COMPROMIS PROPUS ANRE Hidroelectrica mai poate vinde la profit 0 doar pentru populaţie

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 9 august 2012

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a solicitat ANRE (reglementatorul pieţei de energie) recunoaşterea preţului de cost şi reducerea cantităţii de energie livrate de societate pe piaţa reglementată. Domnia sa a propus recalibrarea acestei pieţe pentru protejarea consumatorilor casnici şi a instituţiilor publice şi o plafonare a marjelor de adaos practicate de transportatori şi distribuitori.

În prezent, piaţa reglementată este destinată consumatorilor casnici, instituţiilor publice şi altor consumatori industriali. În total, consumul de energie pe această piaţă este de 28 TWh, din care doar 12 TWh merg către consumatori casnici şi 8 TWh către instituţii publice. În aceste condiţii, piaţa reglementată poate fi recalibrată la 20 TWh, iar consumatorii industriali să migreze de pe piaţa reglementată, pe piata concurenţială, arată Remus Borza într-un comunicat remis redacţiei.

Reprezentanţii Hidroelectrica au arătat ANRE că Hidroelectrica mai poate vinde la profit 0 doar pentru consumatorii casnici şi instituţiile publice.

Hidroelectrica are datorii de 1 miliard de euro şi profituri nerealizate de 1,1 miliarde euro în ultimii 6 ani în contractele bilaterale cu "băieţii deştepţi" şi pe piaţa reglementată, înregistrând pentru prima dată de la înfiinţare pierderi în primul semestru al anului, susţine domnul Borza.

În luna august, administratorul Hidroelectrica estimează un minim istoric al producţiei de doar 700 GWh, faţă de o medie a ultimilor 10 ani de 1.100 GWh. Tot pentru prima dată, ponderea producţiei livrată pe piata reglementată ajunge la 50% din producţia realizată, în condiţiile în care preţul de 71 lei/MWh, plătit de ANRE, este sub preţul de cost, de 125 lei MWh, cu efecte negative asupra indicatorilor financiari ai societăţii.

Situaţia economică a Hidroelectrica este cu atât mai dificilă ca urmare a secetei prelungite care a dus la scăderea producţiei şi activarea clauzei de forţă majoră începând din 7 august.

În contextul solicitărilor Hidroelectrica către ANRE privind recunoaşterea preţului de cost şi reducerea cantităţii de energie furnizată pe piaţa reglementată, Remus Borza a identificat ca posibilă soluţie, care să conducă la reducerea pierderilor Hidroelectrica, păstrarea în piaţa reglementată doar a consumatorilor casnici şi a instituţiilor publice.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica a adus în discuţie posibilitatea ca ANRE, în calitate de reglementator al pieţei, să plafoneze adaosurile mari practicate în zona transportului şi a distribuţiei de energie electrică, permiţând eliminarea diferenţei mari dintre preţul producătorilor de energie şi preţul pentru consumatorul final.

Hidroelectrica a arătat că preţul pe MWh porneşte de la Hidroelectrica la 71 de lei, ajunge în coşul pieţei reglementate, care cumulează energie termo, nuclear şi hidro, la 150 de lei, pentru ca, în final, să ajungă la consumator cu 440 de lei MWh. În această situaţie, diferenţa de la 150 de lei la 440 de lei nu se regăseşte la producători, Nuclearelectrica, Hidroelectrica sau Termoelectrica, ci în marjele de profit ale transportatorului de energie - Transelectrica şi distribuitorilor Electrica, E.ON, Enel şi CEZ.

Remus Borza susţine că preşedintele ANRE, Nicolae Havrileţ, şi-a manifestat acordul de principiu în sensul promovării unui act normativ până la 1 septembrie, care să soluţioneze solicitările formulate de Hidroelectrica, având în vedere importanţa strategică a societăţii, care are o contribuţie de 24-30% în producţia naţională de energie şi realizează 80% din serviciile de sistem şi de echilibrare.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb