Cel mai bun plasament financiar, realizat pe termen de o lună, l-a reprezentat, în continuare, acţiunile combinatului chimic "Amonil" Slobozia, tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul AMO. Astfel, cotaţia titlurilor AMO a câştigat, în perioada 25 mai - 25 iunie, 71% (raportat la moneda europeană), urcând la 0,26 lei/acţiune, în şedinţa bursieră de vineri.
Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, a consemnat o apreciere de 4,09%, în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o creştere de 2,36%. Şi BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de acţiuni, a înregistrat o apreciere de 3,65% în perioada menţionată.
Randamente pozitive au fost obţinute şi de persoanele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de investiţii. Astfel, investitorii care s-au orientat către fondul "Omnitrust", au înregistrat cele mai mari câştiguri la această variantă de plasament, raportând, în perioada 25 mai - 25 iunie, o creştere de 8,52% a sumei investite iniţial.
Tradiţionaliştii care au preferat, la 25 mai, să constituie depozite în euro la "Banca Românească" sau "Romanian International Bank" au obţinut în continuare randamente uşoare, înregistrând un câştig de 0,54% din suma depusă.
Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la băncile comerciale, s-au dovedit mai puţin inspiraţi. Cei mai norocoşi au fost cei care s-au orientat spre "Garanti Bank", care a continuat să ofere cele mai bune randamente, fructificând contul deponenţilor cu 0,04%.
La polul opus însă au fost cei care au preferat, luna trecută, să achiziţioneze bijuterii şi alte obiecte din aur. Metalul galben a pierdut 2,36% în perioada analizată, în condiţiile în care preţul acestuia a scăzut la nivel mondial.
Nici persoanele care nu şi-au utilizat resursele băneşti, preferând să-şi ţină banii la "saltea", nu au fost fericite de alegerea făcută. Din cauza deprecierii leului în raport cu moneda euro, cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o devalorizare a economiilor cu 1,12%.
Precizare
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.