Echilibrul şi încrederea sunt concepte cheie în procedurile de insolvenţă şi mediere, opinează Fănuţa Lişman, mediator autorizat la Birou Mediator, care admite că medierea nu poate fi "un panaceu universal", care să rezolve toate situaţiile.
Potrivit domniei sale, mediatorul poate interveni în orice etapă a procedurii de insolvenţă, dar şi înaintea intrării persoanei juridice în dificultate.
"Mediatorul nu este un concurent pentru practicienii în insolvenţă şi m-aş bucura dacă mediatorul ar putea fi un sprijin, alături de practicieni, în procedura de insolvenţă, pe drumul către o rată de succes care să fie de ajutor dezvoltării economice", a precizat doamna Lişman.
Domnia sa a subliniat că medierea este o negociere facilitată de o persoană neutră, de încredere, în condiţii de confidenţialitate şi imparţialitate.
Medierea oferă posibilitatea identificării informaţiilor relevante de care părţile au nevoie pentru a înţelege şi evalua în mod cuprinzător propria situaţie, acordă sprijin părţilor în identificarea de soluţii posibile şi facilitează negocierile într-un cadru protejat, astfel încât, la finalul procedurii, deciziile să fie luate în cunoştinţă de cauză, a subliniat mediatorul. Potrivit domniei sale, în etapa medierii propriu-zise, sunt asistate negocierile dintre părţi şi este facilitat dialogul dintre ele în sens constructiv pentru armonizarea intereselor celor implicaţi, fiind depus toate diligenţele specifice medierii în vederea construirii consensului.