domeniu care va rămâne în continuare activ în atragerea de fonduri europene este agricultura şi dezvoltarea rurală. De reţinut este şi faptul că suntem la sfârşitul unei perioade de implementare şi se pregăteşte o nouă perioadă de programare, în care sunt potenţiali clienţi care doresc să îşi finalizeze cu succes proiectele deja demarate, dar şi companii interesate de accesarea pe viitor de fonduri europene.

Reporter: Care sunt principalele sectoare care au beneficiat de cofinanţare din partea băncilor în actualul exerciţiu financiar?

Radu Graţian Gheţea: CEC Bank este recunoscută pentru implicarea în finanţarea companiilor din sectorul agricol, ceea ce se regăseşte şi în ponderea pe care acest sector o are în totatul finanţărilor pe fonduri europene, de peste 33%. Proiectele finanţate au fost dintre cele mai variate: construire şi /sau modernizare ferme de animale, înfiinţare/modernizare centre medicale de uz uman sau veterinar, achiziţii echipamente agricole, construire de silozuri de cereale, înfiinţare ferme vegetale, construire/modernizare pensiuni turistice, centre spa etc.

Companiile din industrie au înregistrat o pondere de peste 13% în totalul finanţărilor pe fonduri europene, iar sectorul serviciilor de aproximativ 5%. Au mai fost finanţate proiecte din domeniul construcţiilor, turismului etc. Menţionăm că mai mult de o treime din finanţările acordate au revenit autorităţilor publice locale care implementează proiecte cu fonduri europene, proiecte care au vizat reabilitări de străzi urbane/rurale, lucrări de canalizare sau infrastructură apă curentă, reabilitare clădiri publice, spitale sau infrastructură socială.

CEC Bank a finanţat până la sfârşitul anului 2012 peste 15.500 proiecte eligibile pentru accesarea Fondurilor Europene, pentru care valoarea însumată a granturilor se ridică la peste cinci miliarde lei. De asemenea, din surse BERD, banca noastră a finanţat pâna la sfârşitul anului 2012 peste 530 credite (linia pentru IMM-uri, linia pentru mediul rural, linia pentru eficientizarea energiei), în sumă de aproximativ 121 milioane lei.

Reporter: Care consideraţi că sunt principalele provocări pentru ţara noastră, în contextul bugetului multianual UE 2014-2020?

Radu Graţian Gheţea: Este indicat să învăţăm cu toţii din experienţa actualei perioade de programare şi din analiza cauzelor care au produs întârzieri. Va trebui ca toţi cei care au dovedit experienţă şi expertiză în managementul fondurilor europene să fie pregătiţi şi să aibă voinţa necesară pentru a-şi asuma responsabilităţi sporite. În ceea ce priveşte sistemul bancar românesc, consider că există determinarea necesară. O provocare continuă a statului român vizează respectarea tuturor termenelor asumate în dialogul cu oficialii europeni şi, totodată, predictibilitatea în dialogul cu mediul de afaceri. Nu în ultimul rând, aş aminti regândirea conceptului de "fonduri europene", pentru o mai bună înţelegere a noţiunii de finanţare nerambursabilă de către potenţialii beneficiari - cui se adresează, ce se urmăreşte (crearea de noi locuri de muncă, îmbunătăţirea accesului la educaţie, creşterea investiţiilor în cercetare-dezvoltare, eficienţa energetică, promovarea de tehnologii şi standarde de mediul înconjurator, creşterea alocărilor pentru sectorul privat în cercetare-dezvoltare şi sectorul industrial din zona IT, energetic).

Reporter: Cum se va desfăşura activitatea Comisiei pentru fonduri europene din cadrul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB)?

Radu Graţian Gheţea: Comisia pentru fonduri europene din cadrul Asociaţiei Române a Băncilor funcţionează din luna aprilie 2013 şi a fost înfiinţată pentru a oferi tuturor responsabililor din domeniu expertiză şi experienţa noas-tră, printr-o voce comună a sistemului bancar românesc. Avem deja un set de propuneri concrete atât pentru îmbunătăţirea rezultatelor ţării noastre în actuala perioadă de programare, cât mai ales pentru crearea cadrului optim de funcţionare în perioada 2014-2020. Avem în vedere propuneri care vizează implicarea băncilor în gestionarea fondurilor europene, atât în administrarea de scheme de grant cât şi pentru utilizarea eficientă a instrumentelor de inginerie financiară. Menţionez că ARB este şi membru în cadrul Comitetului Interinsţitutional pentru Acordul de Parteneriat (CIAP) pentru aprobarea acţiunilor şi documentelor privind pregătirea accesării şi implementării fondurilor europene.

Reporter: Vă mulţumim!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb