CONFERINTA "ENERGIA ÎN PRIZA" - EDITIA A V-A/ION LUNGU, AFEER: "Nu sunt dintre cei care susţin că piaţa a fost manipulată"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 septembrie 2017

"Nu sunt dintre cei care susţin că piaţa a fost manipulată"

Pieţele energetice au funcţionat corect în acest an, a menţionat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Şeful AFEER a subliniat: "Eu nu sunt dintre cei care susţin că piaţa a fost manipulată", făcând referire la creşterile semnificative de preţ din acest an.

În opinia domniei sale, există câteva soluţii care pot fi luate în vederea soluţionării acestei probleme.

Una dintre acestea este posibilitatea funcţionării unor integratori pentru producătorii mai mici, care să permită o libertate mai mare de acţiune. De asemenea, posibilitatea ca unii furnizori să poată închiria capacităţi pe care să le cumpere sau să le exploateze când au nevoie, precum şi posibilitatea încheierii unor contracte flexibile, dar şi existenţa unei pieţe de energie foarte bine conectată, cum ar fi piaţa Intraday, sunt alte soluţii propuse de domnul Lungu. Preşedintele AFEER consideră că inclusiv permiterea închirierii unor contracte bilaterale, în afara OPCOM, ar putea ajuta la rezolvarea situaţiei, ca o primă etapă, pe termen scurt, urmând ca aceasta să fie extinsă.

Probabil că în domeniul de reglementare trebuie avute în vedere unele îmbunătăţiri substanţiale, consideră preşedintele AFEER, care susţine că "piaţa este destul de transparentă şi că posibilitatea unor eventuale disfuncţionalităţi sau aranjamente este foarte redusă". Ion Lungu este de părere că nu mai există posibilitatea ca în piaţă să mai apară unii "băieţi deştepţi", asemenea celor care au încheiat contracte cu Hidroelectrica în trecut.

Preţul energiei electrice va creşte cu siguranţă în factura finală, ca urmare a evoluţiei pe care a avut-o în acest an, a mai precizat Ion Lungu, subliniind că, de la începutul anului viitor, "nu se vor întâmpla lucruri fundamentale, ci va dispărea acea pondere de 10% din factură care acum este la tarif reglementat".

De anul viitor, piaţa noastră de electricitate va fi complet liberalizată, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) urmând să controleze doar preţurile consumatorilor alimentaţi în regim de Serviciu Universal (SU).

Şeful AFEER a evidenţiat, ieri, că, în ceea ce priveşte contractele cu livrare în anul următor, se observă o creştere în acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, astfel că evoluţia ascendentă a preţurilor electricităţii a avut loc nu doar în PZU, ci şi pe alte pieţe de pe OPCOM. Spre exemplificare, Ion Lungu a menţionat că tranzacţiile din august 2016 pentru aceeaşi lună a anului în curs au fost încheiate la un preţ de 153 de lei/MWh, în timp ce contractele din august 2017 pentru august 2018 au avut preţuri de 188-189 de lei/MWh.

În replică, Victor Ionescu, preşedintele OPCOM, a infirmat aceste cifre, precizând că, dacă acest lucru s-a întâmplat, atunci trebuie să fi fost vorba despre tranzacţii punctuale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb