Institutul de Fizică Nucleară a anunţat descoperirea unor urme de iod radioactiv în apa de ploaie şi în laptele de oaie. Vestea vine în aceeaşi zi în care Agenţia japoneză pentru Siguranţă Nucleară a ridicat la nivelul maxim accidentul nuclear de la centrala Fukushima, plasându-l la acelaşi nivel de gravitate cu cel de la Cernobîl. Aşa stând lucrurile, indiferent de ceea ce sus-ţin autorităţile, cum că deocamdată nu este niciun pericol pentru om, sentimentul de panică este deja instalat la nivelul populaţiei. Cum este vorba de laptele de oaie, este de aşteptat ca primă victimă a acestui anunţ să fie "mielul de Paşte", fiind posibilă o scădere drastică a vânzării mieilor, în special a celor proveniţi din fermele autohtone. S-a dovedit că oamenii reacţionează extrem de repede în astfel de cazuri, a se vedea scăderea vânzărilor la carnea de vită sau la cea de pui când au apărut mult mediatizatele probleme legate de encefalopatia spongiformă bovină (boala vacii nebune) sau de gripa aviară.
În ceea ce priveşte situaţia actuală, din ţara noastră, experţii în energie nucleară susţin că valorile sunt mici şi nu au impact asupra populaţiei. Testele au fost realizate pe mos-tre de apă colectate la data de 27 martie, 29 martie şi 2 aprilie, din zona Slănic-Prahova. Măsurătorile au relevat o concentraţie de iod radioactiv în apa de ploaie şi laptele de oaie mai mică decât limita maximă admisă.
Directorul Institutului de Fizică Nucleară, Nicolae Zamfir, a declarat că valorile înregistrate sunt extrem de mici şi că nu au un impact asupra populaţiei şi mediului: "Rezultatele măsurătorilor nu sunt normale, însă măsurătorile care se fac la suprafaţa pământului, în special în zona Măgurele în ultimele 3-4 săptămâni nu arată nicio creştere a nivelului de radioactivitate. Un grup de cercetători care se afla la Slănic unde radioactivitatea e zero au detectat urme de iod radioactiv în apă, dar sunt atât de mici încât nu modifică valorile la nivelul pământului. Nu e absolut niciun pericol. Valorile sunt atât de mici, încât intră în fondul natural".
Populaţia este foarte îngrijorată, mai ales că declaraţiile autorităţilor sunt pe alocuri contradictorii, variind de la mesaje ultra-optimiste la cele care demonstrează o îngrijorare moderată.
Dispariţia de pe rafturile farmaciilor a pastilelor care conţin iodură de potasiu arată că oamenii încearcă să se protejeze singuri, căzând astfel într-o altă capcană. Depozitele sunt goale în ciuda cererilor de pe piaţă. Medicii avertizează că excesul de iod poate provoca boli grave ale tiroidei, printre care şi hipertiroidismul. În acest moment, majoritatea alimentelor sunt iodate şi nu este recomandat un exces în acest sens.
Pentru a calma spiritele, în urmă cu două săptămâni, Ministerul Sănătăţii a dat asigurări că în cazul în care va fi necesar, administrarea preventivă a iodului non-radioactiv va fi făcută în mod organizat, în funcţie de recomandarea personalului medical.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.04.2011, 08:27)
Romanul s-a nascut poet!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim2 în data de 13.04.2011, 09:56)
si moare de foame ca minciunile nu sunt satioase.