Producătorul autohton Cosmetic Plant prospectează piaţa din Portugalia şi vizează lansarea exporturilor şi pe această piaţă, anul viitor, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
Susana Laszlo, directorul general al firmei, a declarat: "Extinderea vânzărilor la export rămâne şi în 2015 un obiectiv important, după ce anul acesta Cosmetic Plant a început livrările şi către piaţa din Ungaria şi a crescut ponderea vânzărilor de peste hotare în totalul business-ului".
Domnia sa a subliniat că, dincolo de Ungaria, compania a exportat anul acesta şi în Grecia Liban, Marea Britanie etc.
Portugalia se afla de mai multă vreme pe lista potenţialelor zone de dezvoltare a exporturilor, însă prezenţa companiei la Bazarul Diplomatic din Lisabona şi vânzările-record obţinute acolo au determinat o creştere a interesului pentru această zonă, a mai arătat Susana Laszlo.
La Bazar, Cosmetic Plant a fost unul dintre cei 8 expozanţi de la standul României, alături de producători de suplimente nutritive, accesorii din piele realizate la Timişoara, ouă încondeiate din Bucovina, ţesături româneşti şi bijuterii handmade.
Bazarul Diplomatic din Lisabona este un eveniment deschis publicului larg la care ambasadele acreditate în Portugalia oferă spre vânzare produse din ţările respective. Scopul vânzărilor este unul caritabil, în fiecare an fondurile obţinute fiind direcţionate către o cauză nobilă.
Cosmetic Plant este un producător autohton de produse cosmetice înfiinţat ca afacere de familie în 1991, la Cluj-Napoca, de către farmacista Ileana Meşter, mama Susanei Laszlo. În 2013, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 1,6 milioane euro, fiind prezentă la nivel naţional în reţelele Cora Hypermarche România, XXL Mega Discount, DM DrogerieMarkt, Profi, în farmaciile Catena, Centrofarm şi Remedia, în Plafar şi alte magazine naturiste din ţară, precum şi pe plan extern în Canada, Grecia, Italia, Germania, Liban, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijan, Austria şi Ungaria. În prezent, portofoliul Cosmetic Plant include 92 produse, împărţite în 16 game sortimentale.